Protecţia consumatorului de politică

4 martie 2015   Tema săptămînii

Să fim vigilenţi, dragi concetăţeni, căci în ziua de azi nici minciuna nu mai e ce-a fost odinioară. Parcă se minţea mai organizat, mai uniform şi mai grandios în România comunistă. Sigur, minciunile tranziţiei sînt invariabil mai spectaculoase, căci politicienii de azi şi-au însuşit mecanisme de retorică şi imagistică moderne. 

Sînt destule răspunsuri la întrebarea „De ce mint politicienii?“.  Psihologii pomenesc narcisismul, iar analiştii politici menţionează raportul cost – beneficiu, explicînd cum tentaţia minciunii e prea mare şi politicianul nu vrea să-şi sacrifice accesul la funcţia rîvnită în detrimentul onestităţii. Alte motive pentru care publicul se lasă uneori minţit includ disonanţele şi bias-urile cognitive, dar şi percepţia despre sine – ne e greu să acceptăm un adevăr nou, pentru că asta implică faptul că a fost ceva în neregulă cu sistemul nostru de valori pînă acum. În plus, dacă repeţi o minciună de suficiente ori şi nimeni nu te contestă, oamenii vor presupune că e adevărată, pentru că se aşteaptă ca afirmaţia, dacă e incorectă, să fie demontată. 

Cum se raportează românii la ce spun decidenţii politici? Anii ’90 au fost o perioadă tulbure, în care figura providenţială şi imaginea politicianului-tătuc îi făceau pe mulţi dintre consumatorii de politică să ia de bune vorbele şi promisiunile făcute în spaţiul public. Lipsa concretizării acestor promisiuni a dus, în timp, la o etichetă la fel de generalizatoare (şi păguboasă) în care tot ce avea legătură cu politicul era minciună, corupţie, vorbe-n vînt. 

Astăzi vedem cum, încet-încet şi mulţumită Internetului folosit cu cap, trecem într-o etapă de aşezare, de evaluare critică a ceea ce se spune şi se face în spaţiul public. Probabil va mai fi nevoie de cîţiva ani pentru ca dezbaterea publică să fie dominată de conţinut corect factual şi diferenţiată doar de abordări ideologice. Informaţie factuală înseamnă statistici, texte de lege, hotărîri judecătoreşti, tot ceea ce e asumat de către o sursă a cărei autoritate sau credibilitate poate fi verificată independent. Informaţia factuală nu poate fi în nici un caz „pe surse“, apocrifă, neancorată în fapt, pe supoziţii sau pe cifre non-atribuibile.

Cum îşi poate proteja cetăţeanul interesele şi cum poate el naviga prin fluviile retorice ale politicienilor? Simplu: citind eticheta, aşa cum o face cu alimentele din supermarket (zice-se că aproape 80% din români au acum acest obicei). În contextul în care politichia autohtonă pare că se face mai mult prin platourile televiziunilor,

s-a lansat, în mai 2014, ca primul site de

din România, inspirat de iniţiative similare ce există peste tot în lume. Omologul american Politifact.com a cîştigat un premiu Pulitzer pentru felul în care s-a ocupat de alegerile din 2008. Nu-i de mirare că americanii pun mare preţ pe procesul de verificare din surse credibile: minciuna flagrantă a preşedintelui Nixon în scandalul Watergate a fost consemnată şi de avocaţii săi în acel caz, care declarau că Nixon „a minţit naţiunea, pe cei mai apropiaţi aghiotanţi şi chiar pe propriii avocaţi timp de peste doi ani“. 

s-a născut din dorinţa a opt tineri profesionişti din domenii diferite de a responsabiliza clasa politică. Autorii acestui articol sînt doi dintre ei şi admit că scopul e mare şi că grupul nu prea ştia de unde să apuce problema. Ştia însă că vrea să ridice nivelul dezbaterii publice din ţară. Încă punem pe seama colegului Tudor şi a antreprenoriatului din sîngele lui faptul că am ajuns să facem

: proaspăt întors de la studii în State, el cumpărase prin 2012 domeniul

, cu gîndul la iniţiativele super-faimoase de acest gen de pe tărîm american.

