Reabilitarea intuiției

Trăim, de ceva timp, cel puțin noi, europenii, într-o lume în care rațiunea primează. În care, cel puțin pînă de curînd, încercam să explicăm rațional totul, să argumentăm logic.

Aveam puțină, pînă la deloc, încredere în instinctele și în intuițiile noastre. În limbajul de toate zilele, de multe ori cele două sînt folosite ca sinonime. Dar, de fapt, nu sînt. Conform DEX, instinctul este un „complex de reflexe înnăscute, necondiționate, proprii indivizilor dintr-o anumită specie și care le asigură dezvoltarea organismului, alimentarea, reproducerea, apărarea“. În principal, e vorba de reflexele ereditare și necondiționate care ne fac să supraviețuim. Cărora le dăm curs, în anumite momente, înainte de toate, căci sînt un fel de voci ale speciei care ne-mping să facem ce ne folosește, în sensul cel mai basic cu putință.

Deși se spune să-ți urmezi instinctul, acesta nu e în toate situațiile cea mai bună opțiune. E egoist, răsfrînt strict asupra ta și, de multe ori, împotriva altora. Partea bună a speciei umane e că poate mai mult de atît: în anumite situații e capabilă să treacă dincolo de instincte și să acționeze mai puțin egoist, chiar altruist. Ascultînd de vocea inimii, de morală, de Dumnezeu, omul își depășește instinctul și poate acționa, de multe ori, neținînd seama de propria persoană și în favoarea celuilalt.

De multe ori, chiar intuiția e cea care îl sfătuiește astfel. Intuiția care, conform DEX, e „capacitate a conștiinței de a percepe esența unui fenomen sau a unui obiect în mod spontan, fără a se servi de raționamente. (…) Descoperire bruscă, neașteptată a unei soluții. Capacitate de a prevedea desfășurarea unor evenimente“. Cum am mai citit pe ici, pe colo, intuiția e un fel de instinct al sufletului, un instinct educat: răbufnește din tine o anumită atitudine, cînd ți-e lumea mai dragă, drept urmare a unui car de lucruri acumulate. Simți că trebuie să acționezi într-un anumit fel, nu în necunoștință de cauză, ci într-o altfel de cunoștință de cauză, mai puțin explicită și implicînd nu doar rațiunea, ci și afectele, și morala.

Nu văd de ce am disprețui intuiția ori am cataloga-o, minimalizînd‑o, drept „feminină“. Dimpotrivă, ar  trebui s-o reabilităm, mai ales în perioada care ne așteaptă. Putem să ne urmăm intuițiile atîta timp, sigur, cît nu se opun rațiunii elementare. În vremurile tulburi care urmează, ce spune Sorin Costreie, în articolul lui din Dosar, e o concluzie firească: „Lecția acestor vremuri tulburi este, poate, exact să gîndim cît de rațional se poate, fără să ne pierdem umanitatea, empatia și înțelegerea pentru celălalt. Nu contează doar ce oferim celorlalți, ci și cum o facem. Umanitatea noastră este pusă la încercare tocmai în momente critice, cînd instinctul de supraviețuire individuală suspendă empatia și înțelegerea noastră pentru ceilalți“.