Sedarea românilor

Ce e deosebit de șocant la România văzută dinspre Vest? Că a preluat toate relele occidentale fără să se dezbare de securismul autohton. În schimb, țara care n-a emigrat adoră să se legene în visuri induse de dușmanii libertății ei. Scriam recent că sînt alarmante și știrile despre cleptocratizata Românie a refăcutului partid unic PNL-PSD ajutat de sateliți, și modul în care le prelucrează influencer-ii regimului ca să-i anestezieze pe oameni. Din 2019 încoace, mulți români par a sta profund sedați, de vreme ce nu mai consideră că au de ce să iasă în stradă. Îngrijorează nu doar o legislație șchioapă și o Justiție parțial politizată, ci și măiestria politicienilor în a uza și abuza de subterfugiile oferite de sistem spre a-și escamota infamia manipulării poporului și a le da cu tifla puținilor jurnaliști cu adevărat independenți. 

Nu mai puțin, din unghiul meu, de bucureștean care a trăit și muncit multe decenii în Occident, unde s-au reivit de asemenea, pe alocuri, problemele jurnalismului obedient, ale imixtiunii politice în presă și ale cenzurii, promovate în numele „combaterii urii”, ar trebui să stîrnească alerta placiditate cu care Vestul se lasă îmbrobodit de cleptocrații dîmbovițeni. Care, după cum reieșea dintr-un recent documentar al jurnaliștilor de investigație de la Recorder, s-au folosit de legile strîmbe ale defectei democrații românești spre a vîrî presa în buzunarul elitei politice. Au ucis astfel, ieftin, democrația, fără ca responsabilii de la Bruxelles să-și descleșteze maxilarele mușcînd savuros, dar exclusiv, din Ungaria lui Orbán și, la rigoare, din Polonia lui Jaroslaw Kaczynski. 

Ca atare, s-a reușit transformarea fatală a presei din dulău de pază nu atît într-un pudel blajin de salon, cît într-un șarpe veninos intoxicînd sistematic, antidemocratic, mințile românilor. Nu puțini au început fie să-și piardă interesul, fie să creadă că la Palatul Cotroceni, în serviciile secrete și în guvernul condus de un general plagiator, ca și-n armată, lucrurile ar sta, dacă nu perfect, mulțumitor. Sau măcar mediocru. Falsa impresie amintește fatal de soporificul administrat românilor de „președintele pentru liniștea noastră”, în anii ’90, fraieriți să accepte un viitor fără lustrație și, deci, fără curățenie, meritocrație, claritate și incoruptibilitate morală. Un viitor fără viitor. Iar încrengătura mafiotă, politico-mediatică, se arată specialistă în indus hipnoze. 

Altfel e greu de explicat de ce, după ce au forțat prin proteste sistemul securist să dea un pic înapoi în 2019, iar la putere au ajuns reformiști, care chiar au încercat să restructureze Justiția țării măcinate de marea corupție, au acceptat fără revolte de stradă să fie eliminat de la guvernare, ca o măsea stricată, partidul lor, la umbra manevrelor președintelui „Grivco”. Reiese cît de aplicat au învățat atunci șefii partidelor românești că e vital să stăpînești imaginea publică a elitei și instituțiilor din subordine și să administrezi soporifice prin presă. 

România, reeducată astfel, transpune ce a deprins. Pe vremuri, politic activi, românii s-au lăsat anesteziați total de televiziuni și site-uri zise „de știri”, prin produse nu „de presă”, ci farmaceutice, cu efect calmant de ceai de tei, întărit de un pumn de analgezice morfinomimetice și de efectul înfrumusețării politicianului și securistului de la putere. Rodul lor toxic, suplimentar, e ștergerea din memorie a oricărui neajuns, viciu, păcat sau act liberticid ale dregătorilor și ale instituțiilor care-i susțin la butoane, de la partide la SRI și de la Justiția politizată la foștii securiști și presa cumpărată. Pe revizionism istoric se construiește, pînă la urmă, orice dezastru liberticid, orice nou totalitarism și orice viitor genocid. Ceea ce nu înseamnă că ar fi dispărut fără urmă din peisaj naivii care, din interior sau din afară, insistă să-și joace rolul de apărători ai stînei, în care au dat hulpav iama, între miorițe, lupii, devorîndu-le cu tot cu berbecii lor. Doar că și ei devin periodic jertfele manevrelor de maculare și manipulare ale revizioniștilor, fabricînd pe bandă rulantă frică, intimidare, pasivitate și resemnare. 

Aminteam, recent, cum sînt călcați în picioare apărătorii comunității, dacă-și manifestă dubiile firești că lucrurile ar sta bine. Îi supără drafturile spionilor? Sau albirea Securității? Sau putinismul multora? Sînt „conspiraționiști”. Nu, „nu nuanțează suficient”. Sau „nu contextualizează”. Îi enervează că demnitarii plagiază? „Exagerează.” Îi irită pe jurnaliști că, altfel decît Polonia, oficialii români țin secret ce dau Ucrainei? Sînt jurnaliști „de doi lei”. Ori „sînt cretini și dezinformează”. Iar cei ce-i ascultă „n-au habar”, sînt „proști” și „dezinformați”. Doar ei, anesteziștii românilor din mass-media și rețele de socializare sînt „deștepți, informați și nu, nu fac propagandă”.

În reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”. Că nu s-ar întîmpla „nimic”. Că „tot degeaba, totul”. Că orice ai face „te izbești de ziduri inutil”. Că „nu se schimbă niciodată nimic”. Că totul e „abureală, ipocrizie și impostură”. Că „numai proștii se ajung, parvin și escaladează ierarhiile”. Că meritele „nu mai contează”, iar „copiii noștri să facă bine să emigreze cît mai rapid”.

Mai scriam că, muncind de cîteva zeci de ani pe ogorul publicisticii, nu mi-a convenit niciodată să aud acest falsificator laitmotiv fatalist, potrivit căruia oamenii ar fi prea fraieri ca să poată fi informați, lămuriți, deșteptați, orientați și determinați să-și ia viața în mîini și s-o schimbe în bine. Admiteam voluntar că e greu la deal cu boii mici. Că nu poate fi lesnicios să se mute căruța din loc, ca să urce pieptiș dealul abrupt al modernizării, trasă cum e de boii mici ai postcomunismului securist. Dar că un documentar ca al Recorder relevă că se poate. Dar numai dacă nu capotează oamenii care i-ar putea ghida și ajuta pe boi. Și, mai ales, dacă nu adorm, sedați. Ce mi-ar plăcea să audă, distinct, trompetele deșteptătoare... Ce mi-ar plăcea să fie treji.

Petre M. Iancu este blogger și jurnalist la Deutsche Welle. A plecat din România în 1987.

Foto: wikimedia commons