Au urmat luni bune de construit metodologii, visînd la cea mai bună formă prin care aveam să facem ceva ce părea cel mai simplu lucru posibil: să vedem cît adevăr conţin declaraţiile şi deciziile politicienilor. După dileme etice şi, poate, un pic de pudoare în a pune eticheta „minciună“ pe ceea ce verificăm (îi spunem „fals“), am lansat oficial proiectul în mai 2014, printr-un eveniment de tip practic, în care urma să

nişte afirmaţii ale politicienilor. Am fost daţi pe spate cînd am constatat că grupul nostru de opt se transformase – într-o dimineaţă de sîmbătă! – într-o sală plină de oameni ca noi, entuziaşti şi hotărîţi să ia la puricat declaraţii. Între timp, am învăţat că a căuta cît adevăr este în ceea ce spun decidenţii politici, strict din perspectiva datelor obiective, e mai complicat decît pare la prima vedere. Ceea ce unui politician îi ia două minute pentru a spune, aruncînd la întîmplare vorbe şi numere, nouă ne consumă uneori cîteva zile bune pentru documentare,

sau editare. E nevoie de resurse serioase, motiv pentru care asociaţia Funky Citizens a preluat formal gestionarea proiectului.

Mirarea de la lansare urma să fie însă amplificată de una şi mai mare: în timpul campaniei prezidenţiale, am descoperit că există sute de mii de oameni care vor să consume politică făcută cu simţ de răspundere vizavi de valori precum adevărul şi responsabilitatea. Sînt cei care au urmărit doar pe Facebook ceva ce se întîmpla, în majoritatea timpului, în garsoniera din Vitan în care Funky Citizens îşi are sediul. Acolo se reuneau o mînă de experţi care analizau în timp real declaraţiile candidaţilor la preşedinţie, din perspectivă factuală. Primul astfel de

a strîns peste 600 de

-uri pe Facebook. După o campanie lungă, în care cetăţeanul votant fusese bombardat de promisiunile celor doi candidaţi, lumea ne spunea că intră pe

pentru a afla adevărul. Grupul acela de oameni care pornise inventarul adevărurilor crescuse atît de mult, cu experţi veniţi după 10-11 ore de muncă să verifice creşteri de PIB sau număr de spitale redeschise, încît la ultimul

(ultima apariţie a candidaţilor la TV) garsoniera a devenit neîncăpătoare şi a trebuit să ne mutăm în apartamentul mai mare al unuia dintre contribuitori. 

De ce e importantă povestea acestui proiect? Ea arată, la un nivel de micro-sistem, cît de mult a crescut, într-un timp foarte scurt, numărul cetăţenilor români dornici de a sancţiona activ minciunile din spaţiul public. 

Minciuna e o abilitate socială de bază, pe care orice ţînc o învaţă la vîrsta de trei ani. În cursa evoluţiei, deprinderea de a înşela şi manipula poate fi un avantaj competitiv. Biologia confirmă: păianjenul Portia e o arahnidă sofisticată căreia îi place să-şi mănînce semenii, pe care îi ademeneşte dîndu-le semnale false de împerechere. Reprobabil moral – dar, hei, ce-i poţi reproşa unui păianjen? Însă politicienii nu-s păianjeni, iar cetăţenii au tot dreptul să-i tragă la răspundere (factuală). Căci, odată pus într-o funcţie publică, politicianul devine bun public, angajatul cetăţenilor, încredinţat de aceştia să facă treabă pentru binele public. Vom vîna în continuare declaraţiile politicienilor, pentru a verifica gradul lor de adevăr. Nu doar pentru că nu ne plac minciunile, ci mai ales pentru că informaţiile incorecte şi vorbele nefondate tind să se transforme în politici la fel de şubrede.  

Elena Calistru şi Cosmin Pojoranu fac parte dintre fondatorii Funky Citizens. 

Foto: Wanda Hutira

Mai multe