Pulsul unei nobile apucături

Ce face românul toamna? Credeți că numără bobocii? Nici vorbă – cîți dintre noi mai cresc găini, rațe ori gîște? Credeți, poate, că revine din vacanță cu forțe împrospătate și se repede la muncă? Mă abțin. Unii, cei mai mici, încep școala. Da, e adevărat. Alții, mai mari, fac cam ce au făcut și în vara care a trecut, și în primăvara care trecuse deja, și în iarna pe care aproape am uitat-o.

În această lume care respiră tot mai greu sub grozăvia profețiilor Gretei și care este amenințată de catastrofe climatice, mai există ceva ce distinge toamna de vară la români? Ridic mîndru ochii și zic: da! În anul 2019, ca și în anul 2009, ca și în anul 1979, precum și la ’69, la ’59 și la ’49, românii fac ceva toamna ce nu mai fac niciodată în timpul anului: pun murături! E ca o lege – lege de murături. „Efimița: Cum lege de murături? Leonida: Adicătele că nimini să nu mai aibă drept să-și plătească datoriile.“ Cum să nu iubească românul murăturile?

Adevărul este că pusul murăturilor pare o datorie doar a celor care nu se ocupă de asta. Pentru cei care le pun este o dovadă de măiestrie, un exercițiu ales, ceva ca un fel de rit secret cu efect ulterior binecuvîntat pentru oricine poftește la masă. Secretul murăturilor bune este cel mai puternic dintre secretele lumii românești – o lume care spulberă în milioane de zvonuri și bîrfe orice secret mic ori mare.

Tot cam acum se fac dulcețuri multe. Fructele strigă după supraviețuire, iar gospodina rrromână le vine de îndată în ajutor.

În fine, zacuștile se fierb și se bagă la borcan tot cam acum. Am simțit mereu că sensul ontologic al zacuștii este același cu cel al dulceții – ambele vor să salveze de la moarte naturală două forme sublime ale viului: fructele și legumele. Minunat în sens teologic este că Dumnezeu, bunul, îngăduie…

Dosarul de față vrea să ia pulsul acestei nobile apucături. Cum mai stăm cu murăturile, zacuștile și dulcețurile în sezonul 2019?

Ilustrație de Ion BARBU