Scene

Mitocănia e spaţiul în care mi-am petrecut copilăria şi o bună parte din tinereţe: a fost cu mine încă de cînd jucam fotbal cu şobolani - sportul predilect al bercenarilor în creştere. Am încercat de atunci să-mi dau seama cine era mitocanul: eu, care nu aveam unde să-mi exercit calităţile de fotbalist în devenire, sau şobolanul cît pisica ce venea să se amestece în driblingurile mele... Simţeam de atunci că ceva nu e în regulă cu ce fac: o fi fost sîngele care-i picura animalului printre cei doi dinţi proeminenţi, o fi fost bucuria pe care o simţeam cînd izbeam în plin, sau mirosul dulceag (ăsta e mirosul şobolanului, dacă nu ştiaţi) care stăpînea teritoriul copilăriei mele? Privind înapoi, nu ceaiul cu vag iz de madlenă îmi va redeştepta amintirile, ci acel miros uşor de putreziciune văratecă... mitocănia generală în care am crescut... Din cauza mitocăniei postrevoluţionare (întrupate atunci, pentru mine, de blugii Pyramide ori Clean), m-am hotărît să devin rocker. Credeam că băieţii cu plete, care ştiau pe de rost versurile tuturor albumelor Zeppelin, sînt deosebiţi, că ies din matricea mitocăniei. Am descoperit foarte repede că mitocănia sălăşluieşte şi în falansterurile rockiste din Tineretului. De exemplu, n-am înţeles de ce, într-o superbă după-amiază de vară, cînd fumam cu Baronelu şi cu Contele, a năvălit peste noi gaşca lui Cavou din Universitate, care ne-a snopit în bătaie. Doar purtam tricou cu Maiden... În facultate (n-am spus niciodată Facultă, pentru că mi se părea o mitocănie) am dat nas cu un alt gen de mitocănie: cea a studentelor de la Litere. Ea este mult mai subtilă, se prezintă sub forma diverselor haine cumpărate din "en-gros Europa" şi purtate în timpul unui curs despre Kafka. Curs la care purtătoarea de tricou pe care scrie Boys (sau Trendy, Mendy, whatever) va ridica mîna gingaş şi va spune că sus-numitul Franz este inventatorul postmodernismului. N-am putut niciodată să-mi stăpînesc repulsia în cazul asocierii hainelor kitschoase cu literatura. La fel de mult mă enervau studenţii de la folclor care simţeau nevoia să poarte ii. Am cunoscut un mitocan pe vremea cînd scriam la Luceafărul, după facultate. El era un scriitor celebru, cu 489.000 de volume publicate, pe care nu le citise nimeni: eu de-abia scrisesem o povestioară şi prima mea cronică. M-a povăţuit superior să stau flexat pînă pe la 45 de ani, cînd o să am experienţă destulă pentru a scrie proză. Pînă atunci, aveam liber doar la poezie. Am avut cîţiva şefi mitocani... nu vreau să dezvolt. Londra, acum o lună: sînt în metrou, mă îndrept spre oraş, dinspre aeroport, împreună cu un coleg din Ungaria. Pe scaunele de vizavi se află trei romÈni: două fete şi un hăndrălău. El poartă ochelari de soare, ele - pantofi cu toc, cu model de zebră pe dînşii. Rîd, ţipă, vorbesc tare, apoi încep să ne comenteze pe rînd. Aflu despre mine treburi nebănuite. Una dintre ele spune că ar trebui să mă rad în cap, pentru a combate calviţia incipientă. Am ascultat-o... Londra, Tîrgul de Carte: întîlnire cu un agent literar. Ah, Polirom, spune el. Da... A fost mai înainte o doamnă de la o editură concurentă care mi-a spus că orice mi-ai arăta n-are nici o relevanţă, dat fiind că e făcut de ea... Zîmbesc înspre el, oarecum ruşinat de mitocănia doamnei... e bine, zîmbeşte şi el. Zîmbim amîndoi şi ne vedem de treabă. Sîntem amîndoi tineri şi încercăm să ne facem treaba. Acum două zile, la piaţă: în dreptul ieşirii, un tip fără un picior aşteaptă pe cineva. Altul îl pofteşte să iasă înaintea lui. Tipul îi răspunde "Nu, mulţumesc". Celălalt se enervează cumplit: "Ia uite, domnule, eu îl las să iasă înaintea mea şi el face nazuri". Mai are un pic şi-l pocneşte pentru că nu răspunde cum se cuvine la marele său gest menit probabil a-l face să fie frumos, deştept şi nobil în ochii nevestei care-l aprobă acum, indignată. Tipul fără picior îl înjură. Se dau unul la celălalt: unul n-are un picior, celălalt n-are creier. Am fost mitocan de fiecare dată cînd am vrut să-mi transform vecinii în fani Pink Floyd la 3 dimineaţa. Am fost mitocan de multe ori cînd am "ras" vreun debutant. Am fost de multe ori mitocan cu cei la care ţin. Textul ăsta ar putea continua la nesfîrşit.