Romano-catolicii Capitalei și „bunul român“ Netzhammer

Romano-catolicii din București sînt astăzi, în marea lor majoritate, de etnie română. Cei mai mulți dintre ei, asemenea familiei mele, provin din comunitățile catolice din Moldova. Au ajuns în București în anii comunismului. Sînt aproximativ 25.000 de romano-catolici în Capitală, organizați în 14 parohii. În trecut, însă, cei mai mulți catolici erau germani, maghiari, austrieci, italieni, polonezi, francezi și bulgarii de la Cioplea și Popești-Leordeni. Comunitatea catolică a fost asemenea Bucureștiului, multiculturală și multietnică. Nu poți vorbi de Capitală fără cartierul armenesc, evreiesc, grecesc. Asta pentru a enumera doar cîteva dintre ele. Bucureștiul s-a construit din multe etnii. Cei mai mulți au devenit buni români fără să-și piardă apartenența și rădăcinile. Așa a fost și cu catolicii de aici.

Dezvoltarea istorică a Bisericii Catolice în București este identică cu istoria bisericii „Bărăția” și cu istoria mănăstirii franciscane alăturate ei. Bucureștiul a început să se dezvolte după 1462, cînd a devenit a doua capitală a Țării Românești și reședință de iarnă a voievodului Valahiei. Prin venirea principelui au venit în Capitală și catolicii angajați la curtea domnească. O biserică proprie și un paroh catolic nu aveau însă acești catolici veniți la București. Abia după anul 1600 se poate vorbi despre o comunitate catolică. În anul 1633 era gata prima biserică de pe locul actualei Bărății. Intensele contacte diplomatice și economice ce existau în acea vreme între curtea domnitorilor valahi și casa imperială austriacă ne fac să credem că, foarte probabil, și germani din monarhie și-au stabilit reședința și au făcut comerț în București. O foarte puternică mișcare emigraționistă dinspre Ungaria și Austria a prins rădăcini după alungarea fanarioților. De importanță pentru istoria Bisericii Catolice din Valahia a fost încredințarea ei călugărilor pasioniști, din care întîlnim deja doi la București la sfîrșitul anului 1781.

Fondarea școlilor catolice la București începe în primii ani ai secolului al XIX-lea. În 1816, trei preoți redemptoriști, din conventul redemptoriștilor de la Viena, au deschis una dintre primele școli publice din București în care aveau acces și copii de alte etnii și religii. În anul 1821, odată cu întoarcerea preoților redemptoriști la Viena, școala și-a încetat activitatea. Din 1824, timp de șase ani, franciscanii vor fi cei care vor continua cu școala catolică de la Bărăția.

Odată cu sosirea ordinelor și congregațiilor religioase (Domnișoarele Engleze în anul 1852 și Frații Școlilor Creștine în 1861), a căror principală activitate este educarea tineretului, începe o nouă epocă pentru școlile catolice din București. Una dintre grijile majore ale Bisericii Catolice din București a fost ca prin școli bine conduse să ofere copiilor catolici, precum și celor de alte confesiuni, o bună educație, o știință bogată și o viață morală și spirituală exemplare.

Majoritatea catolicilor erau unguri, urmau austriecii și imigranții din diferitele teritorii ale Reich-ului, în special din Bavaria. Germanofonii erau cel mai activ segment al populației catolice. Din punct de vedere economic, ei erau antreprenori, meșteșugari, funcționari și muncitori, apoi arhitecți și maiștri constructori. Odată cu sosirea regelui Carol I, a venit și un nou val de meșteșugari catolici. În anul 1879 numărul catolicilor era deja de 20.000. Pentru această comunitate nu mai ajungeau nici pe de parte o singură parohie și capela episcopală, unde mergeau credincioșii italieni și francezi.

Arhiepiscopia Romano-Catolică de București a fost înființată de Papa Leon al XIII-lea la 27 aprilie 1883. Tot atunci a fost numit şi primul episcop al Arhidiecezei în persoana Mons. Ignazio Paoli din Congregaţia Pasioniştilor. Înfiinţarea Arhiepiscopiei a fost susținută de rege și aprobată de guvernul român. Printre realizările Arhiepiscopului Paoli trebuie menţionate deschiderea primului Seminar pentru formarea clerului diecezan, construirea Catedralei „Sfîntul Iosif” din Bucureşti între anii 1875-1884 și susținerea școlilor arhiepiscopale din București. La data înființării Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București, în Capitală trăiau circa 25.000 de catolici, de diferite naționalități.

