,,Sala Principiului Infinit“ (Guangli Fotang): templul chinezesc din cartierul Colentina

Am ajuns acolo pentru prima dată în vara lui 2010. Lucram într‑un proiect de cercetare (și sprijin) care îi privea în special pe lucrătorii chinezi din România. În acel an amintirea evenimentelor dramatice prin care mulți dintre aceștia trecuseră era încă proaspătă.

O colegă de breaslă m-a pus în legătură cu unul dintre lucrători, de fapt unul dintre puținii care mai rămăseseră la noi. Cu un an înainte, templul acesta a oferit o vreme cîtorva zeci dintre ei casă și masă. Începînd din 2006, numărul comercianților chinezi cu rezidență în România (circa 4.000) aproape că a fost egalat de cel al lucrătorilor veniți din China: al lucrătoarelor, mai precis, din industria textilă și al muncitorilor din construcții.

Astăzi sînt circa opt mii de chinezi cu rezidență în România (concentrați în sectorul 2 din București și în județul Ilfov), la care se mai pot adăga cam două mii cu cetățenie română.

Despre existența unui templu chinezesc în București auzisem înainte de 2010. Inițial fusese amenajat unul într‑un spațiu închiriat și mai restrîns, în zona Fundeni. Noul sediu a început să existe, în spațiul de astăzi, din 2007. O casă tip vagon, fără etaj, în latura stîngă a unei curți de circa 400 mp. Ulterior, în partea dreaptă a fost construită sala de ceremonii, iar un corp care cuprinde bucătăria, sala de mese și diverse anexe le unește pe celelalte două, totul formînd un complex în formă de „U“. În acest fel rezultă o curte închisă în trei laturi, semănînd, conceptual cel puțin, cu o reședință clasică din China urbană. Dar pentru a remarca faptul că dincolo de gardul -înalt nu se află o casă obișnuită este nevoie de puțină atenție. Privind în sus abia vom observa, dispuse pe un arc de cerc, cele patru ideograme care compun numele templului.

Multe dintre casele din jur au încă un aspect rural, întîlnit la marginea Capitalei sau în județele din jur. Vecinii sînt în general respectuoși și dornici să ajute, însă nu am văzut pe nici unul dintre ei pînă azi să participe la activitatea religioasă de acolo. Motivele sînt multiple și cunoașterea lor necesită mai multă cercetare etnografică și analiză, însă cea mai la îndemînă este explicația că ceremoniile se țin în chineză. Există însă pliante în română și engleză care conțin mesajul fundamental al mișcării.

Cititorul probabil a observat deja că nu am numit templul cu termeni ca,,budist“ sau „daoist“. În realitate, în ceea ce am tradus prin ,,sală“ (Fotang) apare termenul Fo (Buddha), literal: ,,sala budistă“. Pe de altă parte, sau în primul rînd, trebuie spus că templul aparține unei mișcări religioase care poate fi clasificată ca o ,,nouă religie“ (în cercetarea de specialitate există noțiunea de NRM, new religion movements). Aceasta a apărut cu circa o sută de ani în urmă în nordul Chinei și s-a dezvoltat ulterior în Taiwan. Numele mișcării este Mile Da Dao, „Marea Cale Maitreya“. Nimic mai budist în aparență! Însă în denumire apare și Dao, termen mai vechi decît daoismul însuși în China… 

„Sala Principiului Infinit“ este un templu chinezesc, al unei mișcări mesianice și misionare care adună în învățătura sa elemente daoiste, budiste și confucianiste (un ideal social și spiritual mai vechi al Chinei). La extremă, mișcarea poate fi înțeleasă ca o versiune ultra-sinizată a budismului, care, în realitate, încetează să se mai numească ,,budism“, ci capătă (ideal vorbind) rol de suprastructură spirituală în care se găsește loc pentru orice pămîntean, membru al oricărei religii sau confesiuni.

