Proprietatea intelectuală: ce-a fost şi ce mai poate fi

29 februarie 2012   Tema săptămînii

- o dezbatere la Clubul "Dilema veche"-

Pe 22 februarie, la Godot Cafe Teatru, i-am invitat la o dezbatere (nu numai) despre ACTA pe Bogdan Manolea (jurist, specialist în legislaţia Internetului), Constantin Vică (doctor în filozofie cu o teză despre etica Internetului) şi Mihai Iordache (muzician).

Mircea Vasilescu: În industria cărţii, există coloşi editoriali şi edituri mici sau de nişă. Poate că problema drepturilor de autor ar trebui reinventată, rediscutată, tocmai pentru că lucrurile stau diferit la o editură care scoate numai volume de poezie în cinci sute de exemplare şi la una care produce bestsellers în milioane de exemplare. Se pot aplica diferit drepturile de autor, este posibil aşa ceva?

Bogdan Manolea: Din punctul de vedere al legislaţiei drepturilor de autor, e o democraţie sută la sută: un articol din Dilema veche are aceeaşi valoare cu un articol din Cancan. Este o operă care trebuie să fie protejată. Iar mijloacele de protejare sînt aceleaşi. Dar, pe de altă parte, drepturile de autor a devenit o chestiune extrem de complexă. La început, dreptul de autor era doar pentru cel care crea, pentru cel care scrie sau pentru cel care pictează. De la un moment dat încolo, cînd a început să existe şi interpretarea unei piese muzicale, de pildă, s-a zis că şi cel care cîntă are un drept, dar nu e un drept de autor, e un drept conex. După aceea, s-a mai dezvoltat tehnologia şi au apărut casele de discuri care au zis „şi noi investim, facem fonograme, deci trebuie să avem şi noi un drept“, aşa că a apărut încă un drept conex. Peste alţi cîţiva ani s-au mai trezit unii care fac baze de date şi au zis staţi puţin, că şi noi investim bani în bazele de date. Hai să mai facem atunci un drept care se numeşte sui generis şi să îl introducem tot în Legea drepturilor de autor. Sistemul este atît de complicat, încît la ora actuală, dacă eu îmi fac propria muzică pe care vreau să o pun pe site-ul meu şi să o distribui gratuit, tot trebuie să plătesc ceva celor de la agenţiile de administrare a drepturilor colective… Cred că sistemul e fundamental greşit, pe undeva ar trebui să fie regîndit din temelie. Dar este extrem de greu. Nu ştiu dacă această diferenţiere despre care vorbeaţi s-ar putea face.

Constantin Vică: Despre aşa-zisa proprietate intelectuală ar trebui să vorbească şi artiştii, şi filozofii, şi matematicienii, pentru că toţi sînt cointeresaţi în actul creaţiei culturale de orice tip, nu doar juriştii, ci toate cele trei categorii: producătorii legii, artiştii şi marele public. Fiecare ar trebui cointeresat şi fiecare îşi poate aduce o parte din cunoaşterea sa în ceea ce numim astăzi „proprietate intelectuală“.

Mircea Vasilescu: Dar dacă vrei să negociezi un acord de tipul ACTA, cum organizezi o negociere la care să participe şi statele, şi artiştii, şi publicul, şi producătorii?

Bogdan Manolea: Există un astfel de sistem în cadrul Organizaţiei Mondiale de Proprietate Intelectuală, unde societatea civilă poate să depună o hîrtie prin care vrea să devină membru observator şi poate să participe la toate dezbaterile. Şi tocmai de aceea este şi mai curios faptul că ACTA a fost scos din sistemul creat de OMPI.

Mircea Vasilescu: Totuşi, nu cumva ne panicăm prea mult? Cînd au apărut casetele audio şi video, te duceai la un prieten, puneai un cablu între două casetofoane şi înregistrai tot. Era foarte simplu. A fost şi atunci un moment de panică: asociaţia producătorilor de fonograme din Marea Britanie a făcut o campanie care prezenta o casetă audio cu două oase încrucişate, cu mesajul: „Home taping is killing music. And it’s illegal“. Şi atunci se spunea că o să moară artiştii şi o să se prăbuşească industria muzicii… Nu s-a întîmplat!

Bogdan Manolea: Dar nu e singurul exemplu. Cu xerox-ul s-a întîmplat la fel, iar despre MTV s-a zis că va distruge toată industria muzicală… Noi nu ne panicăm. Panica e a acelora care cred că-i reprezintă pe toţi autorii (şi de fapt nu-i reprezintă) şi a acelora care reprezintă mari interese comerciale şi vor să impună nişte reguli prin care să deţină controlul: noi deţinem copyright-ul, voi trebuie să ne plătiţi.

