Singur e cel mai sigur
Nu e prima dată cînd facem un Dosar despre piaţa românească de artă şi despre artiştii independenţi. Am arătat şi cu alte ocazii cum lucrurile nu par să funcţioneze satisfăcător nici pentru artişti, nici pentru public, în condiţiile în care, în lipsa finanţărilor (la noi doar proiectele mamut primesc sprijinul cuvenit, fie că e vorba de Catedrala Mîntuirii Neamului, fie de Festivalul Internaţional „G. Enescu“), a infrastructurii, a viziunii din partea instituţiilor, artiştii sînt, dincolo de perioada de creativitate în sine, pe cont propriu.
S-au închis cinematografe şi biblioteci; dispar muzee; finanţările sînt puţine şi se dau întotdeauna cu scandal sau în regim de semitransparenţă (vezi CNC şi AFCN), ICR-ul… de fapt, nimeni nu prea mai ştie ce face ICR-ul după ce Guvernul Ponta – perfect incompetent din punct de vedere cultural – l-a trecut, ca pe o pedeapsă politică, în subordinea Senatului; asociaţiile şi uniunile de creaţie nu acordă burse de creaţie sau rezidenţe (la ce bun o Uniune a Scriitorilor, spre exemplu, dacă nu e în stare să ofere o singură bursă de creaţie unui tînăr scriitor?); casele de înregistrări (A&A Records fiind o excepţie) nu se mai aventurează de mult să producă albume în afara genurilor muzicale comerciale; publicaţiile, atîtea cîte mai sînt, nu-şi permit să plătească fotografi, graficieni sau ilustratori; premiile se acordă în regim de circuit închis, şefii îşi premiază subordonaţii şi viceversa, sau se acordă după criteriile de gust ale aceloraşi jurii etc.
Aşa stînd lucrurile, fiecare creează şi se descurcă cum poate, cu resurse personale sau private, prin sistemul de crowdfunding, cu ajutorul mai mic sau mai mare al prietenilor, avînd însă la îndemînă cel mai eficient şi mai ieftin instrument de conexiune şi promovare dintre toate – Internetul, cel care stă la baza unui concept, în arte şi în activismul social, dar mai nou şi în politică şi în alte domenii, concept numit do-it-yourself (DIY).
Pînă la urmă, arta proliferează ca un virus, în orice mediu, din underground (depozite, subsoluri), pînă în online (YouTube, Facebook, Bandcamp, Soundcloud). Dosarul de faţă încearcă să analizeze şi să dezvăluie felul în care artiştii creează şi-şi răspîndesc singuri arta cu mijloace, pe canale şi în locuri neconvenţionale (de unde şi atributele: underground, experiment, alternativ, indie, punk), poate cu vizibilitate redusă, dar fără constrîngeri şi avînd controlul întregului proces. Pentru că, de cele mai multe ori, singur e cel mai sigur.
Pagina de autor a lui Marius Chivu aici.