Problema dosarelor

Adam Michnik: N-am să te întreb ce crezi despre „lustraţii“, pentru că am discutat despre asta de multe ori, dar nu pot trece pe lîngă cazul Kundera. Am citit contribuţia ta la dezbatere şi sînt întru totul de acord cu punctul tău de vedere. În toate ţările noastre postcomuniste avem nişte depozite de droguri numite „arhivele serviciilor secrete“. Şi avem dependenţi de droguri de care se presupune că ar trebui să avem grijă, dar ei se droghează în continuare şi apoi se urcă pe scenă pentru a arăta un alt informator. Mecanismul funcţionează aşa: cineva descoperă o bucată de hîrtie care nu conţine semnătura lui Kundera şi imediat ziarele cehe spun la unison: „Kundera nu mai e Dumnezeu!“. El nu a fost niciodată Dumnezeu, a fost doar scriitor. Ce înseamnă toate astea?

Václav Havel: Problema aceasta nu a fost rezolvată în nici una dintre ţările postcomuniste. Unele au gestionat-o mai bine, altele mai prost, dar nici una nu a gestionat-o cum trebuie. Desigur, trebuie făcut ceva cu asta. Nu putem pur şi simplu să încheiem discuţia şi să spunem că nu ne interesează pentru că e vorba despre vieţile noastre trecute. După Revoluţia de Catifea am propus ca un grup de cinci oameni inteligenţi şi credibili din mişcările disidente să fie adunaţi laolaltă şi lăsaţi un an să se gîndească la o soluţie. Dar în loc de asta au fost luate decizii grăbite: întîi a venit legea lustraţiei, apoi amendamente la ea şi aşa mai departe. Prin urmare, avem o situaţie absurdă cînd o listă de nume este citită la TV şi milioane de oameni privesc, dar nimeni nu ştie dacă numele aparţin victimelor sau informatorilor. Iar apoi oamenii sînt sfătuiţi să meargă la arhive şi să verifice ei înşişi. Dar cîţi dintre milioanele de oameni care au privit vor merge să verifice? E o cale absolut iresponsabilă de a gestiona problema, pentru că le distruge viaţa unora şi îi pune pe toţi în aceeaşi oală. 

Adam Michnik: Dar spune multe despre o societate care are nevoie de aşa ceva. 

Václav Havel: Problema asta este legată şi de progresul civilizaţiei. Mass-media trebuie să facă profit. Şi, după cum ştim, „cutremur în Chile, cîţiva morţi“ nu înseamnă o ştire. Dar dacă mass-media poate spune că X a fost informator sau că X a divorţat sau că a jefuit pe cineva, o va spune pentru că asta îi aduce profit. Iar, uneori, pentru media profitul contează mai mult decît substanţa sau adevărul. 

Fragment dintr-un dialog Adam Michnik – Václav Havel
apărut în Gazeta Wyborcza, 14 noiembrie 2008.
Versiunea în limba engleză – în Salon (revistă online editată de Asociaţia Civică Slovacă Project Forum),
http://www.salon.eu.sk.