Scenarii sociale pentru anul 21

29 decembrie 2009   Tema săptămînii

Diferenţele între republica populară şi cea socialistă fiind minore, am putea considera perioada comunistă drept una a Primei Republici. Acest lucru face ca 2010 să devină anul douăzeci şi unu al celei de-A Doua Republici. Ar putea fi un an important: poate că Republica, ca mod de organizare socială, s-a maturizat, iar societatea ştie cum să îi folosească regulile ca să atingă progresul. Sau poate că, dimpotrivă, e ultimul an al Republicii şi o nouă schimbare majoră de Constituţie ne aşteaptă. Indiferent de aceasta, 2010 este un an de cumpănă. Incertitudinea domneşte încă din debutul său, fiind dominată de criza economică. Două scenarii se întrezăresc. Cel pesimist presupune continuarea recesiunii. La polul opus sînt previziunile legate de reluarea creşterii economice. Economicul şi politicul vor domina fără doar şi poate anul 2010. Care va fi însă impactul asupra vieţii sociale? Va continua România să fie cea mai tradiţionalistă ţară a UE? Va continua creşterea inegalităţii? Schiţez mai jos cîteva posibile răspunsuri.

Valorile sociale

Începînd cu 1990 şi pînă în prezent, studiile au plasat constant românii între cei mai tradiţionalişti europeni. Sîntem mai puţin deschişi la nou, mai puţin planificaţi, sîntem orientaţi predilect către explicaţia religioasă ca răspuns la problemele vieţii şi ale societăţii, sîntem destul de intoleranţi faţă de cei care sînt altfel decît noi, sîntem orientaţi către modele autoritariste de organizare a societăţii şi a relaţiilor sociale. La fel ca în toate societăţile, şi la noi generaţiile mai tinere sînt mai moderne decît cele vîrstnice. Socializaţi însă în vremuri de restrişte economică şi de incertitudine socială, în care bîtele minerilor au corectat adesea regulile jocului, tinerii noştri sînt mai puţin diferiţi de generaţiile ce îi preced, în comparaţie cu tinerii din ţările de la vest de noi.

Recesiunea economică înseamnă de regulă replierea către valorile tradiţionaliste, către autoritarism, către explicaţii supranaturale preferate unei înţelegeri raţionale a vieţii şi societăţii, bazată pe cunoaşterea mecanismelor ce guvernează lumea. Este probabil ceea ce se va petrece şi la noi în eventualitatea scenariului pesimist al crizei. Schimbări constituţionale în sensul centrării deciziei în jurul unor persoane ar putea reflecta acest tradiţionalism, cu orientarea sa către soluţii autoritariste, fie că este vorba de alegerea uninominală a parlamentarilor sau de întărirea puterilor preşedintelui.

Scenariul optimist poate susţine o continuare a modernizării culturale, prin contagiunea cu valorile vest-europene. Contactul direct, prin turism sau migraţie internaţională, este important în acest sens, dar stabilitatea social-economică este cea care ar permite o deschidere mai mare către diversitatea stilurilor de viaţă, a gusturilor şi a opiniilor. Procesul este însă de durată, ceea ce va face ca, în continuare, să ne menţinem poziţia de cei mai tradiţionalişti membri UE.

Inegalitatea şi polarizarea

Ca şi celelalte surate foste comuniste, România a cunoscut în aceste două decenii o creştere aproape continuă a inegalităţilor. Astăzi sîntem una dintre cele mai inegalitare societăţi europene, iar predicţiile pesimiste spun că ne îndreptăm către un model sud-american. Cota unică de impozitare a împins economia înainte, însă contribuie la creşterea inegalităţilor. Cei care cîştigă mult cîştigă din ce în ce mai mult în raport cu cei care cîştigă puţin, iar redistribuirea la nivel societal stimulează creşterea acestui decalaj. Criza economică îi afectează mai ales pe cei cu venituri mai mici, de regulă dependenţi de o angajare pe locuri de muncă insuficient de flexibile pentru a face faţă recesiunii. Dezvoltarea economică îi favorizează pe cei cu venituri mari. Fără schimbări importante în sistemul de redistribuire socială, menţinerea unei cote de impozitare unitare mă aştept să contribuie la creşterea inegalităţii, uşoară, dar fermă, prin tendinţele de durată.

