Pregătirile de Crăciun, la patru mîini

21 decembrie 2016   Tema săptămînii

IOANA: Eu fac liste, foarte devreme, pe la capătul verii, deja, cînd adun amintirile vacanței de prin casă. Listele cu daruri de Crăciun. Listele cu toți cei cărora le facem daruri de Crăciun. To do list: pentru că îmi place să fac eu însămi, cît mă pricep, darurile respective. Mi-e dor (în ultimul deceniu și ceva) de vremurile cînd desenam felicitările trimise apoi de părinții mei, prietenilor. N am aruncat mapa cu hîrtii de lux, salvate de te miri pe unde, din care vreau să fac felicitări, din nou, cîndva (nu anul acesta, nici anul acesta…). Îmi place la nebunie să creez șiraguri de mărgele potrivite cu ochii, cu temperamentul sau cu rochiile prietenelor mele – și să le ofer de Crăciun. Colecționăm ciocolate cu gusturi stranii pentru a le depune, apoi, în sacul Moșului – e o „acțiune“ care durează toată toamna. Cu puțin noroc, ultimele cumpărături (de ciocolată) de pe liste se fac în aeroporturi internaționale. De la începutul lui decembrie încolo, eu și listele mele intrăm în vrie: camera de oaspeți a casei devine camera de împachetări și funde a Moșului.

FLORIN: Cum bine zice poetul, „O listă-i viața.“ Deci… mă aliniez din mers la lista soției mele, la care doar arareori contribui cu item-uri suplimentare și asta numai atunci cînd serendipitatea mi le oferă pe tavă. Căci mi se pare ușor blasfemic ca, întru pregătirea unei sărbători care pledează pentru (re)conectarea la o altă dimensiune, eu să mă conectez mai abitir la cele lumești. Dacă ar fi după mine, aș improviza totul pe ultima sută, lăsînd Crăciunul să se „întîmple“ pur și simplu. Soluția „îngrășării porcului în Ajun“ mi se pare cît se poate de convenabilă – aplicarea ei înseamnă, pe de o parte, că nici eu nu mă ostenesc prea tare, iar pe de alta, că nici porcul nu va atinge standardul corespunzător de greutate, deci are toate șansele să rămînă nesacrificat. Din fericire, pe listele soției mele nu figurează la nici un punct „tăierea porcului“, sarcină care cu siguranță că ar pica în cîrca mea. Consimt așadar cu ușurare să contribui la bifarea celorlalte puncte de pe listă, participînd la cumpărarea și împachetarea cadourilor și procurînd în acest scop hîrtia de ambalaj. La înșirat mărgele nu mă bag, nici la alte asemenea acte de bricolaj, cum ar fi confecționarea felicitărilor. Dar croșetez fără fasoane mici texte însoțitoare, atunci cînd e cazul – mai ales dacă momentul cere ca textele cu pricina să fie în versuri. Și, bineînțeles, dacă îmi iese în cale o ciocolată cu gust straniu, n-o ratez – o achiziționez și o dirijez degrabă spre rezerva națională de cadouri și tratații de Crăciun. Degustările de ciocolată orchestrate de Ioana cu această ocazie au devenit deja o tradiție și ne place să credem că musafirii-colindători salivează deja pavlovian în așteptarea ei. Și așa, lista se umple încet-încet, ca un calendar de advent…

IOANA: Pentru că nu există ceva mai frumos ca punerea darurilor sub pom – decît, poate, însăși facerea și împodobirea „pomului“ –, acceptăm substitute ecologice, inventăm în fiecare an altceva decît bradul; cel mai mult ne place bradul ca o piramidă de cărți – dacă nu am apucat să pun la loc, în cadrul curățeniei de sărbători, cărțile „folosite“ și rătăcite prin casă în ultimele luni, îl fac din ele. Și apoi mi-e groază să îl desfac (ar însemna să le pun pe toate la loc…) și îl țin pînă hăăt! spre Mărțișor. Cu luminițe cu tot. Mi-e foarte dor de Crăciunurile copilăriei, cînd desfacerea darurilor era cea mai fermecată clipă din an. Cînd bradul era (dacă era: eu am copilărit în comunismul ferice și apoi în cel raționalizat) mare și adevărat, și mirosea a cetină, și mama făcea turte dulci pe care le atîrnam de crengile înțepăcioase. Cînd mă puteam strecura sub brad, pe burtă, cu o carte. Mirosea a vacanță și a paradis. Sau cel puțin eu așa îmi imaginam paradisul.

