România, la periferia UE? Da, dar alții dau buzna afară

România e coada cozii în Uniunea Europeană, cu excepția cazurilor cînd e penultima, după Bulgaria. Clar, nu? Vai de capul nostru! Ce rost are să mai discutăm?...

Ei bine, are, fiindcă genul ăsta de percepție există mai degrabă în România, țara lui „ca la noi, la nimeni”, și nu în afara ei. Nu că asta ne-ar pune în fruntea Europei. Dar, de cînd ne-am obișnuit să fim ultimii, în Europa s-au întîmplat diverse lucruri.

De cînd sînt la Bruxelles, am avut nenumărate întîlniri cu consultanți, politicieni și funcționari europeni și aproape totdeauna am simțit cel puțin o undă de percepție pozitivă față de România. Și nu e vorba de politețe sau diplomație. Brand-ul politic extern al României nu mai arată chiar atît de rău, chiar dacă imaginea internă a politicienilor e cea care e. Fundalul de percepție pe care acest brand se construiește e obiectiv. În primul rînd, e vorba de opinia pozitivă a românilor despre Uniunea Europeană, atestată în proporție de aproape 50%, de Eurobarometru. E adevărat că în România se vede cum euroscepticismul, curentele antivaccin, dezinformarea cresc, dar pentru Bruxelles sîntem mai proeuropeni decît media UE, iar asta e ceva ce politicienii occidentali știu și ceva cu care pot lucra, atunci cînd își fac proiecții.

Cu alte cuvinte, în țară, avem motive să ne dăm ochii peste cap pentru apariția în Parlament a AUR. Dar la Bruxelles, AUR e aproape invizibil. Aici se văd mult mai bine 5 Stelle din Italia, Rassemblement National din Franța sau AfD-ul din Germania. Balamucul făcut de George Simion pe la diferite uși și garduri e doar de interes local. În afara României, a ajuns doar pînă în holul unui hotel din Madrid, unde se întîlnea grupul conservatorilor extremiști din Parlamentul European. În sală nu a fost primit.

Faptul că euroscepticismul e (deocamdată?...) o afacere politică fără urmări, în România, e confirmat de ultimele formule de guvernare din țară. De la ieșirea din scenă a inegalabilului duo Dragnea-Dăncilă, diferitele alianțe care s-au perindat pe la Palatul Victoria n-au avut nimic rău de spus despre Europa. S-a terminat cu „mîndri că sîntem români” și cu bădărăniile lui Liviu Dragnea la adresa Uniunii Europene. Ba mai mult, în sens tehnic, România lucrează bine și cu Bruxelles-ul, și cu NATO. Asta s-a văzut, în cercurile politice, și în pandemie, atunci cînd autoritățile locale s-au conformat rapid propunerilor Uniunii despre ținerea în viață a transporturilor de marfă. Se vede și legat de Ucraina, cînd România s-a pus în mișcare rapid și eficient pentru a rezolva situația de criză referitoare la fluxul de cereale dinspre Ucraina.

Lucrurile astea nu se prea spun în presa românească și e firesc să fie așa, fiindcă treaba presei nu e să laude guvernanții. Dar se știu în instituțiile europene, care negociază cu țara noastră pe diferite paliere, dintre care cel administrativ, funcționăresc, contează mult mai tare decît pare. De el se leagă capacitatea de a pune în aplicare decizii politice europene și de a pune în mișcare lucruri, de la vagoane cu grîu la trupe militare.

Bineînțeles, competența administrativă a României e relativă, dacă ne uităm fie și numai la gradul de absorbție a fondurilor europene. Dar și ăsta e un lucru cunoscut la centru, iar ceea ce contează acum e buna voință politică. Și pe lîngă performanțe administrative și economice, în Uniunea Europeană din ultimii ani mai contează foarte tare și altceva: conformitatea cu valorile democratice, de la sistemul de justiție la discriminare. Iar aici se conturează un al doilea foarte important element obiectiv de percepție a României. Nici la acest capitol nu stăm grozav, dar de cîțiva ani competiția (în sens negativ) e serioasă. Exemplele notorii sînt Polonia și Ungaria, deși mai sînt și alții care par că vor afară din UE. Prima, cu distorsiunile introduse în Justiție și faimoasa problemă a zonelor libere de LGBT, a doua, cu autoritarismul acaparant al lui Viktor Orbán, care se manifestă pe toate planurile. Față de astfel de lucruri, faptul că USR a ieșit de la guvernare într-o situație tulbure legată de reformele Justiției promovate de Stelian Ion e ceva ce nu afectează pe termen scurt interesele și dinamica Uniunii Europene. Toate acestea nu vor fi uitate, e drept. Totuși, deocamdată, topul democrației din UE se modifică, iar România e împinsă în sus de contraperformanța altora.

Bineînțeles, pentru românii reformiști destrămarea guvernării PNL-USR e o veste proastă. Coaliția PSD-PNL e, oricum am lua-o, o alianță a partidelor „vechi” și ea consfințește statu quo-ul politic pe mai mulți ani de acum înainte. Există însă niște limite în care această coaliție se mișcă, dictate de interesele externe și electoratul în curs de schimbare generațională. Cei care văd în guvernarea actuală „noul USL” uită de puseele antieuropene pe care PSD-ul le-a avut pînă la catastrofa Dragnea-Dăncilă. „Vechiul USL” era în primul rînd o alianță electorală, stridentă și declarativă. Asocierea PSD-PNL e una postelectorală, din interes. PSD-ul din 2022, al lui Marcel Ciolacu, nu mai are nici un motiv să imprime României o traiectorie asemănătoare cu a Ungariei, de exemplu. Banii oferiți de UE prin Planul Național de Redresare și Reziliență sînt foarte mulți (aproape 30 de miliarde de euro) și au început să fie cheltuiți, în timp ce finanțarea Ungariei e blocată de problemele legate de statul de drept. Dacă se adeveresc scenariile despre non-combatul dintre PNL și PSD la alegerile din 2024, vom intra într-un soi de brejnevism autohton, nu în sensul extern, ci în cel intern, al unei stagnări/prelungiri a statu quo-ului.

Despre toate acestea avem însă motive să ne îngrijorăm în țară. Pentru Bruxelles, stagnarea internă poate însemna stabilitate din punctul de vedere al aderenței la valorile proeuropene și lipsă de apetit pentru iliberalism. E adevărat, Bruxelles-ul nu uită și nu iartă, ci dă cel mult derogări. Dar nu legat de problemele principiale, ca Justiția și corupția. Dacă se vor perpetua sau accentua, atitudinea față de „periferia românească” se va schimba. Iar asta înseamnă că, în primul rînd, alianța PSD-PNL va avea probleme, inclusiv cu banii Europei. Ceea ce alianța PSD-PNL nu-și dorește deloc.

Toate acestea sună trist sau, în orice caz, nu pot fi considerate un triumf politic al vreunuia din partidele autohtone. Totuși, traseul și percepția noastră europeană sînt destul de clar determinate de jaloanele Bruxelles-ului: pur și simplu, România nu trebuie să facă prostii. Uniunea Europeană nu are acum așteptări mai mari de atît – și poate că asta ne consolează în privința așteptărilor proprii, nesatisfăcute. Aceasta e cea mai importantă clauză, chiar dacă nescrisă, a tratatelor europene.

Iulian Comanescu este consultant de comunicare, stabilit la Bruxelles. Lucrează pentru oameni politici și instituții de acolo.

Foto: wikimedia commons