Scandal pe net

De unde o fi apărut pe Blog de bloc (de pe hotnews.ro) dna Pompadur? O ştie cineva? N-are nici un link, e un mister. Îi verifici I.P-ul, îl compari cu altele. Da, se pare că e aceeaşi persoană cu Biciclistul care propunea la subiectul cu transportul în comun din Bucureşti (aveţi soluţii pentru eficientizarea lui?) să renunţăm la autobuze şi să ne deplasăm cu bicicleta. Biciclistul intrase în conflict cu Călăreţul care susţinea că cel mai bine e pe cal şi-l invita pe preşedintele ţării să se plimbe şi el cu troleibuzul ca să vadă cum e. Aici s-a băgat unu, Săndel, ca musca-n lapte. "Ce legătură are Băsescu cu troleul 66?", zicea el. Dragă Călăreţule, eşti pe dinafară! "În plus, transportul cu mîrţoage prin Bucureşti este strict interzis. Asta-i gargară de blog. Mucles!" Ia uite unde s-a ajuns! La mucles! Păi ce, asta-i libertate de expresie? Mai ales pe net, singurul loc unde mai poate omul să zică ce vrea, să-şi verse of-ul, fără să-şi şifoneze imaginea, căci e protejat de un nickname. Se mai găseşte şi o fătucă (după stil, cam tineresc), Bianca, să se ia tot de Călăreţul, săracu’!: "Băi, Călăreţule, dacă tu ai impresia că o călătorie a lui Băse cu autobuzul ar rezolva problema înseamnă că îţi e dor tare de vremea cînd tătucul multiubit era unica soluţie a problemelor... hai, valea!". Uite că a apărut şi Vladimir pe care l-a înfuriat Săndel. Cică "dragă tinere domn". De unde ştie că e tînăr? Se cunosc între ei şi vor să ne păcălească pe noi ăştia, "comentatorii" anonimi? Nu-i cinstit... "D-ta habar n-ai care este adevăratul concept de blog. Pe blog lumea dă din gură (la figurat), face gargară în legătură cu o idee sau alta... pe un blog nu sînt restricţii de tipul care crezi mata... şi apoi, cine te crezi, domnule, de le spui la oameni mucles? Lasă golănismele la o parte!" Are dreptate. Care o fi însă conceptul de blog, pînă la urmă? Un soi de mahala virtuală? Hai, turn off the computer că e tîrziu şi mîine ne trezim dimineaţă ca să ne certăm cu oameni adevăraţi, nu cu nickname-uri, prin autobuze, la slujbă şi la Alimentara. Să revenim însă la dna Pompadur, alias Biciclistul care s-a întîlnit la un alt topic cu Recamier şi au început un schimb de replici tăioase. Pompadur povestea cum şi-a internat o mătuşă în spital şi cum i se fura acesteia mîncarea din frigider. Recamier are o vagă bănuială cine este Pompadur şi îşi dă cu părerea că întreaga poveste e inventată. Pompadur se enervează şi susţine că povestea ei este cît se poate de reală şi că s-a petrecut la Spitalul Fundeni. Punct. Căci şi Pompadur şi-a dat şi ea seama cine e Recamier şi, jignită, pune mîna pe telefon şi sună. Din America în România. Recamier recunoaşte vocea indignată a verişoarei sale pe care n-a văzut-o de vreo cinci ani, au corespondat doar prin e-mail, dar n-are a face! "Îmi cer scuze, draga mea, dar nu ştiam că tu eşti Pompadur!" se bîlbîie Recamier. "Dacă chiar vrei să ştii eu eram Biciclistul... şi Călăreţul!" Asta-i prea de tot! Dacă vă amintiţi, Biciclistul se certa de zor cu Călăreţul... să fie vorba de sindromul Dr. Jekyll şi Mr. Hyde? Da, de unde! Verişoarei din America îi cam lipsea cearta românească. Scuzele reciproce sînt acceptate, mai ales că Recamier recunoaşte, la rîndul său, că el era Bianca. Am ajuns mai de mult timp la concluzia că naţia din care fac parte nu poate trăi fără conflict. Iar deconstructivismul care ne caracterizează apare cel mai des în certurile noastre, chiar şi în cele din spaţiul virtual. Aici e mult mai simplu decît în viaţa reală: îţi creşte adrenalina, însă riscul de infarct e mic, poţi întoarce oricînd spatele, fără explicaţii, iar cearta nu poate degenera în cafteală. Astfel, majoritatea forumurilor, a blogurilor, precum şi site-urile care îşi încurajează cititorii să-şi spună opinia nu sînt altceva decît colecţii de injurii, invective şi cîrcoteli. De pildă, "discuţiile" politice de pe hotnews.ro s-au transformat deja într-o bătălie cu două tabere anonime: susţinătorii preşedintelui, de o parte, şi cei ai premierului, de alta. "Analiştii" de serviciu citează articole imaginare din Constituţia României, pe post de argumente, reproduc vorbe de duh ale lui Nicolae Iorga, fac apeluri la populaţie, incită la mişcări de stradă şi la revoluţii la care, la o adică, n-ar participa nici în ruptul capului, căci sînt oameni care îşi petrec în general timpul la birou, în faţa computerului. Apoi îşi citesc cu sîrg unii altora comentarii, ca să poată să se suspecteze şi să aibă motiv de scandal. Scenariile se încropesc din mers. "Dacă priviţi mesajul cu numărul 35, se vede de la o poştă că respectivul a avut un mesaj făcut înainte, din care a tot dat copy şi paste. Asta e dovada clară că majoritatea mesajelor pro-Tăriceanu sînt ale unor oameni plătiţi să scrie pe aceste forumuri. Problema e cine îi plăteşte pe aceşti indivizi şi cîtă lipsa de bun-simţ şi de onoare să ai ca să accepţi aceşti bani murdari?!". Din cînd în cînd mai apare cîte unul pacifist care şi-ar dori ca spiritele să se calmeze: "Nu mai suport demagogia, refuz să mai citesc comentariile de pe acest forum, de azi înainte, jur! Dar înainte de a renunţa la mesajele voastre limitate efectiv, vreau şi eu să-mi exprim în mod liber opinia... etc.". Ca alţii, mai înţelepţi, să filozofeze: "Sîntem un popor coleric: dacă ni se pune pata pe ceva, acţionăm imediat şi supraevaluat!... etc. P.S. Vă rog să nu mă înjuratzi!" Vă închipuiţi că pe aşa-zisele forumuri culturale, "intelectualii" nu se ceartă? Ei bine, vă înşelaţi! De cele mai multe ori, scandalul nu pleacă de la interpretarea ultimului film al lui von Trier sau de la idionsincraziile unora legate de un anumit scriitor laureat cu Nobel, ci de la greşelile de exprimare şi de ortografie. Am descoperit de curînd o ceartă mai veche de pe forumul site-ului cinemagia despre cum se scrie corect numele de familie al celebrului Piotr Ilici: Ceaikovski sau Tchaikovsky. Unii susţin că "noi sîntem români" şi-l scriem Ceaikovski, alţii se enervează: "scriu cum vreau eu, ceaikovski să scrii tu la tine în tulcea!" şi, ca peste tot, cîţiva încearcă să împace şi capra, şi varza. După vreo două pagini pline de venin, cineva trage o concluzie într-un mod elegant: "Ceaikovski or Tchaikovsky - that is the question!".