„Să te dezlănțui într-un mod controlat” – interviu cu Cătălin MOROȘAN
Cătălin Moroșan (cunoscut sub numele de Moroșanu) e unul dintre cei mai cunoscuți luptători de kickbox din România, pugilist de categorie grea și fost jucător de rugby. A absolvit Facultatea de Drept, iar în 2012 a devenit și consilier județean la Iași. Supranumit „Moartea din Carpați“, are în palmares 48 de victorii (din care 28 prin KO) și 12 înfrîngeri. Deține recordul pentru cea mai lungă serie de victorii consecutive (17) din istoria Superkombat, între anii 2011 și 2016. A cîștigat și o ediție a concursului Dansez pentru tine. Am stat de vorbă cu el despre răutatea din sporturile de contact.
E posibil să practici un sport de contact fără răutate?
Eu consider că în orice sport ai nevoie de răutate, dar de o răutate constructivă, sportivă, nu o răutate-răutate.
Știu că faceți acte de caritate. Care e motivația acestor acte? De ce simțiți nevoia să-i ajutați pe alții?
Pentru că viața mi-a oferit multe lucruri. Gîndiți-vă că eram un om normal și destinul a făcut să primesc multe lucruri pe pămîntul ăsta, iar datoria mea e să dau, la rîndul meu, ceea ce am primit. Consider că trebuie să facem lucruri bune și eu le fac din suflet.
Presupun că aveți o satisfacție cînd faceți lucruri bune, cînd ajutați pe cineva, nu-i așa?
Clar există și o satisfacție, dar atunci cînd faci o faptă bună, de obicei, nu trebuie să se afle, trebuie s-o ții numai pentru tine, nu trebuie să știe toată lumea, cam asta e ideea. Dar uneori eu am fost împins să fac asemenea lucruri pe care a trebuit să le mediatizez ca să se strîngă bani. Dacă nu le mediatizam, nu se strîngeau bani pentru cazurile sociale.
Deci există o satisfacție cînd faci bine. Nu e paradoxal că, de bună seamă, satisfacție simți și cînd faci KO un adversar în ring, cînd îl pui la pămînt cu o lovitură?
Acolo e o satisfacție sportivă. Nu e o satisfacție statică, să zici: mamă, ce i-am făcut. Nu e o răutate din aceea de stradă. În plus, toți cei din sporturile de contact sînt foarte principiali și au o anumită conduită în tot ce fac. E o diferență foarte mare între satisfacția de a cîștiga un meci în ring și satisfacția de a face rău unei persoane pe stradă sau altcuiva, într-un mod gratuit.
Totuși, o lovitură, fie ea și în ring, provoacă rău.
Dar n-are nici o legătură una cu alta. În orice sport apar lovituri, și la fotbal cînd dai o lovitură la gleznă și cînd dai un pumn la box sau o lovitură de genunchi la kickbox.
Boxați în general în mod calculat sau uneori simțiți furie în ring? Vi s-a întîmplat să vă enerveze mai tare un adversar?
E foarte bine să-ți dezvolți furia, dar trebuie s-o folosești în mod controlat, pentru că nu poți să încalci regulile. Și în ring, și în viață sînt reguli de respectat.
Vi s-a întîmplat vreodată să vi se facă milă de un adversar? Apare sentimentul ăsta în ring?
Normal că apare. În momentul cînd îl lovești prea tare sau îl pui la pămînt, ai milă, e normal. E un sentiment uman. După ce l-ai învins ai uneori și milă, dar ai și un respect. Îți spui că gata, pînă aici a fost limita sportului.
Vi s-a întîmplat să întîlniți vreun adversar pe care să-l simțiți că e cu adevărat rău, să vă inspire teamă cu răutatea lui?
Nu, n-am avut niciodată senzația asta. Am simțit răutate sportivă, dar nu răutate adevărată. N-am întîlnit un rău absolut. Iar răutatea de zi cu zi, pe care o știm cu toții, n-are nici o legătură cu cea sportivă, sînt lucruri total diferite. Dar în nici un sport nu poți să fii moale, trebuie să ai acea răutate sportivă care se transformă de fapt în energie, în ambiție. Nu e o răutate normală, așa cum o percepe lumea de obicei. Și la tenis, cînd servești, trebuie să ai nervul ăla pe care-l pui acolo ca să iasă o lovitură bună. Dacă n-ai asta, nu poți să faci nimic, n-ai să cîștigi nimic, nu doar la K1 sau la rugby, dar nici la tenis sau la fotbal. Acea răutate trebuie amestecată însă cu un focus foarte bun asupra a ceea ce trebuie să faci în momentul în care ești în competiție.
Adică răutatea asta nu trebuie exercitată haotic.
Da, trebuie să te dezlănțui într-un mod controlat.
interviu realizat de Andrei MANOLESCU
Foto: wikimedia commons