Provocarea programelor de integrare socio-profesională a tinerilor care părăsesc sistemul de protecție a copilului în România

16 octombrie 2018   Tema săptămînii

Integrarea socio-profesională a tinerilor care părăsesc sistemul de protecție socială reprezintă o provocare uriașă în contextul unei realități economice în continuă schimbare și al unei societăți cu mentalități și prejudecăți adesea învechite.

După despărțirea de familia naturală, copiii ajung în sistemul de protecție socială, de cele mai multe ori primul contact cu acesta fiind în Centrele de Primire în Regim de Urgență. Din aceste servicii sau din Pediatrie, dacă încercarea de reintegrare în familia naturală nu reușește, copiii ajung în asistență maternală sau plasament simplu la familia extinsă sau în servicii de tip familial. În județele în care încă mai există orfelinate de tip clasic, copiii ajung din familie direct în aceste instituții-mamut, aceasta fiind cea mai tristă și nedorită situație.

În oricare din aceste situații, o constantă este absența mamei. Orice copil, imediat după naștere, este nevoit să se acomodeze la mediul extrauterin, încărcat cu stimuli auditivi, tactili și olfactivi nefamiliari. Prezența mamei în acele momente ajută copilul să facă față distresului trăit în mediul extrauterin.

Dacă vorbim de copii care cresc în familie o perioadă de timp, dar la un moment dat intervine despărțirea de mamă și de familia naturală, copilul e nevoit să se acomodeze la un mediu nou, cu cerințe și reguli, de cele mai multe ori, diferite de cele cu care a fost familiarizat. Capacitatea de acomodare a copilului, precum și abilitățile sale înnăscute de-a face față furtunilor vieții, condus de o motivație intrinsecă de a nu renunța la a fi ceea ce își dorește, se constituie în factori de prognostic pentru reușită la părăsirea sistemului de protecție. În plus, adulții din viața copilului reprezintă elementul-cheie, cu rol de catalizator, ce favorizează, prin atitudinea și educația oferită, procese esențiale de autocunoaștere, de dezvoltare de abilități de autonomie personală, de interacțiune socială adecvată și comunicare, de luare de decizie și rezolvare de probleme. Asumarea eșecului, învățarea din greșeli, dezvoltarea unei gîndiri raționale, non-absolutiste, precum și formularea de așteptări realiste, în acord cu nivelul de dezvoltare al fiecărui copil, stimularea multinivelară și ambianța familială non-conflictuală sînt premise esențiale pentru fiecare copil pentru a face față vieții.

Această pregătire e de dorit să înceapă de la vîrste fragede, nu cu o lună sau două înainte de integrarea în societate și în muncă. Echipa de specialiști implicată în pregătirea tinerilor, în vederea integrării lor sociale, trebuie să fie compusă din educatori, asistenți maternali, psihologi, personal medical și asistenți sociali.

Deprinderile de viață care trebuie dezvoltate se referă la igiena personală, pregătirea hranei, la ținută, alegerea unei ocupații în funcție de abilitățile personale, organizarea timpului, folosirea electrocasnicelor, managementul eficient al banilor, întreținerea locuinței, alegerea prietenilor, abilități verbale și non-verbale, implicare în activități extraprofesionale, organizarea timpului liber, pregătirea pentru viața de familie, căutarea unui loc de muncă, asumarea și îndeplinirea sarcinilor de serviciu, cunoașterea drepturilor personale, adaptarea la locul de muncă și în societate prin internalizarea normelor de conduită general valabile. Lucruri care nouă ni se par normale, simplu de realizat.

„Hope and Homes for Children“ România a dezvoltat un program specific de intervenție și sprijin dedicat acestor tineri începînd cu anul 2003. Intervenția este specifică, axată pe nevoile individuale ale fiecărui tînăr sprijinit. Ea trebuie să fie realizată atît din punct de vedere social, prin plata chiriei și a utilităților pe o perioadă determinată, cît şi psihologic, urmărind particularităţi psiho-afective, voliţionale, abilităţi de relaţionare, adaptare, comunicare interpersonală, luare de decizii, rezolvare de probleme, managementul timpului și al banilor. Pentru o integrare socială adecvată este decisivă formarea autonomiei personale, a deprinderilor de viaţă independentă, responsabilizarea tînărului. De asemenea, este relevantă opinia tînărului şi implicarea acestuia în deciziile ulterioare care îl privesc, totul avînd la bază abilităţile, competenţele și deprinderile acestora. Cunoașterea de sine și încurajarea dezvoltării potențialului individual din timp, prin consiliere și orientare vocațională, sînt importante pentru adaptarea la locul de muncă și păstrarea acestuia.

