Roluri şi schimburi

21 decembrie 2016   Tema săptămînii

„Niciodată!”, am spus, revoltată, atunci cînd mi s-a propus să înlocuim bradul natural de Crăciun cu unul de plastic. Crăciunul a fost, din copilărie, un moment magic: întreaga familie (bunici, unchi, mătuși, verișori) se aduna pentru a sărbători împreună, și primeam dulciuri și fructe (banane!) pe care nu le aveam în restul anului. Dar ce făcea ca acest moment să fie cu adevărat magic erau pregătirile pentru Crăciun: timp de două zile, bunica se ocupa de coacerea cozonacilor și întreaga casă (ba chiar și holul blocului) mirosea a vanilie. Bunicul, în schimb, cumpăra „cel mai frumos brad” din piață, la care muncea să adauge crenguțe pentru a-l face să pară mai bogat. Bunicul o ajuta pe bunica la frămîntarea cozonacilor (o treabă de bărbat), iar eu pregăteam niște cozonaci mai mici, pentru mine și verișori. Rolurile erau clare, fiecare părea că știe ce are de făcut.

Cele două fiice ale bunicii au păstrat acest rol, astfel încît la orice întrunire a familiei au continuat să se ocupe de pregătirea mîncării, iar acest lucru părea ceva natural, și nicidecum o corvoadă. N-am privit niciodată acest obicei ca fiind unul degradant sau umilitor, ci mai degrabă am considerat că e un fel de „superputere” feminină care aduce bucurie și adună oamenii în jurul unei mese.

Rolul pe care ni-l asumăm în astfel de momente, cum sînt sărbătorile, nu e de neglijat. Bruce Perry (psihiatru american, Senior Fellow al Child Trauma Academy) vorbește într-o conferință despre procesul de schimb intergenerațional, afirmînd că, în cazul oamenilor, acesta este mai intens, în termeni de eficiență, comparativ cu orice altă specie. Neocortexul („creierul rațional”) ne permite absorbirea, într-o singură viață, „a experiențelor acumulate și distilate de mii de generații anterioare”. Intenționat sau nu, transmitem în cadrul evoluției socio-culturale credințe și valori, printre care și cele legate de gen. Însă, dacă anumite lucruri nu sînt transmise intenționat, acestea se vor pierde – afirmă Bruce Perry, dînd exemplul fursecurilor gătite de bunica sa, care a omis să împărtășească și altora secretul rețetei sale, aceasta fiind pierdută pentru totdeauna.

Astfel de pierderi intergeneraționale sînt firești și comune, și se reflectă în modificarea unor ritualuri, a unor obiceiuri, a unor valori sau credințe. Pe de altă parte însă, inevitabilă este și transmiterea unor credințe sau valori pe care nu ni le dorim (rasismul, violența, misoginismul). Avem nevoie să fim atenți la ceea ce facem și să depunem un efort conștient pentru a împiedica transmiterea lor către generațiile următoare.

Bunica nu m-a învățat rețeta ei de cozonaci, al căror miros este sădit adînc în mintea mea. Dar, în mod neintenționat, m-a învățat cît de plăcut este, copil fiind, să asiști și să te implici în pregătirile dinaintea sărbătorilor. Și, tot neintenționat, mi-a transmis că e o bucurie să împarți cu ceilalți, atunci cînd jumătate dintre cozonacii la care muncise cu atîta vrednicie erau dăruiți vecinilor sau rudelor. Acestea sînt lucruri pe care doresc să le transmit generațiilor viitoare. Am înlocuit așadar cozonacii cu gătitul de turtă dulce, fursecuri cu nucă și mere coapte, pe care le dăruim prietenilor și copiilor care vin la colindat.

Tot de efort conștient și implicare activă avem nevoie acum și pentru a reînvia sau a păstra credințe, valori sau obiceiuri, pe care simțim că le-am putea pierde în evoluția socio-culturală. Toleranța, acceptarea diferențelor, respectul, abordarea non-violentă a problemelor, empatia, spiritul comunitar au nevoie de „străjeri” care, prin ceea ce fac, să le păstreze și să le predea generațiilor ce vor veni.

Rolurile pe care ni le asumăm de Crăciun (precum și în restul timpului) nu sînt doar „feminine” sau „masculine”, ci transmit ceva și dincolo de gen. Sînt moștenirea pe care o lăsăm copiilor despre credințele și valorile prezentului, și despre cum ne dorim să fie viitorul. Fără voia lor, copiii noștri vor trebui să construiască pe această temelie.

Acum, prezența bradului natural de Crăciun în casă este ca un fir invizibil care mă leagă de bunicul meu. Acest fir îmi vorbește despre el ‒ despre curaj, dăruire, bunătate, dreptate și toate celelalte valori pe care, fără un efort vizibil, le-a transmis copiilor, nepoților și strănepoților lui. 

Raluca Chișcu este psiholog și psihoterapeut.

Mai multe