''Prinţ şi cerşetor''

28 august 2008   Tema săptămînii

Deşi la multe capitole publice România e codaşa Europei, fenomenul cerşetoriei ne-a propulsat pe locuri fruntaşe. Conducem detaşat în topul continentului, şi nu numai străzile noastre, trenurile şi autobuzele noastre abundă de cerşetori, dar de ani buni am ajuns să şi exportăm cerşetoria, fără ca autorităţile să pară a avea un plan eficient de combatere a acestei probleme. Poate doar de anul acesta să intervină schimbări. Pe 12 iunie a început campania "Prinţ şi Cerşetor", un proiect demarat de Poliţia Capitalei împreună cu "Asociaţia Salvaţi Copiii" şi serviciile de asistenţă socială. Campania se adresează în primul rînd cetăţenilor, pe care autorităţile vor să-i conştientizeze de faptul că, oferind bani, nu îi ajută pe cei aflaţi în nevoie, ci, din contră, întreţin o tară socială, limitîndu-le astfel lor posibilităţile de a avea o viaţă normală. Campania "Prinţ şi Cerşetor" adresată populaţiei este o declaraţie făţişă a depunerii armelor autorităţilor în luptă cu cerşetoria? Nu trebuie să privim lucrurile în felul acesta. Niciodată poliţia nu va responsabiliza populaţia în legătură cu o problemă pe care este abilitată. Poliţia e o instituţie de serviciu public iar datoria ei e de a rezolva o problemă legată de domeniul public, de siguranţa cetăţenilor. La noi cerşetoria e mai mult o problemă socială iar la eradicarea ei trebuie să contribuim cu toţii. Poliţia şi-a propus prin această campanie să sensibilizeze oamenii şi să îi facă să înţeleagă, să conştientizeze problemele care decurg din faptul că dau bani cerşetorilor. Practic, întreţin acest fenomen. Această campanie are aşadar atît rolul de a conştientiza populaţia, dar şi de a proteja pe acei nefericiţi ai sorţii, cerşetorii, pentru a le îmbunătăţi condiţia. De ce nu sînt ridicaţi de pe stradă, în baza legii? Din păcate, nu pot fi reţinuţi cu forţa în centre de plasament. Noi putem să luăm doar măsurile prevăzute de Legea 61 pentru asemenea infracţiuni. Putem să-i sancţionăm pentru cerşetorie, pedeapsa stabilită de lege fiind amendă sau închisoare de la o lună la trei ani. Le putem întocmi dosare de cercetare penală, dar cam atît. Le dăm amenzi, unii ajung să primească şi cîte o mie de amenzi pe lună, dar neavînd nici un fel de venit sau bunuri care să poată fi urmărite, nu le pot plăti. Rezultatul este nul. Dacă se întocmeşte un dosar de cercetare penală pentru cerşetorie, dosarul intră pe anumite căi de procedură legală şi pînă la rezolvare cerşetorul rămîne pe stradă. Or, scopul nostru nu e acesta. De aceea trebuie să contribuie mai mulţi factori şi în special societatea civilă. Există organizaţii care se ocupă de problema socială a cerşetoriei şi cred că aceasta e zona spre care trebuie să ne orientăm cu toţii. Serviciile sociale se implică îndeajuns? Noi le sesizăm. E o problemă pe care nu o pot discuta pentru că nu cunosc în detaliu activitatea lor. Personal, cred că se implică, dacă îndeajuns sau nu rămîne de văzut. Oricum, dacă un cerşetor e pe stradă nu înseamnă că serviciile sociale nu se implică. E la fel ca în cazul aurolacilor: noi îi adunăm de pe stradă, îi ducem în centrele de asistenţă socială, dar mai mult de o baie, o masă caldă şi haine de schimb nu se poate face pentru ei. Ei decid şi au libertatea de a o face, de a pleca din nou pe stradă sau în canal. Cerşetoria e o problemă exclusivă a României? Din păcate, noi am exportat cerşetori în ţările de vest, care stau cu pancarta legată de gît şi mîna întinsă. În cadrul campaniei "Prinţ şi Cerşetor" am avut de asemenea un vernisaj în care am expus tot felul de pancarte şi slogane pe care cerşetorii le folosesc pentru a stîrni mila. Personal, am