Mihai Iordache: Mie mi se pare că şi cei care depind cu viaţa, cu banii de libertatea Internetului – cum ar fi Google, Facebook ş.a.m.d. – reprezintă tot nişte interese comerciale, nu văd de ce mi-ar fi mult mai simpatici…

Bogdan Manolea: În discuţia împotriva ACTA, Google sau Facebook nu au spus nimic. Nu au luat poziţie împotriva ACTA. Au luat poziţie împotriva SOPA şi PIPA, pentru că le afectau în mod direct interesele comerciale şi puteau să îi pună într-o poziţie extrem de nefavorabilă: puteau să fie obligaţi să îşi filtreze tot conţinutul, ceea ce pentru ei însemna sfîrşitul unui serviciu liber.

Constantin Vică: E un lucru bun şi necesar să facem o critică continuă a giganţilor din IT, fie Google, fie Facebook, chiar şi Red Hat, companii pe care noi le vedem foarte prietenoase.

Mihai Iordache: Nu mă gîndeam atît de departe, eu mă refeream doar la faptul că aceste companii ar dispărea sau ar avea o cifră de afaceri mult mai mică dacă lumea nu şi-ar mai putea împărtăşi videoclipurile pe YouTube, de exemplu, care nu sînt acolo cu drepturi de autor…

Constantin Vică: Aici dă-mi voie să te contrazic. Exisă user generated content, adică ceea ce produc amatorii, şi reprezintă mult mai mult decît producţia aflată sub copyright. Mai există în lume încă 5000 de ani de cultură care se digitalizează la greu. Există opere orfane, şi astea circulă pe Internet şi fac trafic. Google şi Facebook şi toate celelalte mari companii se bazează, desigur, pe această împărtăşire, se bazează pe ceva natural fiinţei umane. Noi facem acest lucru de la facerea lumii, nu la scară globală, ce-i drept, o facem de cînd am coborît din copac şi am început să mergem pe două picioare. De ce putem să mergem pe două picioare? Pentru că ne-am ajutat unii pe alţii, ne-am împărtăşit informaţia. Este o normă socială. Din păcate, proprietatea intelectuală este definită greşit pentru că nu este o proprietate ca aceea asupra corpului sau a unui bun fizic. Dacă eu fur microfonul de la care vorbesc, atunci Clubul Godot va avea un microfon în minus, însă dacă eu copiez o melodie a lui Mihai Iordache, asta nu înseamnă că el va avea o melodie în minus.

Mircea Vasilescu: Problema se poate pune şi altfel: dacă trag la xerox o carte, atunci îl privez pe autor de un exemplar cumpărat de la librărie.

Constantin Vică: E un argument folosit de cei din industrie: dacă nu aţi copia, cît de bine ar duce-o artiştii! Dar e un argument contrafactual greşit. În Franţa, există HADOPI, care a început o lungă campanie împotriva pirateriei şi a trimis la început două milioane de scrisori către oamenii care au fost surprinşi că ar fi descărcat un mp3, un film sau un text. Au fost trimişi în instanţă cîteva sute de oameni. După un an şi jumătate de la aplicare, nu au crescut nici încasările la cinematografe, nici tirajele la cărţi şi nici nu s-a cumpărat mai multă muzică. Asta demonstrează cît de fals este acel argument – dacă nu ai pirata, ai cumpăra! Nu, bugetul oamenilor rămîne acelaşi pentru consumul cultural. Dacă ai 10 dolari cu care mergi la un film şi cumperi două cărţi, iar după aceea descarci muzică de pe net, iar mai apoi se „închide“ Internetul, tot 10 dolari o să ai…

Mircea Vasilescu: Dar eu mă pun în postura artistului care a vîndut o sută de discuri şi, conform unor estimări, se află în circulaţie încă o mie sau un milion de copii ilegale. Dacă nu s-ar fi copiat şi transmis „din om în om“ aceste înregistrări, artistul ar fi încasat mai mulţi bani pentru drepturile de autor şi ar fi trăit mai bine.

Constantin Vică: Să zicem că melodia x e un mare hit, am vîndut-o la o sută de oameni şi am distribuit-o nu se ştie cum la un milion, să luăm cifrele astea un pic hazardate… Ce a făcut milionul ăla? Păi, să vă spun: unii s-au dus mai întîi la concert, vreo 15% au ascultat la radio, iar organismul de gestiune colectivă, dacă ar funcţiona cum trebuie, ar aduce banii artistului, alţii au cumpărat un tricou cu acel artist care, da, este licenţiat ş.a.m.d. Dacă nu ar fi avut acces la melodie pe net, oamenii nu ar fi mers în zone conexe cumpărării acelei melodii şi nu ar fi consumat acea mică bucată de cultură.

Foto: L. Muntean

Punerea pe gînduri, la RFI România, 1 martie 2012

Mai multe