Reiki – legendă urbană?

– Mamă, nu îmi faci şi mie nişte riki-piki d’ăla de-al tău, tare mă doare piciorul azi...
Riki-piki este numele popular al unei practici de dezvoltare spirituală, terapie şi optimizare energetică, de origine japoneză, numită tradiţional Reiki!

Cam aşa ar suna, pentru cei interesaţi de curiozităţi, o scurtă definiţie (de dicţionar), dacă limba bunicii mele ar fi recunoscută oficial printre dialectele vorbite frecvent în mediul citadin pensionăresc. Cum nu este, mă mulţumesc să zîmbesc şi să mă aşez liniştită lîngă ea, cu palmele pe piciorul reclamat. Bunica se uită suspicios, aşteptînd parcă să vadă cum iese fum, ia foc sau întinereşte brusc tegumentul epitelial sub atingerea riki-piki.

– Io nu ştiu cum vine asta, am zis că îl întreb şi pe preot, dar cum pui tu mîna parcă mi se încălzeşte piciorul şi mă lasă durerea. Data trecută, să ştii, nu m-a mai durut deloc!
Apoi brusc se încruntă fulgerată de o idee... 
– Auzi, mamaie, da’ tu cînd stai aşa, nu cumva le iei, ca la deochi, adică nu ţi se face rău? Ia vezi, să nu te îmbolnăveşti! 

O asigur că totul e bine, nu iau nici bube, nici deochi, şi se linişteşte. În curînd, începe să moţăie şi ştiu că am scăpat. Mîine o să-i povestească dnei Postolache de la trei despre fata asta care a învăţat, dom’le, atîţia ani... şi uite ce ştie să facă!

Cînd plec, în drum pre casă, îmi aduc aminte cum am auzit eu despre Reiki.... Pe marginea unei mese pline de cristale, în casa unei prietene, am citit pe prima filă a unei cărţi:

Doar astăzi, nu te îngrijora,
Doar astăzi, nu te enerva,
Doar astăzi, respectă-ţi părinţii, profesorii şi strămoşii,
Doar astăzi, trăieşte-ţi viaţa cinstit,
Doar astăzi, iubeşte viaţa sub toate formele ei!

Mi-a plăcut formularea aceasta mică, pas cu pas, clipa cucerită într-o bătălie care te îndepărtează de misiunile mari şi de jurămintele pe viaţă.... Şi mi-a dat curaj. Dacă mi-ar fi spus cineva că de aici o să înceapă un drum conştient şi frumos către desăvîrşire spirituală şi iluminare, aş fi rîs şi m-aş fi îndepărtat, gîndindu-mă că am dat peste vreo sectă. Dar n-a fost aşa... prietena mea mă cerceta cu privirea aceea albastră, francă, liniştită... Mi se păruse mereu că vine oarecum dintr-un dincolo al liniştii care nu trebuie umplute, care nu are nevoie de nimic pentru a fi pe deplin... armonie! Ca o statuie a lui Brâncuşi!

– Dacă vrei, vorbesc cu George şi poţi să vii la curs!

Aşa am aflat că Reiki este o practică de meditaţie, o formă de terapie alternativă, un mod de a-ţi aduce în echilibru sănătatea trupului şi a sufletului. Şi ceea ce a început ca o curiozitate pentru ceva ce îmi părea mai degrabă o filozofie orientală exotică, şi totuşi neobişnuit de occidentală în pragmatismul ei, s-a transformat cu timpul, încet, blînd, firesc, într-o conştienţă şi o practică din ce în ce mai stabilă a iubirii şi a compasiunii. M-am gîndit adesea în ce se aseamănă şi în ce e diferită de rugăciune. Pentru mine, practica Reiki picură în suflet acelaşi balsam al liniştii, ca şi rugăciunea. O completează, fără a i se substitui. Pentru că Reiki nu este o religie. Aduce şi o sărbătoare a trupului, căruia ajungi să-i dai ascultare, să-i cunoşti ritmurile interioare şi să-l integrezi întregului care eşti. Aduce, uneori, pacea neclintită a minţii de care vorbesc yoghinii, şi, alteori, în clipele binecuvîntate, cunoaşterea de dincolo de cunoaştere, cunoaşterea întreagă, cu minte, trup şi suflet, într-un spirit care se relevă altfel, plenar şi tainic.

Bazele Reiki au fost puse de medicul şi terapeutul japonez Mikao Usui, care a îmbinat în această formă de practică spirituală şi terapie complementară cunoştinţele sale de arte marţiale japoneze, Qi Gong, medicină complementară, dar şi... sursa vieţii, Rei Ki, o formă de energie pe care a primit-o ca revelaţie în timpul unei perioade de 21 de zile de meditaţie, post şi rugăciune petrecute pe muntele Koriyama. De la el, numeroase ramuri de Reiki tradiţional şi nontradiţional s-au răspîndit în întreaga lume şi au condus la naşterea diferitelor forme cunoscute azi. Pentru curioşi, e de ajuns o căutare pe Google pentru a intra într-un univers divers şi pe alocuri neobişnuit. Eu am preferat să caut cu sufletul, fără să colecţionez diplome, şi m-am oprit la trei instructori Reiki pe care îi creditez cu ştiinţă, cunoaştere interioară şi etică profesională: George Mandache, Aurelian Curin şi Vlad Tudor Popescu.

Lui George trebuie mai ales să îi mulţumesc pentru ceva... în toţi aceşti ani de practică şi cursuri, m-a convins că nu există vindecare din exterior, aşa cum nu există nici Maestrul... în exterior. Drumul către desăvîrşire începe cînd înţelegi că nu există desăvîrşire în afara ta, nu există Maestru altul decît Sufletul tău. Iar un iluminat păşeşte prin deşert fără să lase urme, eliberat de obligaţii, veneraţie şi orgoliu. Pentru că un maestru devine maestru abia atunci cînd îşi eliberează discipolii de povara de a avea un Maestru!

Cristina Ivan este doctorand al Universităţii Bucureşti.

Foto: wikimedia commons