Profil de instituţie: INP
Institutul Naţional pentru Patrimoniu nu este o instituţie nou înfiinţată, ci una cu tradiţie şi, aveam să aflu, datează încă din 1892, de la înfiinţarea „Comisiunii Monumentelor Istorice“. La venirea comuniştilor, însă, ca multe altele, a încetat să existe, pentru o perioadă de mai bine de 50 de ani, desfiinţată fiind în 1948.
Astăzi, directorul Institutului, arhitectul
povesteşte că denumirea a suferit modificări şi, în timp, la fel şi instituţia. „În anul 1977, aceasta devine Direcţia Monumentelor Istorice, iar după anii ‘90, Direcţia Monumentelor, Ansamblurilor şi Siturilor Istorice. Institutul Naţional al Patrimoniului se organizează abia în anul 2009, prin comasarea Oficiului Naţional al Monumentelor Istorice cu Institutul Naţional al Monumentelor Istorice. Înfiinţarea acestui institut este fundamentată de nevoia de a cerceta monumentele istorice, de a aviza proiectele, precum şi de a realiza inspecţia şi evidenţa monumentelor istorice.“
Întrebînd dacă instituţia are „omologi“ în străinătate, aflu că în Europa există English Heritage, în Anglia, L’Institut National du Patrimoine, în Franţa, Istituto Superiore per la Conservazione ed il Restauro, în Italia, Institut du Patrimoine Wallon, în Belgia, precum şi alte instituţii cu activităţi similare în Spania, Norvegia, Olanda, Cehia, Ungaria sau Serbia. „Sigur, statutul de omolog poate fi definit prin prisma organizării ca instituţii publice, guvernamentale, de cultură. Însă diferenţele sînt majore doar cînd discutăm despre finanţare, buget, personal sau amploarea proiectelor derulate.“
Printre cele mai importante atribuţii ale institutului se numără „gestionarea fondurilor destinate cercetării, expertizării şi executării lucrărilor de consolidare-restaurare şi punerea în valoare a monumentelor istorice prin Programul Naţional de Restaurare a Monumentelor Istorice, finanţat de la bugetul de stat prin Ministerul Culturii.“
Totodată, institutul elaborează Lista Monumentelor Istorice, o dată la cinci ani, administrează monumente istorice aflate în proprietatea statului, elaborează dosare pentru monumentele istorice propuse pentru a fi incluse în Lista Patrimoniului Mondial, UNESCO.
„Prin absorbţia fostului Centru de Informatică şi Memorie Culturală, INP realizează acum baze naţionale de date pentru patrimoniul arheologic cultural mobil, patrimoniul cultural imaterial şi resursele informaţionale asociate. INP îndeplineşte şi funcţia de agregator naţional în procesul de implementare a Programului naţional pentru digitizarea resurselor culturale naţionale şi crearea Bibliotecii Digitale a României – componentă a bibliotecii digitale europene,
.“
În prezent se află în derulare trei proiecte europene şi cinci proiecte naţionale. „Proiectele europene sînt SustCULT, pentru patrimoniul imobil şi mobil, în cadrul programului regional de cooperare derulat prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Sud-Estul Europei, şi programele Athena Plus şi ArcheoLandscapes Europe, ambele cu privire la patrimoniul digital. Scopul acestui proiect este de a îmbunătăţi managementul obiectivelor culturale, în special al monumentelor UNESCO, precum şi integrarea managementului obiectivelor culturale în planificarea şi dezvoltarea urbană teritorială. În cadrul programului Athena Plus s-au livrat 5000 de fişe metadata pentru Biblioteca Digitală Europeană – 11.405 fişe, contribuţii din partea României la Europeana.eu, iar ArchaeoLandscapes Europe e menit catalogării imaginilor aeriene noi – 3000 în momentul de faţă.“
Pe plan naţional, INP desfăşoară „activităţi specifice privind protecţia monumentelor istorice din România înscrise în Lista Patrimoniului Mondial“ precum întocmirea dosarului de nominalizare a Ansamblului monumental „Calea Eroilor“, Tîrgu Jiu, trimis la Comitetul Patrimoniului Mondial, reactualizarea dosarului de nominalizare a Centrului Istoric Sibiu, în curs de finalizare, raportul privind starea fizică a Centrului Istoric Sighişoara, înscris în Lista Patrimoniului Mondial, „Pe urmele curţii itinerante a lui Constantin Brâncoveanu, trasee culturale şi memoriale“, muzee şi colecţii religioase, tezaurul brâncovenesc şi postbrâncovenesc de la mănăstirile Hurezi şi Brâncoveni, „Peisaje arheologice. Perspective, istorie şi evoluţie“.
Importanţa Institutului Naţional al Patrimoniului constă în faptul că e „singura instituţie publică, de cultură, de interes naţional care, prin complexitatea obiectului de activitate, e menită să acopere toate dimensiunile patrimoniului naţional cultural – mobil, imobil, material, imaterial, digital. În restaurarea patrimoniului cultural naţional, interesul e de a pune în valoare opera originală. Cînd vine vorba despre clădiri de patrimoniu, intenţia noastră e de a privilegia refuncţionalizarea şi punerea în valoare a obiectivului“.