Religie, cotidianitate şi politică
Este inutil să facem observaţii despre vreo opoziţie dintre religie şi politică deoarece politica şi religia au o asemănare de substanţă: sînt legate de fenomenul de putere, adică de orientarea, conducerea, dominarea unor mase mari de oameni. De altfel, cînd cartea fundamentală a creştinismului a statuat că ar trebui „să dăm Cezarului ce-i al Cezarului“ cred că a fost stabilit pactul de neagresiune. Chiar dacă teologii interpretează asta ca pe o declaraţie de independenţă (pentru că preceptul biblic continuă: „şi lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu“), putem interpreta acest lucru şi ca pe o acceptare a dualităţii, a respectului reciproc între cele două ordini: una a imediatului (condusă de politic) şi alta aflată sub registrul eternităţii, guvernată de preoţi şi Biserică. În România, politicul are din partea publicului cele mai proaste evaluări şi cele mai negative percepţii, dar acesta nu este un impediment pentru Biserică să se ţină aproape şi, de cele mai multe ori, să critice ordinea politică şi să ia apărarea credincioşilor în cazuri în care politicul devine disfuncţional sau generator de multiple suferinţe.
Raportarea la viaţă şi percepţia asupra sensului vieţii
În studiile scociologice (vom folosi pentru acest text un studiu IRES, Metodologia sondajului. Volumul eşantionului: 1370 indivizi de 18 ani şi peste. Tipul eşantionului: multi-stratificat, probabilist, reprezentativ la nivel naţional. Reprezentativitate: eroare maximă tolerată de ± 2,7%. Interviurile s-au desfăşurat prin metoda CATI. Perioada anchetei: 5-7 august 2013. Unele întrebări din această cercetare au fost adaptate din studiul World Value Survey, realizat de The World Values Survey Association), peste 80% din români se gîndesc des şi foarte des la scopul şi sensul vieţii, iar 40% din români nu au simţit vreodată că viaţa nu ar avea rost. Se pare că religia este pentru români un element care creează sens, acelaşi procent dintre respondenţi (40%) susţin că nu se gîndesc niciodată la moarte, chiar dacă 98% din participanţii la studiu cred că moartea este un lucru natural, 82% sînt de părere că moartea are un sens dacă crezi în Dumnezeu. Privită ca un catalizator moral, religia are un mai mic impact deoarece doar unui sfert dintre respondenţi (24%) li se întîmplă să regrete des şi foarte des anumite lucruri pe care le-au făcut, unul din zece români nu regretă nimic, iar pentru aproape o treime dintre participanţii la studiu regretele apar foarte rar.
Percepţie şi comportament religios
Unul din cinci respondenţi merge o dată pe săptămînă la slujbele sau la evenimentele religioase curente. 22% din români participă la acestea de cîteva ori pe lună, un sfert de doar cîteva ori pe an. În timp ce 6% din participanţii la studiu participă la slujbele religioase de cîteva ori pe săptămînă, 18% merg mai rar decît o dată pe an. Deşi considerăm că este vorba despre un comportament uşor supraestimat, putem observa totuşi că, atunci cînd este vorba despre practicarea unui comportament constant, doar aproape o cincime dintre români practică religia. Sistemul de convingeri declarate pare însă deosebit de solid. Trei sferturi dintre respondenţi sînt de acord cu ideea potrivit căreia religia înseamnă adevăr şi doar o proporţie foarte redusă dintre respondenţi – 6% – şi-au schimbat religia. O sursă importantă pentru credinţă şi interiorizarea ideologică şi axiologică specifică este, cu siguranţă, familia. Pentru 88% din români, religia a fost importantă în familia lor atunci cînd erau copii, iar peste jumătate dintre ei (51%) au participat în copilărie la slujbe religioase.
Religia şi societatea
O funcţie socială a Bisericii pe care respondenţii o reclamă şi o evaluează ca foarte importantă este aceea de explicator social şi integrator în societate. Cei mai mulţi români cred că Biserica oferă răspunsuri pentru problemele sociale (88%), pentru problemele morale (72%), pentru problemele din viaţa de familie şi pentru nevoile spirituale ale oamenilor (71%). Cu toate acestea, doar 59% consideră că problemele tinerilor îşi pot găsi răspunsuri în Biserică. În orizontul de aşteptare al credincioşilor regăsim temele unei adevărate agende publice, chiar dacă observăm că Biserica ortodoxă lipseşte, de regulă, din dezbatere. Printre temele pe care ar trebui să le abordeze Biserica, primele locuri sînt ocupate de infidelitate (75%) şi de problemele lumii a treia (75%), urmate de discriminarea rasială (74%), ecologia şi problemele de mediu (70%), avortul (67%), dezarmarea nucleară (62%), eutanasia (60%), şomajul (59%) sau homosexualitatea (50%).
