"România era obligată să facă imperialism cultural"
- interviu cu Anatol MORARU -
De cînd predaţi la Universitatea „Alecu Russo“ din Bălţi?
Am absolvit eu însumi Universitatea din Bălţi în 1984. Am avut mare noroc cu profesorul Ilarion Matcovschi, şeful meu de catedră, Dumnezeu să-l odihnească!, care obişnuia să-mi pună anual în sarcina didactică alte şi alte cursuri, încît, pînă la această oră, am reuşit să practic aproape toate disciplinele din nomenclatorul de materii proprii unei Facultăţi de Litere. Dacă s-ar întîmpla să mă debarce destinul chiar pe insula lui Robinson Crusoe şi a prietenului său de vineri, le-aş putea preda, cu măiestrie didactică, Istoria literaturii române de la origini şi pînă dincolo de postmodernism. Mi-a plăcut îndeosebi să profesez cursurile de Istoria literaturii române (secolul al XX-lea), Istoria literaturii universale, Sociologia literaturii, Poezia religioasă românească, Romanul experimental românesc, Avangarda românească etc.
Ce autori se predau la facultate, care e canonul curicular al literaturii române la Bălţi? Întreb asta pentru că acum zece ani cînd am vizitat Chişinăul librăriile erau pline de autori cam prăfuiţi: Alecsandri, Vlahuţă, Hogaş...
Vreau să ştii că operele unor autori „cam prăfuiţi“, precum Negruzzi, Alecu Russo, Alecsandri, Kogălniceanu, Nicolae Filimon, Slavici, Creangă, Eminescu, Caragiale, Macedonski, Coşbuc etc., constituie materia cursurilor de Istorie a literaturii române din secolul al XIX-lea, iar Goga, Alexei Mateevici, Minulescu, Bacovia, Blaga, Barbu, Arghezi, Vasile Voiculescu, Rebreanu, Sadoveanu, Hortensia Papadat-Bengescu, Gib Mihăescu, Camil Petrescu, Constantin Stere, Mateiu Caragiale, Călinescu, Lovinescu, Ibrăileanu, Eugen Ionescu, Eliade, Marin Preda, Fănuş Neagu, Ion Druţă, Vladimir Beşleagă, Labiş, Nichita Stănescu, Ana Blandiana, Şt. Augustin Doinaş, Grigore Vieru, Vintilă Horia, Vasile Vasilache, Ion Băieşu, Nicolae Dabija, Leonida Lari, Vasile Romanciuc, Ştefan Bănulescu, Vişniec, Dinescu, Cărtărescu, Crăciun, Nedelciu, Groşan, Arcadie Suceveanu, Emilian Galaicu-Păun, Vasile Gârneţ, Nicolae Popa, Vitalie Ciobanu, Nicolae Leahu, Ion Negoiţesu, Nicolae Manolescu, Mihai Cimpoi, Radu G. Ţeposu, Alexandru Muşina, I.B. Lefter etc. sînt autorii studiaţi la cursurile de Istorie a literaturii române din secolul al XX-lea. Cît priveşte canonul, colegii mei, profesorii şi scriitorii Maria Şleahtiţchi, Nicolae Leahu, Margareta Abramciuc, precum şi subsemnatul sînt(em) de religie postmodernistă, dar în urbe există caligrafi şi de alte confesiuni.
„Statutul de personaj de la periferie“
Sînt studenţii basarabeni interesaţi de literatura română actuală?
Studenţii de la Litere nu au cum să nu fie interesaţi de literatura română actuală, dar o pot cunoaşte în măsura în care producţia literară de ultimă oră din ţară reuşeşte „să treacă Prutul“ şi să intre în biblioteci şi librării. Şi cum lucrurile nu stau prea strălucit în acest sens, cel puţin la Bălţi, nivelul interesului studenţilor noştri este determinat în mare măsură de recomandările profesorului şi, efectiv, de exemplarele pe care acesta le pune la dispoziţie discipolilor.
Cum reacţionează un profesor universitar de limbă şi literatură din Bălţi la ideea de limbă moldovenească?
Calm de tot, pentru că nu există aşa ceva. Sau – cum ar spune-o rusul – „Niet, niet, niet!“
Ce înseamnă să fii scriitor basarabean?
Înseamnă să vină la Universitate un poet extraordinar, pre nume Emil Brumaru, şi să te întrebe dacă l-ai citit pe Marin Preda. Înseamnă să ai puterea să parcurgi exemplar distanţe necesare pentru integrarea valorică în literatura din Ţară, să-ţi depăşeşti zilnic statutul de personaj de la periferie şi să te considere Nicolae Manolescu inexistent sau defazat şi, dintr-o supărare mare, să vrei să ajungi scriitor într-un sat global.
Mă consider însă nu scriitor basarabean, ci scriitor român din Basarabia şi nu ştiu alţii cum se autodefinesc, dar pentru mine chestiunea asta nu e o dilemă veche.
Tot la Nicolae Manolescu se raportează scriitorul basarabean? Cum ar putea fi depăşit acest posibil complex basarabean?
Există, trebuie să recunoaştem, un complex basarabean al inferiorităţii inoculat în vremuri sovietice scriitorilor prin necesitatea recunoaşterii valorii lor de către Moscova (traducerea în rusă, înregimentarea în listele scriitorilor reprezentativi etc.), cultivat, actualmente, la alte generaţii prin validarea de către criticii din ţară şi a lui Nicolae Manolescu, în special. Sper că ştii cîtă supărare a trezit definiţia dată de către Ion Simuţ literaturii române din Basarabia – „a cincea roată la căruţă“ – şi neglijenţa cu care a tratat Nicolae Manolescu aceeaşi literatură în Istoria... sa! Între timp, Ion Simuţ şi-a corectat hazardata afirmaţie publicînd în România literară studii despre calitatea prozei lui Vasile Beşleagă, Vasile Vasilache şi Ion Druţă. Ce va face Nicolae Manolescu, chiar nu am cum să ştiu. „Vindecarea“ ar putea veni prin Al. Cistelecan, Alexandru Muşina, Alex Ştefănescu, I.B. Lefter, Mircea A. Diaconu, Marius Chivu, Daniel Cristea-Enache....
