Şi dacă n-ar fi...
Am citit toată seria Harry Potter. La început din curiozitate, apoi din cauza faptului că aveam "suficiente motive pentru a întoarce pagina" (îl citez pe un prieten care susţinea că asta îşi doreşte cititorul modern de la o carte, orice fel de carte, fie ea un roman sau o lucrare despre genetica moleculară for dummies). J.K. Rowling nu excelează ca scriitură, imaginaţia ei este uneori naivă, cu puţine momente într-adevăr valoroase, însă stăpîneşte bine povestea. De fapt (şi pentru cîrcotaşi), povestea care "te prinde" în lumea pararelă, stăpînită de vrăjitori şi de magie, nu este altceva, în întregul ei mecanism, decît un plan de marketing bine-pus-la-punct. În Harry Potter totul poate fi de vînzare, începînd cu baghetele magice şi cu bufniţele, care trimit mesaje, şi sfîrşind cu însăşi şcoala de vrăji şi vrăjitorii de la Hogwarts care ar putea fi foarte bine plasată, la dimensiuni reduse, într-un parc de distacţii. Are o naraţiune relativ uşor de ecranizat, cu sprijinul efectelor speciale, desigur, iar dovadă stau cele patru (deja!) filme care s-au bucurat de încasări pe măsura succesului înregistrat de cărţi. Jocul "Harry Potter" pe care l-am jucat ("Camera secretelor") este o combinaţie între action şi quest şi urmăreşte destul de fidel firul poveştii. Şi, nu în ultimul rînd, întreaga aventură se prezintă ca o "poveste de succes": copilul orfan, neajutorat, miop, care creşte într-o familie de "încuiaţi", îşi urmează destinul, devine unul dintre cei mai puternici vrăjitori, înfruntînd Răul Absolut, adică pe Lordul Cap-de-Mort şi blestemul acestuia. Astfel, imaginea de ansamblu asupra "afacerii" Harry Potter devine aceea a "caracatiţei", cu multe tentacule şi picioruşe, al cărei singur rol este cel de a "produce" bani, pe care ţi-o desenează pe tablă traineri- i de la prezentările Amway. Dincolo de ea, se mai păstrează oare farmecul iniţial al poveştii (care - fie vorba între noi - respectă destul de exact, ca multe alte fantasy-uri, "tiparul" basmului clasic)? Presupun că da, dintr-un motiv foarte simplu: aproape toţi copiii (şi nu numai ei!) şi-ar dori ca, într-o zi, să se trezească de dimineaţă şi să nu mai meargă la banala lor şcoală unde să înveţe pe de rost poeziile lui Eminescu şi tabla înmulţirii, ci să se urce într-un automobil, aparent cît se poate de obişnuit, dar care să-şi ia zborul pe nepusă masă şi să gonească prin văzduh spre o şcoală magică, unde prima oră e cea "de poţiuni", iar a doua cea "de farmece" şi experienţele de la chimie şi fizică sînt înlocuite de transformarea periuţelor de dinţi în şoricei. Nevoia de miracole şi de fantastic, în viaţa noastră de zi cu zi, nu este o "modă", nici o noutate. Nu este o fugă de realitate, nici o reacţie adversă la "faptul divers", la ştirile de la ora cinci şi la zîmbetul lasciv al fetei de la pagina cu acelaşi număr. Înainte erau şezătorile, acum există cinematograf, CD-uri cu jocuri, literatură fantasy. Poveştile au suferit şi ele transformări şi ajustări "necesare", sînt reloaded, dar funcţionează după aceleaşi reguli. (Făt-Frumos poate şi el deveni cool dacă, după ce a trecut prin variante de tipul Superman, acum practică un "sport sîngeros"!) În plus, au mai căpătat încă o "calitate": se vînd bine. Totuşi cum se spun poveştile astăzi? Cum se construieşte o poveste modernă? Care sînt premisele ca o poveste oarecare să fie comercială şi să aibă succes? Fără să ne propunem o analiză, vom încerca să aflăm ce "a fost odată" şi încă "poate mai trăieşte şi astăzi". (A. P.)