Implicarea şi consilierea personalului care lucrează în mod direct cu tinerii și cu copiii sînt necesare pentru dezvoltarea și automatizarea de formare de deprinderi de trai independent, de implicare în luarea de decizii şi de dezvolare a unor personalităţi armonioase, care cresc semnificativ reușita integrării socio-profesionale. Școala, profesorii şi educatorii, asistenții sociali și psihologii de la Protecţia Copilului trebuie să colaboreze pentru a înțelege problematica cu care se confruntă tinerii la școală și a le oferi sprijin pentru depășirea barierelor cognitive, emoționale sau de interacțiune socială. Încurajarea menținerii unei atitudini potrivite față de școală și de actul educativ presupune formare de deprinderi de respectare a regulilor, de organizare eficientă a timpului, de cunoaștere de sine, dar mai ales menținerea acestei atitudini față de muncă, la vîrsta adultă.

În același timp, opinia publică trebuie informată și sensibilizată, prin exemple pozitive, în privința reuşitelor copiilor și tinerilor aflaţi în servicii rezidenţiale.

De multe ori, însă, pentru că intervențiile nu au fost realizate din timp sau nu au fost făcute pluridisciplinar, tinerii nu sînt suficient de pregătiți pentru a reuși să facă față cerințelor și condițiilor impuse de societate. Vulnerabilitatea lor este dată mai ales de gradul scăzut de autonomie personală – posibilitatea de a alege cursul pe care doresc să îl ia acţiunile lor, în baza faptului că au discernămînt, își cunosc interesele şi ştiu care le este binele propriu. Autonomia înseamnă libertate de a alege. În lipsa unui loc de muncă bine plătit, a unei case și a unei familii de apartenență, tinerii nu dispun de un minimum de condiții pentru a putea să facă alegeri în mod liber. A trăi la limita sărăciei nu presupune a avea posibilitatea de a alege – la fel, a fi tînăr cu nevoi speciale îngustează semnificativ alegerea.

Cînd ies din sistem, la 18 ani sau la terminarea studiilor, acești tineri trebuie să se descurce singuri, fără casă, fără masă, fără familie. Impactul cu realitatea presupune un șoc, care pe mulți îi destabilizează. Astfel se ajunge foarte ușor la consum de droguri, furturi, delincvență, prostituție. Fără un sprijin real, viitorul acestor tineri „aruncați în stradă“ va deveni o amenințare pentru siguranța și bunăstarea societății.

Timpul dedicat muncii cu acești tineri care părăsesc sistemul de protecție a fost de cele mai multe ori insuficient, iar succesul intervenției a depins de factori externi, precum rigiditatea sistemului, colaborarea cu specialiștii din Direcții și cu membrii de personal din servicii. Dacă vorbesc de succes sau de eșec în ceea ce privește pregătirea pentru viața independentă a tinerilor, nu mi le pot atribui în mod exclusiv, deoarece acestea sînt rezultatele unei munci în echipă, alături de colegii mei asistenți sociali, profesori sau educatori. Tot ceea ce Hope and Homes for Children face înseamnă, de fapt, o muncă de echipă, o muncă bine organizată în care fiecare își cunoaște rostul și menirea.

De cînd lucrez în echipa „Hope and Homes for Children“, am cunoscut mulți tineri care au rămas fără „cordon ombilical“ într-un mod mult prea brutal, fiind împinși cu forța într-o societate la fel de nepregătită pentru a-i primi și accepta. Un succes pentru mine a fost cînd, după mai bine de un an de zile, un tînăr dintr-o casă de tip familial dezvoltată de „Hope and Homes for Children“ a renunțat, în urma consilierii, la decizia de a abandona școala în ultimul an de liceu și de a părăsi sistemul de protecție. După mai multe discuții, vizite în casă, sfaturi oferite membrilor de personal, ședințe de management de caz, tînărul a renunțat la consumul de droguri și la prietenii care îl influențau în mod negativ, a început să participe a cursurile școlare și a terminat liceul. Doi ani mai tîrziu, tînărul are un loc de muncă stabil, nu consumă droguri și are planuri pentru întemeierea unei familii cînd va găsi persoana potrivită. Relațiile cu cei apropiați sînt armonioase, are prieteni cu interese comune și este capabil să ia decizii potrivite și sănătoase legate de propria viață.

Un eșec a fost o tînără care a abandonat școala la 18 ani, cînd mai avea doar un an pînă la absolvire, fiindu-i asigurat chiar și un loc de muncă după obținerea diplomei. Pentru a ieși mai repede din sistem, a decis să rămînă însărcinată și să se mute la familia prietenului ei, fără să mai aibă vreo intenție de a mai merge la școală. În prezent are doi copii, lucrează ca muncitor necalificat și trăiește în continuare cu partenerul ei, cu care se chinuie zilnic să își crească cei doi copii. 

Anamaria Vid-Pop este psiholog, manager al Departamentului Asigurarea Calității și Psihologie, „Hope and Homes for Children România“.

Mai multe