Reflecţia continuă, dar timpul dumneavoastră a expirat!
Trăim "aici şi acum", dar uneori aceasta ne impune mai mult decît putem duce şi, concentrîndu-ne asupra provocărilor momentului prezent, uităm repede de "ziua de ieri". Mă tem că viteza cu care trăim momentul, un moment după altul, ne opreşte din calea unui (necesar) catharsis autoreflexiv. Conferinţe internaţionale precum această East European Day 09 îmi seamănă cu binecunoscutele campanii ecologice de genul "O zi fără maşini". De ce nu, hai să o facem şi pe asta; e, poate, şansa noastră de a ne purifica!? Venim cu toţii dintr-un trecut de umbre şi am traversat tranziţii pe care toate intervenţiile din cadrul conferinţei le-au calificat drept incerte. Întrebarea mea este: pînă cînd vor mai dura, aşa? Cît timp mai avem la dispoziţie? Maciej Urbanowski (profesor de critică literară la Universitatea Iagelonă din Cracovia) ne-a demonstrat că definirea "vechiului" şi a "noului" a fost adevărata răscruce dintre " cum se intitula conferinţa sa " "Valea nefiinţei şi valea bucuriei"; imaginile Poloniei în literatura naţională de după 1989 par să se întoarcă, post-traumatic, la creştinismul tradiţional local. Michael Müller (de la Slavisches Institut der Universität zu Köln), vorbind despre "Eseuri şi jurnale de călătorie germane: redescoperirea unor genuri literare, în dezbaterea despre colapsul vechii Iugoslavii", ajungea şi el la concluzia că diferenţele culturale au rămas aceleaşi. Literatura imigranţilor a contribuit radical la schimbarea imaginii identitare a poporului ceh în post-comunism, deşi fenomenul nu poate fi legat exclusiv de tranziţia postcomunistă: mi se pare a fi observaţia cea mai importantă din prezentarea Libus·ei Heczková (profesor asociat la Departamentul de Literatură comparată şi cehă a Universităţii Caroline din Praga), care ne vorbea, de fapt, despre "Literatură şi conştiinţă istorică în tranziţie. Cazul lui Vaclav Havel, Libuse Monikova, Jachym Topol şi Jan Novak", adică despre scriitorii cehi de succes... Trecutul devine cu uşurinţă o componentă a viitorului, iar viitorul se întoarce asupră-i pentru a-l descompune: este ceea ce vede critica literară actuală cînd e să scrie istoria literaturii comuniste şi postcomuniste. Din prezentarea Ioanei Bot despre "Cum să spui adevărul cu ajutorul cuvintelor? Literatura română postcomunistă", am reţinut întrebarea neliniştită referitoare la absenţa unei istorii a literaturii naţionale din vremea comunistă. Românii, înţeleg, nu au (încă) aşa ceva. Nici noi, în Albania, nu avem una, deşi au trecut 20 de ani de cînd... Oare nu am avut timp de reflecţie, sau încă nu am metabolizat perioada comunistă şi continuăm să-i ducem pe umeri povara grea, pe căile tranziţiei postcomuniste, şi aşa dificile? (Ar fi un soi de "doi în unu", plăteşti una şi primeşti două...) Să dau un alt exemplu. Limbajul este una dintre uneltele cu care construim sau deconstruim realităţi. Am participat la această Zi a Europei de Est, 25 septembrie, 2009, la Fribourg, gîndindu-mă că în trecut avusesem de-a face, cu toţii, cu alte noţiuni geo-politico-culturale, precum Europa Centrală şi de Est, Europa de Sud-Est etc., în care trebuia să mă regăsesc pe mine şi pe ai mei. Recent, noi, albanezii, am descoperit că sîntem un popor "balcanic occidental"; din nou Balcanii, balcanicii, balcanismul, numele peiorative refolosite mereu şi mereu, dar care de data aceasta se înclină niţel spre Occident. Avem, în consecinţă, o identitate integrată, dar la fel de instabilă; Albania nu e nici între ţările care au aderat recent la Uniunea Europeană (din motive politice), nici alături de ţările fostei Iugoslavii, rămase pe dinafara Uniunii Europene (din motive culturale şi istorice). Absenţa unei identităţi suprastructurale, care să navigheze printre numele politice schimbîndu-se după cum bat ploile şi vin vremurile, a făcut ca scena istoriei noastre contemporane să fie şi mai haotică, şi mai nesigură. Incertitudinile ei pot conduce la căutarea unor rădăcini bazate pe identităţile tradiţionale, care vor intra astfel, reloaded, în competiţie cu noile identităţi europene, în loc să le alimenteze firesc. Fiecare prezentare pe care am ascultat-o şi-a respectat timpul alocat, de 25 de minute, pentru o istorie de 20 de ani. Timpul a expirat, incertitudinile au rămas " deşi ar fi trebuit depăşite. E nevoie de o reflecţie profundă, temeinică, reală, pentru a putea înfrunta limpeziţi problemele celelalte, aduse în faţa noastră de globalizare. Nu ştiu cît timp ni se mai alocă pentru asta, e încă un lucru pe care nu îl ştiu, mă gîndeam, neliniştită, părăsind Fribourg-ul a două zi după... Ziua Europei de Est. Valbona Karakaçi este cercetător dr. în politologie la Universitatea din Shkodra, Albania; a participat la implementarea în Albania a unor proiecte europene de colaborare regională şi ecosustenabilitate locală.