FLORIN: Așa cum mă fofilez de la tăierea porcului, sînt reticent și cînd vine vorba de tăierea bradului. Sau de cumpărarea lui gata tăiat. Deși mulți, mulți ani aroma de cetină dreasă cu parfum de portocală, aburi de ciocolată și iz de artificii a definit, pentru mine inconfundabil, Crăciunul, de la o vreme am ajuns să văd în arborarea bradului un sacrificiu inutil. Chiar dacă e vorba de brazi „de crescătorie“… Dar în decursul anilor am învățat suficient de bine forma bradului ca să o pot reproduce – aproximativ, dar sugestiv – din tot felul de obiecte reciclabile. Și odată reprodusă forma, constat că e suficient pentru a-mi evoca satisfăcător vechile arome la care contribuia bradul natural. Arhitectura unui brad din cărți mă depășește – nu am nici răbdarea, nici simțul proporțiilor pentru a zidi, ca Ioana, cărți de diverse dimensiuni pînă ajung să semene cu un brad. Prefer, prin urmare, să-i dau Ioanei cărțile „la mînă“ (evitînd să mă gîndesc că și bietele cărți vor fi fost odată copaci). Tot Ioana face și „globurile“ cu care decorăm, pe lîngă beculețe, bradul astfel obținut: înfige rînduri-rînduri de cuișoare în cîteva portocale. Combinația nu e doar plăcută la privit, ci și dătătoare de arome euforizante – deci e asigurat și aspectul olfactiv.

IOANA: Eu știu colinda și colind cu tenacitate, prin casă, pregătind Crăciunul și sărbătorindu-l. Imperfect și needucat, silabisind ritmuri, dar respectînd textele (deformație profesională, deh), desfășor cui vrea să mă asculte (familia, aspiratorul și alte unelte ale șmotrului presărbătoresc etc.) un repertoriu de colinde de care sînt foarte mîndră. Mi l-am format pe vremea cînd, în copilărie, tatăl meu – folclorist – punea în casă benzi de magnetofon cu colinde culese chiar de el, în expedițiile de „teren“, prin toată Transilvania. Mi le explica și mi le relua, fericit, pînă le învățam.

FLORIN: La colindat nu mă bag… Deși nu mă mai satur s-o ascult pe Ioana cîntînd colinde, sînt incapabil s-o secondez vocal – aparțin speciei care cîntă doar sub duș. În bucătărie, în schimb, performez cot la cot cu ea, fără ajutorul dușului. Așa că în loc de colindă, o să vă cînt o rețetă de curry adaptată pentru Crăciun: Într-un vas cu unt topit, pune chimen la prăjit și, secționați în doi, cinci căței de usturoi. Ia scurt vasul de pe foc și apoi pune-l la loc, comple­tînd de astă dată cu-n pumn de ceapă tocată. Cînd s-a-ncins, dă focul mic și presară (cîte-un pic), scorțișoară, turmeric, coriandru, praf de-ardei, și-amestecă două-trei minuțele, pînă cînd simți în nări parfum urcînd. Iar cînd ai ajuns aici, pune carnea-n cuburi mici, tăvălind-o insistent prin pasta de condiment. Peste-amestecul fierbinte, toarnă curry cît cuprinde și adaugă din gros niscai lapte de cocós, oleacă de bulion și stele de anason. Cînd le-ai combinat pe toate, pune fructe confiate și vanilie – o teacă – pînă cînd sosul nu seacă. Cu capacul peste vas, la foc mic, ține-l vreun ceas, pîn’ s-a frăgezit bucata – și-atunci curry-ul e gata: poți servi direct din oală, decorată cu beteală. La anu’ și la mulți ani! 

Ioana Bot este profesoară de literatură română la Universitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca. Cea mai recentă carte publicată: Autoportret cu principii (2016).

Florin Bican este scriitor și traducător. Cea mai recentă carte publicată: Singur printre mîrlani (Editura Art, 2016).

Mai multe