Românul s-a născut PR?
- argument -
Observaţia, mai în glumă, mai în serios, din titlu, îmi dă tîrcoale aproape de fiecare dată cînd intru pe Facebook şi mi se pare că am în faţă un soi de gazetă de perete online (aşa cum era în şcolile şi în întreprinderile dintr-un alt timp), unde toată lumea se autopromovează, într-un fel sau altul. Şi nu e vorba doar de realizările personale notabile (o carte, un film etc.), pe principiul că „dacă nu te lauzi singur, nu te laudă nimeni“, ceea ce ar fi oarecum firesc, (căci, uneori, „campania“ realizată de un autor poate fi mai eficientă decît cea a unei edituri, case de producţii etc.), ci de promovarea propriilor vieţi. Utilizatorii de Facebook devin „piariştii“ propriilor familii, postează fotografii cu noua casă sau maşină, pentru a crea senzaţia, la fel ca într-o companie, „că le merge bine“, dar mai ales cu copiii lor, pentru a demonstra, tot ca într-o companie, că şi „viitorul sună bine“, perpetuarea speciei e asigurată. La oamenii de rînd, aceste mecanisme funcţionează inconştient – a le arăta celorlalţi ce produc, ce au în posesie, a aştepta feedback şi a interacţiona, adică „a socializa“.
Totuşi, a fi un profesionist în domeniu, adică un specialist în Relaţii Publice, este o meserie care se învaţă, ca oricare alta. Nu este cu totul nouă în România, căci în timpul regimului comunist exista un aparat de propagandă ale cărui tehnici nu erau cu mult diferite de cele ale departamentelor de PR din marile companii de astăzi. Însă, în anumite medii, problema comunicării publice este tratată superficial – e o „meserie“ uşor neserioasă, un moft, trebuie doar să arăţi bine (de aceea există mai multe femei în branşă, cu rol pur decorativ) şi/sau să ai papagal. Sau: tot ce trebuie să facă un PR este să conceapă şi să trimită comunicate de presă. Care, de obicei, sînt stereotipe şi scrise cu picioarele, aşa că nu atrag atenţia nimănui, doar agasează, în momentul în care se aglomerează în inbox, aşa că, de multe ori, „a face curat în e-mail“ înseamnă a da delete muncii depuse de „piariştii“ autohtoni.
Nu, românul nu s-a născut PR, nu are abilităţi de comunicare ieşite din comun; uneori, nu ştie să le gestioneze nici cînd e vorba de viaţa personală şi de familie, iar Internetul nu-l ajută în mod deosebit să şi le dezvolte. De multe ori, nu face altceva decît să imite prost ceea ce funcţionează prin alte părţi ale lumii. Desigur, există şi excepţii printre „comunicatorii“ de profesie de la noi, care îşi dau seama că, printre altele, comunicarea presupune şi creativitate sau inovaţie. Mai ales acum, cînd a face PR nu mai înseamnă să inviţi trei oameni la un eveniment pe care să-l anunţi printr-un comunicat de presă şi să bifezi această activitate pentru a primi un salariu, căci mediul online, jucăuşşi versatil, îţi deschide nenumărate alte posibilităţi de a vinde un produs, de a crea un brand.
Ilustraţie realizată de Ion BARBU