Unul dintre arhiepiscopii care s-au remarcat mai apoi a fost Mons. Francisc Xaveriu von Hornstein. El a construit la începutul secolului XX impozantul palat arhiepiscopal, actualul sediu al Nunțiaturii Apostolice, clădire-emblemă a Bucureștiului, care i-a găzduit pe Papa Ioan Paul al II-lea și pe Papa Francisc cu prilejul vizitelor lor în România.

O uriașă personalitate a Bisericii Catolice a fost arhiepiscopul Raymond Netzhammer (1905-1924). Papa Pius al X-lea i-a spus, înainte de a-l trimite la București: „Să fii un bun român!”. Catolicii din București erau atunci de unsprezece naționalități și minorități naționale. S-a preocupat ca toți să fie slujiți în limba proprie.

Personalitate cu o cultură foarte vastă, cunoştea pe lîngă teologie şi matematică, fizică, istorie, chimie, geodezie, geografie, numismatică, arheologie. El a mutat Seminarul în Palatul Arhiepiscopal (actuala Nunţiatură). A susținut din răsputeri celebrele școli „Sfîntul Andrei“ și „Sfîntul Iosif“, ambele conduse de Fraţii Şcolilor Creştine. Au fost printre cele mai căutate și apreciate școli din Capitală. Generații de tineri și tinere din București s-au format pînă în 1948 în aceste școli catolice care concurau cu școlile din Occident. A fost protectorul și susținătorul mai multor congregații religioase feminine, precum congregația Sf. Vincențiu de Paul, care a construit Sanatoriul „Sfîntul Vincenţiu de Paul” (actualul Institut „Parhon”), două congregații care au fondat școli celebre pentru fete, congregația Notre Dame de Sion și Domnișoarele Engleze. A susținut asociațiile laicale înfiinţînd Societatea Catolicilor din Bucureşti. A fost un protector și susținător al culturii catolice și românești deopotrivă, înființînd prestigioasa publicație Revista Catolică. Activitatea lui pastorală, culturală și educativă a contribuit la ridicarea prestigiului Bisericii Catolice.

Poziția arhiepiscopului de București a căpătat o deosebită greutate prin faptul că atît regele Carol I, cît și prințul moștenitor și viitorul rege Ferdinand erau catolici practicanți. Netzhammer era pentru rege un partener de discuție competent. Raporturile dintre rege și arhiepiscop erau marcate de o mare armonie spirituală, simpatie și respect. Se poate spune că Netzhammer juca rolul unui sfătuitor, în care regele avea foarte mare încredere. Tot la fel, pe bază de încredere, s-a dezvoltat și relația cu regele Ferdinand. Dintre personalitățile marcante ale țării, o adîncă și trainică prietenie l-a legat de experimentatul om de stat Dimitrie Sturdza. Mai lent, dar cu atît mai trainic, s-a dezvoltat prietenia cu Ion C. Brătianu, figura politică dominantă a României din acea epocă, după cea a regelui Carol, prietenie greu încercată în anii tulburi ai războiului.

Arhiepiscopul și diplomatul, învățatul, cercetătorul și scriitorul s-au îmbinat în persoana lui Raymund Netzhammer într-o fericită simbioză. Opera științifică și literară a lui Netzhammer se ridică la peste 180 de publicații în diferite domenii. Jurnalele lui publicate în 2005 de Academia Română sub titlul Episcop în România sînt comparabile, prin valoarea lor istorică și documentară pentru istoria României, cu celebrul jurnal al reginei Maria.

După cel de-al Doilea Război Mondial, mulți dintre catolicii de alte etnii au părăsit Capitala și România. Biserica Romano-Catolică a fost persecutată în anii comunismului. În toată această perioadă nu a existat episcop la București. Abia în 1984, Mons. Ioan Robu a fost numit și consacrat episcop pentru București. După 1990, odată cu cîștigarea libertății religioase, Biserica Catolică a înflorit în toate domeniile, pastoral, edilitar, educativ, social, caritativ, misionar și cultural. Rolul determinant l-a avut arhiepiscopul mitropolit Ioan Robu. Biserica a renăscut, iar comunitatea catolică din București are un rol important în susținerea, dezvoltarea și progresul Capitalei. Aș îndrăzni să spun că, prin multele etnii ale Bisericii Catolice din București, mai ales la începutul secolului XX, se poate vorbi de o Comunitate Europeană, înainte de înființarea acesteia. 

Pr. Francisc Doboș este purtător de cuvînt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București și președinte al Signis România.