Sfîrșitul toleranței?

M-am nimerit cu treburi la Chișinău în preajma Congresului Mondial al Familiilor, organizat în septembrie sub patronajul liderului moldovean Dodon și al soției sale prezidențiale. Fu prezentă fruntea fundamentalismului american și un număr însemnat de organizații cu vădită agendă anti-UE, printre care și susținători ai Coaliției noastre care luptă pentru familie prin înlocuirea termenului de „soți“ din textul constituțional. Deschidere fastuoasă, cu spectacol amintind defuncta „Cîntare a României“: tineri zvelți dansează pe o muzică suav moldovenească, o familie fericită poartă un copilaș în cărucior pe scenă, pe fundalul vizual al Coloanei Infinitului. Populistul Matteo Salvini, ministrul italian de Interne, transmite salutări prin SMS. Nu durează mult și cei doi strașnici președinți apărători ai valorilor tradiționale, Dodon al Moldovei și Putin al Federației Ruse, sînt preaslăviți. Dodon, cel care s-a declarat mîndru că nu este președintele tuturor moldovenilor (nu e președintele „minorităților sexuale“, să fie clar), se pronunță împotriva manifestărilor publice LGBT. L-a ajutat Dumnezeu, a scăpat nevătămat trupește dintr-un accident violent de mașină. Altfel, vorbește, gesticulează, gîndește ca un putinist cu normă întreagă. Deși anunțat, lipsește Patriarhul Moscovei. Are alte urgențe, amenință să rupă legăturile cu Patriarhia Ecumenică.

La București, aceeași zarvă, cam aceleași suspiciuni livrate în spațiul public. Majoritatea ar fi discriminată de o minoritate care își închipuie bezmetică că fiecare dintre noi dispune, prin chiar natura sa, de drepturi inalienabile și universale. Sfîrșitul lumii se apropie: bărbatul nu mai e ce a fost odată, femeia nu mai e nici ea chiar femeie, familia tradițională se află în plin pericol de moarte. Din cauza periculozității „gender-ului“ și a homosexualilor, ne apropiem de sfîrșitul democrației prin instaurarea unui nou tip de totalitarism în care „minoritățile“ vor dicta „majorității“, iar femeile vor deveni bărbați (și viceversa). Precum odinioară erau acuzați evreii și romii, homosexualii sînt cei care azi „fură copii“: „vor lua și copiii noștri, pentru că ei nu pot face copii“, avertizează pastoral Mitropolitul Ardealului. Să nu ne facem însă griji, Liviu Dragnea ia foarte in serios tema cu pricina și va organiza un referendum pentru binele familiei pe mîna priceputei doamnei Dăncilă. Poate dura chiar două zile, atît e de important subiectul pentru coaliția de la guvernare PSD-ALDE!

Mitropolitul Moldovei și Bucovinei ne pregătește și anunță „ziua cea mare în care orice conștiință creștinească și românească este chemată să se implice în apărarea familiei prin modificarea Constituției“. E ziua Sfîntului Referendum, zi pe care presupun că o vom marca curînd în calendarul ortodox măcar cu o cruce neagră. Sîntem cu toții convocați la referendum de mitropolit, „cu gîndul la strămoșii, părinții, copiii noștri, cu gîndul la neamul nostru, cu gîndul la viitorul Europei și al lumii (…), să fim cu toții acolo cu iubire, cu iertare, dar și cu îndrăzneală sfîntă“. Încep să bănuiesc că toată umanitatea stă febril cu ochii pe noi să afle cum e cu un referendum care nu aduce nimic în plus față de ceea ce se află deja bine așezat în textul Codului Civil: în România, căsătoria se încheie între un bărbat și o femeie.

Purtătorul de vorbe grele al BOR este intransigent, se exprimă profetic. Nu te joci cu răul, nu-i tolerezi pe cei care nu gîndesc ca tine, „toleranța nu are valoare“. În asemenea vremuri grele, discriminarea e o virtute creștinească de-a binelea. Gata cu toleranța! E o simplă și biată slăbiciune ce nu mai poate fi „tolerată“. Toleranța față de cei care pun familia tradițională la încercare este intolerabilă.

„Și ei nu pot vorbi decît despre drepturile omului, bunăstare, diversitate, toleranță. Bun, toleranță către ce? Că scopul vieții mele nu este să fiu tolerant așa, în mod gratuit, mai ales atunci cînd sînt agresat. Nu am cum! (…)

Apropo de discriminare, uneori discriminarea este absolut necesară și absolut pozitivă, pentru că trebuie să discriminezi între bine și rău, între prost și deștept, între leneș și harnic – discriminarea este necesară, iar în plan moral cu atît mai mult. (…) Nu te joci cu răul, nu-i acorzi nici un pic de toleranță, îl discriminezi pentru a-l înlătura. Iată, discriminarea este necesară uneori, dacă prin absența ei ar permite inundarea spațiului public cu lucruri nefirești.“

În ciuda unei asemenea retorici toxice, naivul de mine continuă să creadă că putem să practicăm toleranța ca pe o formă necesară de respect pentru demnitatea, libertatea de conștiință și libertatea de gîndire a celuilalt. Putem încerca să relaționăm unii cu ceilalți „ca și cum am fi frați“, ca o formă imperfectă de imitatio Dei. Tratarea „homosexualului“ în cheia pericolul public, a „transsexualului“ ca persoană lipsită de suflet care amenință „orînduirea naturală“, dezumanizează însă. Poate răni iremediabil și distruge vieți. Le face mizerabilă viața tuturor celor apropiați lor. Nu ajută familiile din România pentru a-și crește mai bine copiii, pentru a le da o mai bună educație și acces la servicii europene de sănătate. Nu-i ajută nici pe părinții în vîrstă care își văd copiii părăsind pe capete țara și muncind în Occident pentru un trai decent. Sînt doar cîteva dintre motivele pentru care nu voi participa la un referendum politicianist care ne dezbină și mai mult, în plin an al Centenarului.

 Florin Buhuceanu este președinte executiv al Asociației ACCEPT și reprezentant din partea European Network on Religion and Belief în Agenția pentru Drepturile Fundamentale a Uniunii Europene.