Chiar dacă 85% din cei chestionaţi cred că este mai bine ca oamenii să îşi păstreze religia şi doar 11% consideră că este benefică explorarea unor credinţe diferite, totuşi doar un sfert dintre respondenţi sînt de părere că există o singură religie adevărată, 69% fiind de acord cu faptul că există adevăr în fiecare religie. Credincioşii români privesc religia şi printr-o dimensiune pragmatică, cu rol puternic adaptativ. Vedem că o proporţie importantă dintre participanţii la studiu – 82% – apreciază că rugăciunea i-a ajutat, de-a lungul vieţii, în mare şi foarte mare măsură, în timp ce 45% din respondenţi se roagă sau meditează zilnic, iar 27% fac acest lucru chiar de mai multe ori pe zi. Culmea pragmatismului pare folosirea Bisericii pentru încercarea de a reduce riscurile – mai mult de două treimi dintre respondenţi au auzit despre introducerea de către Patriarhia Română, în Moliftelnic, a slujbei pentru sfinţirea unui vehicul. 55% apreciază această măsură ca fiind bună şi foarte bună, 27% recunosc că şi-au sfinţit deja maşina, dar 43% din respondenţi spun că nu ar face acest lucru.
Biserica, politicienii şi viaţa cotidiană
Religia este foarte prezentă în viaţa cotidiană sub forma unui set de credinţe colective care invadează imaginarul colectiv şi sistemul de reprezentări. Unul din cinci români are un talisman norocos, iar 45% din respondenţi recunosc că obişnuiesc să consulte horoscopul, în timp 16% ţin cont de horoscop în viaţa de zi cu zi. Majoritare la acest capitol sînt femeile, cei care au între 36 şi 50 de ani, respondenţii fără studii sau cu studii elementare. În ceea ce priveşte rolul religiei în viitor, acesta este privit împărţit: puţin sub 30% consideră că rolul acesteia va fi mai important, 36% cred că rolul religiei va fi acelaşi, în timp ce 32% cred că rolul acesteia va scădea.
În general, în ultimii ani, încrederea în Biserică a românilor s-a plasat undeva în jurul a 70%, în timp ce încrederea în preoţi a fost mereu în intervalul 40-50%. Chiar dacă, înainte de campania electorală, jumătate dintre români spuneau că religia candidatului la prezidenţiale contează, la urne, cel puţin între cele două tururi, românii nu au respectat această declaraţie. Au votat cu un candidat care a adus în piaţa politică o ipostază civică. Încercarea politicienilor din jurul lui Victor Ponta de a construi un vector comunicaţional din apartenenţa religioasă a fost un fiasco total. Majoritatea românilor (62%) consideră că un politician care nu crede în Dumnezeu nu este potrivit pentru a ocupa o funcţie publică, dar cred că, în faţa unui examen practic, şi această idee ar putea fi contrazisă de comportamentul politic viitor.
Ca forţe constitutive pentru sistemul de putere, Biserica şi forţele politice sînt legate de văzute şi nevăzute fire în viaţa socială. Biserica încearcă să-şi păstreze o anumită neutralitate, dar de cele mai multe ori nu reuşeşte, mai ales că în România campaniile electorale reprezintă o oportunitate de investiţii şi cheltuieli de capital. Politica şi religia se pot întîlni şi pe terenul valorilor, nu doar pe cel legat de ambiţiile puterii. Dar este interesat de văzut că, deşi multe state se declară laice, totuşi statul laic rămîne doar un deziderat, deoarece sînt multe activităţi ale administraţiei în care caracterul laic este dat la o parte de ritualul omniprezent al soborului de preoţi şi de slujbele interminabile la care se supun cu falsă – sau chiar sinceră – smerenie toţi politicienii.
Vasile Sebastian Dâncu este profesor universitar, sociolog şi director IRES.
Foto: V. Dorolţi
***
Pe data de 20 martie 1998, pe fondul disputelor între ortodocşi şi greco-catolici asupra proprietăţii lăcaşelor de cult, la Cluj a fost organizată o procesiune (pe care presa a numit-o marş) la care au participat trei mii de preoţi ortodocşi din Transilvania, în frunte cu arhiepiscopul Bartolomeu Anania, chemaţi să se „roage pentru duşmanii neamului“.
Procesiunea a fost considerată ca un avertisment dat puterii politice şi justiţiei care tocmai retrocedase greco-catolicilor Catedrala episcopală „Schimbarea la Faţă“ din Cluj.