Războaie virtuale şi adrenalină reală

23 iunie 2007   Tema săptămînii

Psihologii ne învaţă că una din emoţiile cele mai apropiate de animal ale omului este furia. Ea se întemeiază pe secreţia de adrenalină, care apare în situaţiile potenţial periculoase şi determină un cuplu numit frică-agresivitate. Animalul - dar şi omul - întîmpină pericolele cu o reacţie chimică destul de simplă, după care are un moment de ezitare, referitor la fugă sau atac. Urmează un soi de deliberare, dar nu raţională şi conştientă, după care animalul din noi atacă sau o ia la sănătoasa, desigur în mod metaforic. Secreţia de adrenalină ne îndeamnă pe noi, oamenii, mai puţin la agresiuni imediate, fizice, şi mai mult la cuvinte şi acţiuni premeditate, complexe, vizînd o anihilare tardivă sau, dimpotrivă, asumarea unei carenţe şi unor eforturi de autoperfecţionare. Societatea este mai blîndă - sau mai puţin crudă fizic - decît confruntarea din haită sau de pe lanţul trofic. În forme mediate ale realităţii, precum cea virtuală, situaţia este cu atît mai diferită de animalitate. Acţiunile din lumea virtuală înseamnă, în mare măsură, vorbe. Dincolo de trecerea dintr-o fereastră a cyberspaţiului într-alta, pe Internet "a face" e foarte des "a spune", iar cuvintele sînt în mai mare măsură temeiul, decît pe lumea ceastălaltă. De aceea, forumurile, blogurile şi celelalte spaţii virtuale sînt un loc predilect pentru descărcările de furie reprimate în viaţa diurnă. De aici şi omniprezenţa rolului de "moderator" în astfel de comunităţi, cu alte cuvinte, un personaj nu doar cu virtuţi de arbitru, ci şi cu darul de a tempera pseudonimele cu potenţial conflictual. Cine şi-a asumat vreodată acest rol nu poate să nu se mire de marea cantitate de răutate, insulte elaborate, tehnici consacrate de scoatere din minţi a adversarului, de morala "troll-ului", personajul disruptiv care strică pagini de Wikipedia, discuţii pe forumuri şi cam tot ce poate strica. Pare că Internetul e sălaşul demenţilor, al sociopaţilor, al beţivilor şi al altor profiluri psihologice refuzate de lumina zilei, mai ales în România, unde tranziţia a însemnat răsturnări sociale şi prea puţine satisfacţii chiar pentru oameni inteligenţi şi pregătiţi, care acum 10 ani păreau că au şanse bune în viaţă. Însă nu e aşa: demenţii, sociopaţii, beţivii sîntem chiar noi. Cei care credem că nu ne vede nimeni. Şi care am găsit în spaţiul virtual - fie acesta Second Life, pe forumuri sau pe site-urile ziarelor - un loc în care putem spune ceea ce vrem, conspirativ şi neadmonestaţi de nimeni. Atunci cînd furia, dispreţul şi obscenitatea noastră se întîlnesc cu o reacţie asemănătoare a vreunui adversar autoproclamat, ne cutremurăm. Urmează alţi nervi, din nou furie, la proporţiile din viaţa "analoagă", de parcă paroxismele celuilalt ne-ar putea afecta direct. Repede ne dăm apoi seama că e o luptă între fantome, că ne putem "mînui" pseudonimul ca pe pistolarul din Wolfenstein sau şoferul sadic din Carmageddon, fără urmări. Nici victimele noastre nu suferă fizic şi nici violenţa noastră nu este temperată de un cadru legal, opinia publică şi altele. La timpul tot mai mare petrecut în cyberspaţiu, ne-am putea îngrijora de explozia de pulsiuni primare - şi de adrenalină - de aici. Am putea crede că omul se copilăreşte în lumea contemporană, compusă tot mai mult (timp) din spaţiile necontondente ale Internetului, dar dacă ne amintim de sinapsă şi adrenalină, ne dăm seama că omul e destul de solid fiziologic pentru ca să nu-şi schimbe brusc natura morală, doar fiindcă gesturile lui în cyberspaţiu sînt (mai) lipsite de consecinţe. Asta, cel puţin, e perspectiva evoluţionistă, biologică. Dar pe noi, românii, ne mai consolează ceva: trăim oricum o ţară virtuală. Distanţa dintre România şi modul cum se petrec lucrurile într-o societate guvernată de eficienţă şi bunele maniere e considerabilă. Locuim oricum într-o copie de ţară, într-un spaţiu al furiei lipsite de consecinţe, al agresiunii ratate, al negaţiei ineficiente şi al crimei ludice. Probabil că, dacă ar avea capăt, Internetul ar putea fi al nostru. Am putea fi dispuşi să începem şi un război de anexare.

Mai multe