Rate fără dobîndă
Dacă a locui e un drept universal, Habitat for Humanity este o organizaţie nonprofit care a construit peste un milion de locuinţe la nivel mondial pentru persoane cu venituri mici. Am întrebat-o pe Erika Kramarik cum funcţionează acest sistem.
Care e misiunea organizaţiei Habitat for Humanity?
Asociaţia Habitat for Humanity Cluj lucrează pentru o lume în care fiecare om trăieşte decent. Misiunea noastră este să aducem împreună oameni şi resurse din comunitate, pentru ca ei să devină voci şi mîini în lupta împotriva locuirii precare din Cluj. Pe plan internaţional, Habitat for Humanity a construit peste 1.000.000 de locuinţe sigure, decente şi accesibile. Peste cinci milioane de oameni din mai mult de 3000 de comunităţi din 70 de ţări au beneficiat de programele organizaţiei. Filiala noastră este activă din 1999. În 2015, împlinim 16 ani de activitate, timp în care am servit 572 de familii, am construit 88 de locuinţe noi, am găzduit peste 4500 de voluntari locali şi internaţionali care au ajutat la construcţia locuinţelor.
Cine poate obţine o locuinţă construită de organizaţia dumneavoastră?
Familiile selectate în programul Habitat for Humanity Cluj sînt familii cu venituri modeste, al căror viitor este grav afectat de condiţiile în care trăiesc. Sînt familii care locuiesc în spaţii prea mici, care nu au fost izolate corespunzător şi pot avea igrasie, care nu au toate utilităţile, sau care toată viaţa au schimbat diverse locuinţe cu chirie. Sînt selectaţi indiferent de etnie, religie, cultură, apartenenţă socială. În schimb, e important să corespundă celor trei criterii de selecţie: 1) nevoia unei locuinţe decente – aceasta se face printr-o evaluare a locuinţei actuale; 2) posibilitatea de a achita locuinţa în rate fără dobîndă şi fără profit, pe o perioadă de douăzeci de ani, pentru a deveni proprietarii locuinţei construite împreună cu Habitat for Humanity Cluj, fondurile astfel strînse fiind folosite pentru a construi alte locuinţe, pentru alte familii care au nevoie de o casă; 3) disponibilitatea pentru voluntariat – familiile să fie dispuse să lucreze pe şantier la construcţia propriilor locuinţe sau ale altor familii partenere, avînd un număr minim de ore de voluntariat de realizat, atît înainte de selecţie, cît şi după aceea.
Cum sînt proiectate aceste case? Cum se poate oferi confort cu buget redus?
Principiile care ne îndrumă în construcţia locuinţelor Habitat for Humanity sînt ca acestea să fie simple, decente şi accesibile. Pentru asta, ne ghidăm după standardele minime ale unei locuinţe recomandate de legea românească şi organizaţia internaţională din care facem parte. Toate locuinţele au bucătărie, baie, acces la toate utilităţile şi se încadrează în clasa energetică B. Costul redus al locuinţelor vine din munca cu voluntarii (ei acoperă cam 70% din munca necesară pentru construcţia propriu-zisă) şi din faptul că nu calculăm manopera în preţul casei, însă nu facem rabat de la calitatea materialelor sau a lucrării.
Erika Kramarik este specialist PR la Habitat for Humanity Cluj.
a consemnat Matei MARTIN