Rolul femeii
Evoluţia ocupării în rîndul femeilor după 1989 a avut un traseu diferit față de statele europene dezvoltate. Dacă în spaţiul occidental a avut loc o creştere lentă, dar constantă a ocupării, în cazul României trend-ul a fost constant descendent. Pornind de la niveluri de peste 70% înainte de 1989, în 2014 rata de ocupare a femeilor (20-64 ani) de 57,3% este una dintre cele mai scăzute din Europa, media Uniunii Europene fiind de 63,5%. Nivelul ocupării feminine din România este comparabil cu cel din ţările sudice precum Spania, Grecia, Italia (care au tradiţional un pattern al participării reduse a femeilor pe piaţa muncii), fiind mult mai scăzut decît în ţările nordice (cu ponderi de peste 70%) şi chiar faţă de majoritatea ţărilor foste socialiste (care au o rată de peste 60%).
Pe de altă parte, în România, majoritatea nevoilor domestice sînt acoperite prin munca neplătită a membrilor familiei, în principal a femeii. Sprijinul pentru activităţile casnice sau de îngrijire a copilului vine din aranjamente informale, în special de la familia extinsă, nu de la servicii specializate. Grădiniţa este singurul serviciu public larg accesat de către familie, externalizarea sarcinilor domestice fiind întîlnită în mod excepţional (de exemplu, mai puţin de 5% apelează la o bonă sau la servicii de menaj).
Implicarea crescută a femeii în muncile casnice și petrecerea unui timp îndelungat în gospodărie relevă standardul de viaţă scăzut al populaţiei. Muncile casnice sînt performate de către femeie pentru că românii nu îşi permit să apeleze la servicii specializate. Creşterea participării pe piaţa muncii şi egalizarea rolurilor de gen în familie în Europa Occidentală s-a făcut şi printr-un proces de externalizare a muncilor casnice către servicii specializate pe care, cel puţin deocamdată, familia românească nu şi le permite.
Standardul de viaţă scăzut al familiei şi accesul redus la servicii de suplinire a muncilor domestice, flexibilitatea scăzută la locul de muncă, facilităţile practic inexistente oferite de angajatori, dar şi un model valoric care susţine egalitatea de gen şi realizarea profesională a femeii numai dacă acestea nu sînt conflictuale cu viaţa de familie sînt cîteva din explicaţiile pentru scăderea participării femeii pe piaţa muncii.
România împărtăşeşte un pattern comun majorităţii ţărilor foste comuniste, caracterizat prin participarea femeilor pe piaţa muncii şi prin sprijinul valoric al acesteia, dar nedublată de un sprijin valoric al egalităţii de gen în gospodărie. Se consideră că este bine ca femeia să lucreze, întrucît acest fapt îi asigură independenţa şi contribuie la bunăstarea familiei (83%). Totuşi, peste jumătate (53%) consideră că munca mamei are efecte negative asupra copiilor, comparativ cu Suedia, de exemplu, unde numai 19% cred acest lucru. Mai mult, o largă majoritate (83%) susţine că ceea ce îşi doresc cu adevărat femeile este să aibă familie şi copii. Valoarea este cea mai ridicată între ţările foste socialiste, cu excepţia Lituaniei, şi una dintre cele mai ridicate din Europa (ca reper pentru celălalt model valoric – numai 11% cred acest lucru în Danemarca). 84% consideră că o femeie trebuie să aibă copii pentru a fi realizată, valoarea fiind de asemenea una dintre cele mai ridicate din Europa (pentru comparaţie, în Olanda cred acest lucru numai 7%, iar în Suedia 8%). Sprijinul redus pentru egalitatea de gen din gospodărie este dovedit de faptul că numai 75% consideră că bărbatul ar trebui să îşi asume aceleaşi responsabilităţi domestice şi de îngrijire a copilului ca femeia (deşi reprezintă majoritatea, totuşi este cea mai scăzută valoare din Europa, celelalte ţări au valori de peste 90%).
Familia rămîne (inclusiv pentru femeie) o condiţie esenţială a realizării sale personale. Participarea pe piaţa muncii și realizarea profesională sînt acceptate dacă reprezintă o opţiune complementară şi nu o opţiune de viaţă. În România, femeile sînt definite şi se autodefinesc mai ales prin rolul lor legat de familie şi copii.
Notă: Sursele datelor prezentate în acest articol sînt Eurostat şi European Values Study.
Raluca Popescu este doctor în sociologie, conferenţiar universitar la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea din Bucureşti şi cercetător ştiinţific la Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii al Academiei Române.