Şi dulce e lumina

14 octombrie 2015   Tema săptămînii

Bărbatul se uitase pe hartă, era doar o plimbare scurtă de la hotel pînă la muzeu. Acum urmărea scrisul străin de pe plăcuţele cu numele străzilor şi de pe firmele de deasupra magazinelor, nu putea să izoleze nici măcar literele şi să le desluşească, auzea frînturi de fraze stranii în timp ce feţele treceau pe lîngă el în viteză. Era conştient de virilitatea străzii, numai cîteva femei îmbrobodite şi înfofolite din cap pînă în picioare pe vremea aceea călduroasă. Îşi ţinea fiul de mînă. Era dimineaţa devreme şi mama băiatului încă moţăia în pat. 

Fiul lui, în vîrstă de cinci ani, era foarte tăcut acum şi mergea serios pe stradă, de parcă ar fi avut o datorie de onoare. Băiatul nu mai văzuse niciodată atît de mulţi oameni. Din cauza zgomotului claxoanelor şi a traficului intens, le era cam greu să vorbească. De obicei, copilul era foarte vorbăreţ. Şi se pricepea la cuvinte, de cîte ori nu înţelegea un cuvînt, întreba imediat ce înseamnă. 

De pildă, bărbatul îl dusese o dată la pescuit, pe stîncile de la ei de acasă, dar băiatul se cam plictisea. – N-ai răbdare, îi spuse el. – Ce înseamnă răbdare? Bărbatul se gîndi cîteva clipe şi apoi îi răspunse: – Răbdare înseamnă să-i oferi fiecărui lucru timpul necesar ca să-ţi iasă bine. Aşadar, ca să pescuieşti, trebuie să ai răbdare până cînd vine peştele la tine. Mai tîrziu în ziua aceea, îl întrebase pe băiat ce înseamnă răbdarea şi băiatul răspunsese imediat: – Să aştepţi. Sau atunci cînd se duseseră să facă rost de momeală şi dezlipeau melcii de pe stînci pocnindu-i cu piatra, băiatul, care iubea animalele, întrebă: – Dar nu-i doare? – Momeală pentru peşte. Sînt deja istorie. – Ce înseamnă istorie? 

Bărbatul se gîndi o vreme la asta. Îi făcea plăcere procesul ăsta de a izola un cuvînt ca să poţi expune simplu o idee. Îl ajuta să înţeleagă conexiunea naturală dintre diverse idei. Şi, la fel ca atunci cînd îl ţinea de mînă pe băiat, de cîte ori încerca să-i explice cuvinte, se simţea de parcă ar fi avut un loc pe lume. Era ca şi cum i-ar fi pus la dispoziţie nişte simple piese semantice şi apoi putea să-l urmărească pe băiat jucîndu-se cu ele, întorcîndu-le pe toate părţile, de parcă ar fi fost nişte obiecte solide, studiindu-le ca să descopere cum ar putea să le folosească. Observa lumea băiatului evoluînd, dezvoltîndu-se în direcţii noi, în timp ce aduna cuvinte.  

Şi dulce e lumina

Mai multe