Reputaţie fără bărtîneţe şi iubire fără de moarte

E îmbrăcată în negru şi poartă ochelari. Arată ca o bunicuţă din poveşti. Doar că e mai ponosită, şi e tristă, mult prea tristă. Cerşetoarea de la semaforul de pe Cîmpineanu nu cere bani, nu îndrăzneşte să spună nimic, paralizată de ruşine. Aşteaptă, tace, cu privirea în pămînt. Nici n-ar trebui s-o numesc cerşetoare... Mi-am imaginat că are în jur de 75 de ani, dar pare mai împovărată de sărăcie, de necazuri. În ziua în care mergeam către Intercontinental s-o întîlnesc din nou pe Nina Cassian, i-am întins bunicuţei de pe Cîmpineanu, pe geamul maşinii, două hîrtii de 1 leu. Nina Cassian: "Sînt aleasa dragostei lui tîrzii, sînt prada întineririi lui" Nina Cassian, venită în România pentru a-şi aniversa cei 85 de ani, mă aştepta în apartamentul său de la Inter, copleşitoare prin farmecul ei, elegantă, plină de viaţă. Cu un pahar de whisky ţinut graţios între degetele lungi ale mîinii drepte, cu o ţigară stînd în echilibru între falangele celeilalte mîini, Nina Cassian a gesticulat şi mi-a spus: "La cei nici 40 de ani ai tăi, nu m-aş lăsa de visul iubirii pentru nimic în lume! Gîndeşte-te că eu m-am recăsătorit, cu acest superb partener, la aproape 80 de ani!". Şi mi-a povestit cum şi-a cunoscut soţul, pe Maurice Edwards, fost director al filarmonicii din Brooklyn şi artist cunoscut în America, după ce amîndoi trecuseră bine de 70 de ani... Şi cum s-au îndrăgostit unul de celălalt. Citisem deja povestea lor în Memoria ca zestre, unde Nina Cassian scria: "Sînt într-adevăr binecuvîntată dacă, la optzeci de ani ai mei, am un om lîngă mine căruia să-i pot spune: