Scrisoarea traducătorilor din Spania
Stimate cititor de literatură,
Înainte de toate vreau să spun că nu sunt român, deşi tot ceea ce este românesc nu îmi este străin. Mai concret limba şi literatura, iar în mod special, literatura. Am citit, în româneşte, autori clasici şi contemporani, pe unii dintre autorii contemporani i-am cunoscut în România, dar pe majoritatea lor i-am cunoscut în oraşul meu: la festivaluri, tîrguri de carte, în librării şi la alte evenimente culturale şi artistice.
Am putut să mă apropii şi să îi cunosc pentru că vorbeam limba lor. Alţii s-au apropiat pentru că vorbeau o limbă de circulaţie internaţională. Din acest motiv, după ce i-am cunoscut, le-am manifestat dorinţa mea de a putea fi citiţi şi în limba mea, în cazul în care încă nu erau deja traduşi.
Chiar despre asta este vorba, stimate cititor, despre traducerile din limba română. Vizibilitatea şi prestigiul culturii române în exterior se consolidează cu traducerile din literatura sa, traduceri care s-au bucurat în ultimii ani de o creştere exponenţială, cauzată de necesitatea de a cunoaşte literatura română - necesitate care se extinde în mod evident la cultura română - atît de mult timp segregată de cea europeană, şi care mulţumită în special impulsului Institutului Cultural Român nu a ajuns doar în oraşul meu, ci chiar ocupă un loc în Europa: locul său corect şi binemeritat.
Toţi cei care nu cunosc literatura românească, şi sunt mulţi, au posibilitatea de a i se aproxima prin traduceri. Nu degeaba Horia-Roman Patapievici vorbeşte despre traducători în general, şi despre traducătorii din limba română în particular ca despre îngeri de pază: tăcuţi şi delicaţi. Şi simţim gratitudine; ne facem treaba în continuare, urmîndu-ne deviza: dacă vorbeşti cu cineva într-o limbă pe care o cunoaşte, ajungi la capul său, dar dacă îi vorbeşti pe limba sa, îi ajungi la inimă.
Uneori tăcut alteori mai puţin tăcut, încercînd însă să fie delicat, ICR-ul a construit în panorama europeană o constelaţie de delegaţii pornind de la un mod de a concepe gestiunea culturală ca şi vitrină a culturii române, gestiune care este percepută de către alte institute europene de promovare a limbii şi a literaturii ca un natural şi coerent interlocutor.
Cînd sunt întrebat ceva în legătură cu România, cînd sunt întrebat cum sunt românii, obişnuiesc să răspund că nu îi cunosc pe toţi. Şi adaug că “România nu a existat ... că a existat o ţară frumoasă, şi mai ales nişte oameni simpli pe care-i chema, Marin Sorescu, Paul Celan, Mihai Sebastian, Varujan Vosganian, Svetlana Cîrstean, Ileana Mălăncioiu, Leţia Ilea, Mircea Cărtărescu, Ana Blandiana, Nicolae Steinhardt, Camil Petrescu, Filip Florian, Mateiu Caragiale, Elena Constante, Pavel Dan, Elena Constante, Mircea Eliade, Emil Cioran, Florina Ilis, Ion Vianu, Max Blecher, Mihai Eminescu, Dan Lungu, Panai Istrati, Ioan Es. Pop, Petru Cimpoieşu, Gabriela Adameşteanu, Norman Manea... pînă ce s-a ajuns la peste 50 de cărţi traduse. Traduceri care au fost posibile mulţumită politicilor culturale practicate de către ICR.
Doresc, dorim, ca succesul tot mai mare al ICR-ului, pretutindeni unde este prezent, să fie privit drept de către cititori şi cetăţeni ca şi o politică de calitate, nu numai culturală, ci – cum deja şi este – de prezentare a României in străinătate, în continuare.
15 iunie 2012
Scrisoarea redactată de Xavier Montoliu Pauli a mai fost semnată de Corina Oproae, Enrique Nogueras, Oana Ursache, Marian Ochoa, Dan Munteanu Colán, Eugenia Alexe Munteanu, Alberto Madrona, Viorica Patea, Arnau Pons, José Damián González Barros