Adepții pledează pentru vegetarianism, respect pentru mediu și prietenie globală. Pe de altă parte, nu lipsește latura solidarității etnice. Am amintit acest lucru deja mai sus. Dar, în fapt, mișcarea găzduiește nu doar chinezi (majoritari, în mod natural), ci și vietnamezi și, ocazional, localnici. Templul din Colentina este administrat, ritualic și practic, de o femeie-sacerdot, singura care are mandat în inițierea noilor veniți. Am tradus prin „inițiere“ ceea ce adepții numesc „a primi cele trei comori“ sau „a primi Dao“. La punerea în scenă legată de aceasta nu pot asista cei care nu au primit deja „cele trei comori“. 

Templul nu este un spațiu de meditație în comun, așa cum am putea presupune avînd în vedere componenta budistă (Chan/Zen) a mișcării. Practica în comun este devoțională, cu nenumărate prosternări și rugăciuni, de trei ori pe zi, pentru pacea și prosperitatea locală și universală. Sînt invocați zeitatea supremă, „Venerabila Mumă“, Buddha Maitreya, apoi cuplul fondator al mișcării, nenumărați Buddha, sacerdotul templului, ajungînd pînă la propriii părinți, în viață sau nu. Pentru Venerabila Mumă nu există o reprezentare antropomorfă, dar ea este simbolizată grafic sub o formă stilizată a ideogramei „mamă“. În curte se află, adăpostită de un foișor, statuia zeiței budiste a îndurării, Guanyin.

Nu există o abundență de reprezentări de zeități protectoare, de gardieni ai intrărilor etc. Găsim însă, în josul ferestrei verandei, statueta de maximum 30 de centimetri a „Uncheșului Pămîntului“ – zeitate protectoare a gospodăriei. Cuplul fondator este reprezentat prin două plăci care conțin termenii „Soare“, respectiv „Lună“. Un motiv pentru care s‑a renunțat la multitudinea de reprezentări (statui/picturi), în special la cele terifiante, este probabil încercarea de adaptare la (și dorința de acceptare în) spații culturale unde pînă nu demult era aplicată alterilor eticheta de ,,închinători la idoli“.

De asemenea, deși este un veritabil centru de comunitate, templul Guangli nu este unicul și nici chiar principalul loc de întîlnire al chinezilor de aici. În zilele liturgice (care au loc la lună nouă și la lună plină, după un obicei de dinaintea venirii budismului în China, în secolul I) și la marile sărbători se pot vedea azi nu mai mult de cîteva zeci de oameni trecînd ca să facă rugăciuni și să mănînce un prînz vegetarian.

Zarzavaturi precum ceapa, usturioul și leurda sînt considerate impure și nu fac parte din rețete. Mîncarea este înșirată pe platouri în sala de mese, alături se află și oala de orez și un cazan cu supă. Fiecare trece pe la bufet și se servește, dar este interzisă folosirea propriilor bețigașe pentru a lua din platourile comune. O parte dintre zarzavaturi sînt dintre cele care nu se găsesc în mod obișnuit în piețele locale, însă ele sînt cultivate la noi (de exemplu, în județul Ilfov), cu semințe aduse din China, apoi donate templului. Printre acestea se numără, de exemplu, dovlecelul amar (Momordica charantia), pe care s-a întîmplat să îl văd la vînzare, cu titlu experimental, și la o tarabă în hala nouă din Piața Obor. „Brînza“ de soia (doufu/tofu) este fabricată tot la noi, cu excepția celei a cărei procesare necesită experiență, cum ar fi cea care imită (cu ajutorul algelor ?) gustul de pește sau de fructe de mare. Adepții pot mînca ouă, lapte și miere.

În Europa, sedii de cult ale mișcării se mai găsesc în Budapesta, Viena, Paris și Barcelona.

„Sala Principiului Infinit“ funcționează printr-o organizație non-profit, avînd ca obiect activități de cult. Există în plan (într-un viitor neprecizat) mutarea templului într-un loc aflat undeva la jumătatea distanței dintre zona Obor și capătul tramvaiului 21 (unde se află acum), deci tot în cartierul Colentina.

Şerban Toader este sinolog.