Să-ți asculți sau nu instinctul?

„Ascultă-ți instinctul!”, „Nu mai sta pe gînduri!”, „Acționează acum!” – sînt doar cîteva exemple de îndemnuri, din ce în ce mai vehiculate, de la industria publicitară la literatura motivațională, îndemnuri care au pătruns în mentalul societății de azi, în care accentul cade din ce în ce mai des pe o acțiune intermediată mai degrabă de instinct decît de judecată.

Însă ce este, de fapt, acest „instinct” atît de promovat?

Întrebat despre sursa geniului său, Albert Einstein a declarat, într-un interviu pentru Saturday Evening Post, în 1929: „Cred în instinct și inspirație. Uneori cred că am dreptate. Nu sînt sigur, dar cred”. Potrivit fizicianului, e mult mai bine să ai încredere în instinct și să-l testezi decît să-l ignori cu desăvîrșire. Această filosofie a caracterizat-o și pe Coco Chanel. „Moda ține de instinct”, spunea ea, argumentînd: „Indiferent dacă vă căutați o casă, vă gîndiți la un posibil nou loc de muncă sau judecați onestitatea cuiva, este posibil să aveți o bănuială inefabilă atunci cînd ceva e bine sau greșit – fără a putea articula motivele judecății dvs.”. De altfel, celebrul parfum Chanel 5, care după mai bine de o sută de ani de la lansarea sa (1921) este încă cel mai vîndut parfum din lume, a luat naștere ca urmare a „instinctului” creatoarei de modă. Cînd i-au fost prezentate cinci mostre de parfum, Coco Chanel a ales mostra numărul 5, argumentînd că 5 este cifra ei norocoasă. 

Totuși, dacă Einstein sau Coco Chanel vorbeau despre „instinct”, acesta nu era ceva „animalier”, un soi de „al șaselea simț”, cum este azi promovat, ci era bazat, de fapt, pe multă experiență, inteligență și mult talent. 

Nu toți sîntem la acel nivel. 

Dar ne place să credem, mai ales în epoca „vitezei”, în acele sloganuri care ne îndeamnă să nu stăm prea mult pe gînduri și să acționăm, căci ne gîdilă orgoliul, dîndu-ne impresia că sîntem capabili să facem conexiuni uluitor de rapide, pe baza cărora luăm cele mai bune decizii, emitem opinii categorice, fiind dotați nu doar cu o surprinzătoare rapiditate a gîndirii, ci și cu o capacitate de a asimila și a analiza o cantitate enormă de informații (precum ChatGPT). 

Totuși, urmînd ispita de a gîndi rapid, nu cădem oare în păcatul gîndirii pripite, în fapt un antonim pentru gîndire? Căci gîndirea pripită nu se bazează pe judecată, ci pe niște clișee, prejudecăți și idei luate de-a gata, tipare care păcălesc mintea, născînd convingeri, fără dileme. 

De ce sîntem atît de tentați să emitem păreri fără să judecăm în prealabil și care sînt urmările unei gîndiri pripite? Este dezbaterea pe care o propune Dosarul de față al Dilemei vechi – de la un interviu inedit cu pragmaticul ChatGPT la o viziunea filosofică, de la radiografia consecințelor unor decizii pripite de-a lungul istoriei la metehnele din sistemul juridic. Și, bineînțeles, rețelele sociale ocupă un loc important, de la gîlcevile din mediul artistic, diferite în dezbaterile din lumea reală de cele ale lumii virtuale, la impactul pe care social media îl are, de fapt, în viața reală.