Romanţul american şi explorarea Europei de Est
Tradiția romanțului american, acel gen literar căruia îi aparțin binecunoscuți autori precum Nathaniel Hawthorne, Herman Melville sau Edgar Allan Poe, cu lumile lor imaginare zbuciumate, în care explorarea geografică rezonează cu tulburătoare căutări în adîncul abisului interior, este adesea asociată cu mentalitatea secolului al XIX-lea. Și totuși, așa cum ar sugera recente linii de cercetare care descoperă metamorfoze ale genului romanțului în literatura și cultura contemporană (gustul pentru exotism, melodramă, science-fiction, de exemplu), acest gen se reinventează permanent. Mai mult, am putea adăuga, genul romanțul poate fi recunoscut la baza unei serii de percepții americane aspura spațiilor alterității, fie că vorbim de întîlnirile transatlantice dintre americani inocenți și europeni versați în arta decepției, care au făcut faima scriitorului Henry James, sau de perspective americane, mai vechi sau mai noi, asupra Europei de Est în general, și asupra României în particular. Acestea din urmă, frecvent prezentate ca analize jurnalistice, precum cărțile lui Robert Kaplan din anii ’90, au atras atenția (adesea negativă) a publicului. Mai mult, pornind, în mare parte, de la critica deja clasică a lui Edward Said la adresa viziunilor simplificatoare, esențialiste asupra spațiului numit „Orient“, conjugate cu exercițiul puterii, s-a identificat o istorie mai lungă a unui discurs „balcanizant“ (Maria Todorova) care traduce un „imperialism al imaginației“ (Vesna Goldsworthy) și care, de fapt, repetă o veche împărțire mentală a Europei între Est și Vest, care asocia Vestul cu rațiunea și progresul, și Estul cu o anumită înapoiere (Larry Wolf).
Un text aproape uitat, în tradiția orientalizării Europei de Est, dar care se deschide lecturii și din prisma romanțului american, este cartea scriitoarei și jurnalistei americane Mabel Potter Daggett, Marie of Roumania. The Intimate Story of the Radiant Queen, publicată în 1926 și avînd în prim-plan vizita întreprinsă de Daggett la castelul Peleș, ca invitată a Reginei Maria. Profund implicată în mișcarea de emancipare a femeilor, Daggett o cunoscuse pe Regina Maria în timpul conferinței de pace de la Paris și admira prezența ei marcantă pe o scenă politică dominată de bărbați. Imaginea reginei în Radiant Queen, însă, este mai degrabă determinată de aerul de poveste al reședinței regale de la Sinaia, regina desprinzîndu-se din acest fundal ca un personaj de două ori exotic – o dată, ca reprezentantă a monarhiei, obiect al curiozității pentru autoare, care se autointitulează o fiică a revoluției, și apoi încă o dată exotică deoarece aparține spațiului est-european, așa cum sugerează costumul său popular, brodat cu fir auriu și înfățișat în toată splendoarea sa. În ciuda descendenței anglo-saxone, Regina Maria apare ca o prințesă dintr-o lume îndepărtată, exercitînd o fascinație deosebită asupra imaginarului raționalist, occidental al autoarei. În mod interesant, Daggett pare să reia șabloane de percepție regăsite în altă descriere, și aceasta în mare parte uitată, a unei Sinaia fermecate, și a unei alte regine exotice, deși tot anglo-saxonă – este vorba de L’Exilée (1910) de Pierre Loti (recent, în limba română, În jurul Exilatei. La Sinaia, București, Veneția. Pierre Loti, Carmen Sylva, Editura Vremea, 2016). Binecunoscut „orientalist“, Loti povestește impresiile lăsate de regina Elisabeta, de interes deosebit fiind vizita sa la Peleș. Cartea lui Loti a fost tradusă în engleză și publicată la New York în 1912 sub titlul Carmen Sylva and Sketches from the Orient. Deși nu există dovezi concrete că Daggett ar fi citit cartea lui Loti, cele două scrieri prezintă asemănări frapante în redarea figurilor centrale și a întregii reședințe regale ca „orientale“ prin excelență. Totuși, spre deosebire de zîna (chiar așa o numește) din povestea lui Loti, Regina Maria este marcată și de însemnele unei feminități moderne – de exemplu, Daggett admiră șiragul chic de perle, purtat la costumul tradițional, și menționează dezinvoltura cu care regina își aprinde o țigară. Între jurnalism și romanț, cartea schițează o lume care aduce împreună un Orient exotic și ceea ce călătoarea americană percepe ca vechea Europă. În acord cu alte redefiniri mai largi ale genului, extinderea romanțului american pentru a include perspective ale călătorilor asupra Europei de Est sau României lasă loc unei nuanțări a dihotomiilor bazate pe scenariul de putere jucat între occidental-colonizator și estic orientalizat, și relevă capacitatea călătorilor de a surprinde adîncimi sau particularități ale subiectului redat, în pofida clișeelor utilizate, recunoscînd, în același timp, maniera în care, vorbind despre spațiul alterității, autorul își discută propria sa identitate culturală. Abordarea unui astfel de text (și) ca o manifestare tîrzie a tradiției romanțului – care valorizează exoticul, neobișnuitul, misterul, suferința – situează aceste întîlniri interculturale într-o lungă tradiție literară, accentuînd ficționalitatea redărilor sau analizelor jurnalistice scrise de o gamă variată de experți-călători.
Roxana Oltean este profesor de literatură americană, Universitatea București.
Foto: Nathaniel Hawthorne, wikipedia