întîlnit în străinătate conaţionali care stau cu mîna întinsă la cerşit şi care îmi declarau că mai bine faci 1 euro decît 1 leu. Mulţi cîştigă şi cîteva sute de euro pe zi. Cu alte cuvinte, România a devenit o fabrică de cerşetori? Nu pot să spun asta, deşi ei sînt foarte vizibili în străinătate. Europa are şi ea cerşetorii ei. În Anglia, de exemplu, a avut loc o campanie similară, cu sloganul: "Dacă aveţi milă de ei, le grăbiţi moartea". De asemenea, în capitalele Europei, există o sumedenie de oameni ai străzii, aşa-numiţii "artişti stradali", care dau tot felul de spectacole pentru bani. Sînt alte forme de cerşetorie, deşi actul rămîne acelaşi. Ce tipuri de cerşetori există? De la copii, la adulţi şi bătrîni. Am avut de curînd un caz, un cerşetor la metrou, un bătrîn care depusese la o bancă, în trei zile, zece milioane de lei vechi. Mai există şi aşa-numiţii "cerşetori răi", cei care devin violenţi, dacă nu le dai bani, şantajînd prin violenţă. Ocupă locurile din parcări şi cer taxe de protecţie a maşinii. Dacă nu le dai, te ameninţă că îţi zgîrîie maşina etc. În cazurile astea, în primul rînd oamenii ar trebui să ştie cît de important e să sesizeze poliţia şi să nu se lase intimidaţi de ei şi să le dea bani. Compasiunea trecătorilor le poate aduce acestora vreun beneficiu? Compasiunea celor care oferă bani cerşetorilor îi conduce de fapt pe aceştia la moarte. E paradoxal, dar aşa se întîmplă, pentru că din acei bani de foarte multe ori îşi cumpără droguri sau băutură. Poate o soluţie ar fi să le oferi mîncare sau apă, dar e mai la îndemînă să dai bani. Te simţi bine crezînd că ai ajutat, dar nu mergi mai departe cu gîndul să vezi cum folosesc ei banii. În Indonezia există o lege care amendează pe cei care dau bani cerşetorilor. Credeţi că e o idee bună? Da. E o idee foarte bună, la fel cum bună e ideea de a pedepsi pe cei care dau mită. Practic, e vorba de întreţinerea acestui fenomen. Dacă nu mai primeşti motivaţia - banii -, sursa de venit din practicarea cerşetoriei, eşti obligat să te orientezi spre altceva. Cred că e foarte important ca prin pîrghiile pe care le are la dispoziţie, societatea să intervină asupra acestui fenomen. De ce dau oamenii bani? Vorbim de două aspecte. Aspectul material şi cel spiritual. Cred că toţi am dat bani la cerşetori. Desigur, educaţia pe care am primit-o în familie, modul în care am fost crescut de părinţi mi-au determinat această atitudine de a da bani celor care au nevoie. Însă cînd am înţeles fenomenul, am procedat cu totul altfel. Frecvent le spun celor care îmi cer bani pe stradă cine sînt, mă prezint "comisar de poliţie" şi le spun că nu le dau bani, dar dacă au vreo problemă să vină la birou şi să vedem împreună ce putem face pentru a-i ajuta. Cum aţi putea să ajutaţi totuşi un cerşetor? Ca poliţist, nu îl pot ajuta foarte mult, dar măcar aş putea să îl direcţionez. În primul rînd, aş contacta acele organizaţii care se ocupă de cerşetori. Aş vorbi cu partenerii pe care îi avem în această campanie, serviciile de asistenţă socială, psihologi etc. Dar vorbim ipotetic, pentru că nu vine nimeni niciodată. Aceasta e o campanie în primul rînd pentru ei. Ar fi primii beneficiari ai acestei campanii. Campania a început în luna iunie a acestui an. Pînă acum s-au observat oarecare rezultate? Cum campania este în plină desfăşurare, nu am o evaluare generală în acest moment, dar rezultatele preliminare se văd. Am făcut un sondaj în cadrul acestei campanii, iar 88% dintre respondeţi au afirmat că, dacă ar şti că un astfel de om ar cîştiga mai mult decît ei, nu ar mai da bani. Comisarul Christian CIOCAN este purtător de cuvînt al Poliţiei Capitalei. a consemnat Stela GIURGEANU

Mai multe