Romii: integrare la cererea Europei

Termenul de Balcani, geografic vorbind, este folosit pentru a desemna peninsula sud-estică a continentului european. Nici o altă regiune a Europei nu conţine atîtea popoare diferite ca Balcanii. Aici este şi cea mai mare parte a romilor din întreaga lume. Fie că sînt musulmani, creştini ortodocşi sau catolici, ei se identifică cu religia ţării din care fac parte.

Analizînd la nivel general situaţia romilor în regiunea balcanică, aceasta se datorează într-o mare măsură şi argumentelor istorice. Aici, romii s-au ales şi cu denumirea de ţigani, provenită din grecescul atsiganos, numele unei secte eretice, cu care romii nu au nici o legătură, însă cu care au fost confundaţi datorită aspectului lor străin. Tot aici s-au ales şi cu statutul de robi, aşa cum s-a întîmplat în Moldova şi Ţara Românească.

Romii – cea mai mare minoritate a Europei – reprezintă grupul etnic cel mai vulnerabil şi dezavantajat. Dacă ne-am încumeta la un calcul, romii care trăiesc în zona balcanică, în ţările menţionate, cumulează un număr impresionant, mai mult de 7 milioane de persoane, cu procente între 0,6 pînă la 5% din populaţia ţărilor de care aparţin. O distincţie importantă, care afectează în mod direct situaţia romilor din zona balcanică, este apartenenţa ţărilor din care provin la Uniunea Europeană, o aşa-numită binefăcătoare.

Romii din România şi din Bulgaria au început să fie mai vizibili în ochii autorităţilor publice odată cu aderarea la UE, cînd îmbunătăţirea situaţiei acestei minorităţi era un criteriu politic important. CE mai semnala cîte o problemă, mai lua de urechi cîte un minister, îi dădea acces la fondurile de pre-aderare, iar romii se transformau într-o oportunitate bună de exploatat. În general, UE, prin instrumentele de pre-aderare, a adus pentru romi rezolvarea unor probleme mărunte. Rezultatele sînt vizibile, însă mai rămîn enorm de mulţi paşi de făcut.

Celelalte ţări se clasifică în ţări candidate la UE (Macedonia, Croaţia, Turcia) sau ţări potenţial candidate (Albania, Bosnia şi Herţegovina, Serbia, Kosovo). În ciuda dobîndirii acestui statut, rezolvarea problemei romilor nu rămîne decît o asumare politică la nivel declarativ. Am vrut să fac această diferenţiere întrucît situaţia romilor care trăiesc în Balcanii de Vest – Albania, Bosnia şi Herţegovina, Croaţia, Kosovo, Macedonia, Muntenegru şi Serbia – este chiar mai rea decît în alte părţi ale Europei, din cauza condiţiilor economice generale mai proaste, repercusiunilor conflictelor din zonă şi insuficientei atenţii acordate de către guvernele naţionale, cît şi de organismele internaţionale. Spre exemplu, procentul romilor din Kosovo care trăiesc în sărăcie extremă este de 36,7%, în timp ce refugiaţii din Kosovo în Serbia erau situaţi chiar mai rău – 49% dintre aceştia trăiau în sărăcia extremă, în anul 2006.

România este ţara cu cea mai numeroasă populaţie de romi din lume şi, în acelaşi timp, şi una dintre primele care au încercat să contureze politici pentru această minoritate. Bineînţeles, acest lucru nu s-a întîmplat prin propria voinţă a ministerelor, care, de mai bine de zece ani, îşi asumă să aducă o îmbunătăţire a situaţiei romilor, de cele mai multe ori datorită presiunilor externe.

La nivel european, se doreşte îmbunătăţirea generală a condiţiilor romilor. CE a creat, în anul 2012, un Cadru European al Strategiilor Naţionale de Incluziune a Romilor pînă în 2020, prin care statele-membre trebuie să alcătuiască astfel de strategii sau să le reînnoiască. Vestul Europei este cam palid şi nedumerit în această privinţă, dar nici partea estică nu excelează, întrucît problemele se agravează şi devin tot mai vizibile. Populaţia de romi din Balcanii de Vest reprezintă însă o provocare şi mai mare pentru cei ce se numesc policy-makers ai Uniunii Europene.

Nicoleta Scripcariu este Roma Policy Research Fellow al Open Society Foundations în cadrul Centrului Român de Politici Europene. Printre publicaţiile sale se numără şi studiul Aritmetica migrării romilor în Franţa.

Foto: L. Muntean