Pe de altă parte, avem o tradiţie a conflictelor care implică în plan societal grupuri largi. Legionarii contra evreilor, clasa muncitoare contra burgheziei şi moşierilor, muncitorii contra personalului TESA, cei ce muncesc contra celor ce gîndesc, neocomuniştii contra anticomuniştilor, românii contra ungurilor şi toţi împotriva ţiganilor sînt doar cîteva dintre conflictele ce au jalonat secolul trecut. Noul mileniu a adus în prim-plan un conflict care cred că este mult mai adînc, iar exploatarea sa politică actuală îl exacerbează şi riscă să afecteze fundamentele solidarităţii sociale, ale funcţionării contractului social curent. Este vorba de opoziţia dintre „bugetari“ şi „non-bugetari“. Continuarea crizei economice şi a celei politice riscă să acutizeze puternic conflictul. Fără a genera confruntări fizice, aşa cum au făcut-o conflictele din trecut.

Educaţia

România are o populaţie mai slab educată decît majoritatea ţărilor europene. Purtătorii de diplome universitare sînt puţini, iar numărul de studenţi dintr-o generaţie continuă să fie destul de redus, neputînd anula decalajul amintit, chiar şi dacă-i includem între studenţi şi pe mult discutaţii cursanţi ai unei universităţi private. Pe de altă parte, avem prea mulţi studenţi, iar performanţele şi standardele reduse ale universităţilor româneşti contribuie la întreţinerea acestei imagini. În plus, creşterea economică nu se poate realiza fără a avea o forţă de muncă înalt calificată. În acest context, devine extrem de important cîţi studenţi vor fi înscrişi în toamna lui 2010 în anul I de studii. Scenariul economic negativ pare a conduce la o scădere a numărului de studenţi. În versiunea optimistă, viitorul aduce cu sine o creştere cantitativă. În timp, este posibil ca aceasta să genereze concurenţă şi o creştere a calităţii învăţămîntului universitar. Un număr mare de absolvenţi va însemna, pe termen lung, mai mulţi părinţi mai bine educaţi, dar şi o concurenţă sporită pentru ocuparea de poziţii în învăţămîntul preuniversitar, cu consecinţe pozitive în ce priveşte calitatea acestuia.

Migraţia internaţională

A trecut deja un an de criză economică şi iluzia întoarcerii migranţilor a început să se destrame. Dacă recesiunea continuă, este probabil să avem acelaşi flux migrator, mai ales în condiţiile în care celelalte ţări europene par a-şi reveni. Incertitudinile politice pot accentua migraţia celor cu studii superioare, aşa cum s-a întîmplat şi la sfîrşitul anilor 1990. Creşterea economică este puţin probabil că va stopa emigraţia, însă va aduce în prim-plan o problemă pe care continuăm să evităm a o discuta şi a o pregăti cu atenţie: nevoia de forţă de muncă şi imigrarea către România.

Fertilitatea

Este puţin probabil ca fertilitatea să mai coboare. Toate ţările europene au cunoscut procese similare de diminuare puternică a numărului de copii născuţi de o mamă, urmată de plafonarea acestei rate. Unele ţări, după cîţiva ani în care fertilitatea a fost constantă, au cunoscut uşoare revigorări ale acestei rate. România este încă în perioada de menţinere a plafonului. Cred însă că o continuare a crizei economice poate duce la creşterea numărului de naşteri. Motivul este banal: lipsa banilor implică mai puţine oportunităţi de loisir. Şomajul poate determina cuplurile să petreacă mai mult timp împreună. Creşte astfel fertilitatea la păturile mai sărace ale societăţii, mărindu-se implicit şi cererea de suport a nou-născuţilor.

Toate aceste scenarii constituie mai degrabă puncte de reper privind elemente ale stării sociale a României la sfîrşitul a două decenii de organizare socială postcomunistă. Prognozele schiţate sînt mai degrabă simpliste, ignorînd voit evoluţii din afara sistemului social românesc, eventualitatea unor evenimente catastrofice, trecînd cu vederea impactul eventualelor oscilaţii din viaţa politică. Totuşi, cred că traiectoriile posibile sugerate aici reprezintă rute probabile pentru următorul an şi, mai ales, eventualităţi de luat în seamă cînd ne construim, raţional, planificat, viitorul. Eu sper ca anul ce urmează să se înscrie în scenariul optimist. Ce va fi însă în realitate, rămîne de văzut.

Bogdan Voicu este sociolog şi lucrează în cadrul Institului de Cercetare a Calităţii Vieţii.

Mai multe