Despre ce scrieţi? Despre ce v-ar plăcea să scrieţi?
Scriu despre lumea pe care o cunosc mai bine, despre experienţele care m-au marcat. De regulă, scriu despre fauna campusului: studenţi, profesori, dar încerc să scriu şi despre celelalte personaje pe care le întîlnesc „browniind“ prin urbe sau spaţii rustice.
Dacă aş avea talentul lui Tolstoi, aş scrie neapărat o trilogie despre tranziţia în „neunde“ a comunităţii basarabene, despre zona inter-riverană abundentă în realităţi, situaţii, evenimente, destine pigmentate de absurd şi tragic, ridicol şi grotesc, pe care scriitorii din Occident ar trebui să şi le imagineze negreşit, chiar dacă, iată, şi Apusul plonjează în criză.
Cine vă citeşte şi pe cine citiţi în/din România?
Nu pot să spun că am foarte mulţi cititori. Şi, totuşi, cu certitudine: Marius Chivu, Mircea A. Diaconu, Lucian Vasiliu, Gellu Dorian şi Stelian Dumistrăcel. Sper că cei care îmi citesc articolele sau nuvelele din revistele Contrafort şi Semn sînt mai numeroşi, dar n-am cum să-i ştiu. Nu descopăr continente cînd afirm că, deocamdată, „cunoaşterea la faţă“ a literaturii române din Basarabia este o problemă. Şi nu doar de receptare.
În schimb, lista celor pe care-i citesc este lungă, lungă. Biblioteca Ştiinţifică Universitară are o bună politică de achiziţie, apoi şi donaţiile din partea Institutului Cultural Român, a Filialei Galaţi a Asociaţiei Pro Basarabia şi Bucovina sînt destul de consistente. Recunosc, nu am reuşit încă să-i citesc pe cei din „noul val“, tsunami literar care nu i-a scufundat în satisfacţii intelectuale şi pe alţi cititori din ţara dintre rîuri.
Pentru cei care nu cunosc literatura română din Basarabia, care au fost maeştrii dvs.?
Generaţia din care fac parte ar trebui felicitată pentru că a rezistat presingului ideologic şi nu a devenit nulă. Asta şi pentru că a existat o circulaţie, fie şi restrînsă, a cărţii româneşti şi pentru că romanele unor Vasile Beşleagă, Vasile Vasilache, Aureliu Busuioc, Ion Druţă, Serafim Saka, poeziile lui Grigore Vieru, Liviu Damian, Gheorghe Vodă, Anatol Codru, studiile lui Mihai Cimpoi sau Andrei Ţurcanu au fost gurile de ventilare şi modelele la îndemînă.
Ce legături – literare, sufleteşti etc. – aveţi cu România?
Aş porni de la faptul că pentru părinţii mei, Nadejda şi Dumitru, România a fost un paradis pierdut. Apoi, am avut o bunică, Ecaterina, la Iaşi, mai am, spuneau părinţii, Dumnezeu să-i odihnească!, nişte rude prin zona Constanţei... Pe urmă, bunelul, Spiridon Moraru, a fost omorît de un grănicer rus cînd, în septembrie 1944, trecea Prutul, ca să-şi ia familia dincolo.
Legăturile literare sînt – şi exprim nu doar opinia scriitorilor, dar şi a profesorilor de limbă şi literatură română din Basarabia – absolut necesare. Personal, am trăit stări vecine cu extazul – nu rîdeţi, citiţi pînă la capăt! – în Iaşi, Bucureşti, Suceava, Cluj, Timişoara etc., oraşe în care s-a născut şi se naşte o literatură pe care o gust şi o profesez. A fost destul să fiu trei zile cu colegul meu, profesorul, poetul, eseistul Nicolae Leahu, la Botoşani (în 13-16 ianuarie), la festivităţile închinate lui Eminescu, ca să-i întîlnesc pe mai vechii cunoscuţi Mircea A. Diaconu, Cassian Maria Spiridon, Lucian Vasiliu, Gellu Dorian, Ion Mircea, Doru Scarlat, dar şi să-i cunosc pe viu pe Mircea Martin, Cornel Ungureanu, Mircea Petean, Vasile Igna, George Vulturescu, Adrian Alui Gheorghe etc. şi să mă simt extraordinar.
În fine, pentru mine este foarte important că România, ca să-l parafrazez pe Petre Ţuţea, există, indiferent ce face ea.
Ce reproşuri aţi aduce, totuşi, României – cultural-literar vorbind?
Mă gîndesc cu tristeţe la faptul că nu s-au produs multele acte de imperialism cultural pe care România era obligată să le facă şi care sper să se întîmple totuşi în viitor. Regret îndeosebi că nu s-a reuşit completarea cu carte românească a unui covîrşitor număr de biblioteci rurale, dar nu cred că totul e pierdut.
Anatol Moraru (n. 1958) este scriitor şi lector superior la Catedra de Literatură Română şi Universală a Universităţii de Stat „Alecu Russo“ din Bălţi. Cea mai recentă carte publicată: volumul de povestiri Nu mă tentează, Cartier, 2011.
a consemnat Marius CHIVU
Citiţi aici recenzia volumului Nu mă tentează.