Să învăţăm să spunem Scheiße

19 noiembrie 2014   Tema săptămînii

E clar: Germania dă tonul în Europa. În tot ce a însemnat criza euro, deciziile s-au luat la Berlin. Ce se dictează cui, cîţi bani se dau cărei ţări alunecate în criză şi prin ce mecanism instituţional se virează – toate acestea au fost decise în cancelariile doamnei Angela Merkel. E rău sau e bine că Germania are atîta putere în Uniunea Europeană? Argumente se pot găsi pentru ambele variante.

Cert e însă că influenţa Berlinului e legitimă în sensul în care e de netăgăduit că rezultatele economice ale Germaniei sînt, de departe, de foarte departe, cele mai bune din întreaga UE şi, evident, din zona euro. Să ne jucăm de-a Mephisto. De ce ţine Germania cu dinţii de euro? Şi, mai ales, ce s-ar întîmpla dacă Germania ar renunţa să susţină moneda unică?

Se duce dracului totul. Dar nu ce ne-am aştepta cu toţii la prima vedere, ci ceva mult mai important. Să o luam pe rînd. Ce s-ar întîmpla cu economia Germaniei dacă ar renunţa la euro? În prima fază, ar fi Scheiße. Şi pentru Germania, şi pentru celelalte ţări care ar păstra actuala monedă unică europeană. O eventuală „neo-marcă“ (NDM) ar fi stabilită la un curs de schimb faţă de euro de 1:1. Aruncată pe piaţă de Bundesbank, noua marcă nu s-ar mai supune regulilor Băncii Centrale Europene (BCE). A doua zi, probabil, NDM s-ar aprecia dramatic, unii zic chiar cu 50%, tocmai din cauza faptului că Germania ar scăpa din constrîngerile BCE. Rezultă o scădere a exporturilor şi, în acelaşi timp, o scădere a rezervelor valutare ale Germaniei care, pînă cu o zi în urmă, fuseseră calculate în euro. Haos la burse, indici în cădere etc.

În concordanţă cu atitudinea actuală, Germania şi-ar fixa o ţintă foarte mică de inflaţie, probabil sub cea a BCE. Restul statelor ar anula imediat Pactul Fiscal impus de Berlin în prezent şi şi-ar stabili programe mult mai relaxate de reviriment economic şi bugetar. Ar rezulta, din nou, o apreciere a NDM, o nouă cădere a exporturilor germane şi, eventual, alunecarea în recesiune prelungită.

Aşa, şi? N-ar putea trece Germania peste asta? Ba sigur că da, cu efort susţinut şi o schimbare de paradigmă în direcţia de politică monetară elveţiană ar supravieţui cu siguranţă şi, pe termen mediu, şi-ar reveni într-un nou Wirtschaftswunder. La fel cum şi Grecia şi-ar fi revenit pînă acum, dacă ieşea din zona euro în 2010, în loc să fie inundată de credite pe care nu le va achita în veci şi în loc să fie ajutate, de fapt, băncile germane şi franceze care aveau expunere uriaşă pe spaţiul elen. Cu alte cuvinte, din punct de vedere economic, toată lumea şi-ar reveni mai devreme sau mai tîrziu din şoc şi ar merge mai departe.

Motivul pentru care Germania ţine cu dinţii de euro – la fel ca toată UE – este însă unul politic. Şi aici trebuie să ne aducem aminte de momentul la care moneda unică a fost gîndită şi, apoi, introdusă. Euro nu este o monedă în sine, ci o construcţie politică de adîncire a integrării europene. Mai monedă decît euro este o vacă schimbată pe şase oi sau doi porci (recunosc, nu ştiu cursul de schimb vacă-oaie sau vacă-porc). Şi tocmai pentru că euro nu este o monedă în sensul tradiţional al termenului, nu există modalitate legală de a renunţa. Nimeni nu s-a gîndit să prevadă această posibilitate pentru că scopul euro este cel de a ţine Europa unită, dincolo de avantajele şi dezavantajele unui instrument unic de schimb.

Scriam, mai sus, despre restul de state care ar rămîne în zona euro dacă Germania părăseşte clubul. Probabil că ar renunţa la tratatele impuse de Germania. E un caz ideal pe care mi l-am imaginat, dar mai plauzibil mi se pare cel în care, eliberate de „jugul nemţesc“, de care se plînge şi domnul Victor Ponta, statele îşi văd fain-frumos de treaba lor şi se întorc la stadiul în care decid ele singure ce şi cum fac în politica monetară şi bugetară, în loc să le fie impuse de structura suprastatală.

Aşa cum semnalul unificării europene a fost dat de Germania în 1990 odată cu „anexarea“ fostei RDG de către RFG, aşa joacă Germania astăzi – prin pîrghii mai puţin tradiţionale – rolul de factor de stabilitate al Europei unite. Ar fi însă de dorit, dacă oricum ţine totul în mînă, ca Germania să adune mai multă expertiză economică în structurile sale de guvernare. În SUA, politica e dominată de economişti. La nemţi, sînt majoritari juriştii.

Laurenţiu Diaconu-Colintineanu este jurnalist la RFI România, reporter special şi realizator al emisiunii Punerea pe gînduri.

Mai multe