Practici electorale în caricatura interbelică

Dintr-o perspectivă strict cantitativă, sub incidenţa a două Constituţii (1866 şi 1923), între anii 1919-1937 au fost organizate nu mai puţin de zece rînduri de alegeri pentru Cameră şi zece pentru Senat, în baza a două legi electorale (cea din 1918/1919 şi, respectiv, cea din 1926) . Dincolo de aceste cifre, perioada a stat sub semnul imaginii şi al graficii, iar caricatura politică este o componentă importantă în presa vremii.

Ziarele dintre cele două războaie, în marea lor majoritate în alb-negru (Dimineaţa este una dintre puţinele excepţii), ne lasă să descoperim o simplitate a desenului caricaturilor. Pentru a evita ambiguităţile, imaginea este însoţită atît de texte care plasează explicit imaginea în contextul politic, cît şi de un titlu sugestiv, probabil din dorinţa de a transmite un mesaj cît mai clar cu putinţă unui electorat marcat de o rată mare a analfabetismului. Tocmai pentru că se adresează unui public atît de puţin instruit, caricatura, în sine uşor de înţeles, devine un instrument privilegiat pentru a transmite mesajele politice care nu lasă loc de interpretări din partea cititorului, fără însă ca jocurile de cuvinte să lipsească.

Campaniile din perioada 1919-1937 stau sub semnul pluralismului, atît politic cît şi mediatic, foile de partid, ca şi ziarele independente, abundă în întreaga perioadă în caricaturi politice. În contextul existenţei unui multipartidism autentic, precum şi al trecerii de la un vot de tip cenzitar la votul universal masculin, competiţia şi propaganda electorală îmbracă noi forme. Partidele politice se concentrează în primul rînd pe promovarea simbolului electoral, pe mediatizarea ilustrărilor grafice ale listelor electorale, prin intermediul unor jocuri de cuvinte şi sloganuri pornind de la aceste însemne. Voi da numai cîteva exemple: „Votaţi lista Socialistă cu semnul triunghiul“ (Partidul Socialist; 1926), „Cetăţeni, votaţi toţi ş¡ţ, roata norocului vostru cetăţenesc“ (PNŢ; 1928), „Votaţi cu toţii trei linii în picioare şIIIţ, semnul Partidului Naţional-Liberal“ (1933) sau „Semnul electoral al Partidului Naţional-Creştin în alegerile generale este ş–ţ drum drept“ (1937). Şi caricaturile vizează promovarea acestor simboluri.

La alegerile din 1920, ziarele Adeverul şi Dimineaţa depun o listă electorală, condusă de omul de presă Constantin Mille şi care are drept simbol o goarnă. O caricatură publicată în Dimineaţa sub titlul „Goarna sună execuţia şobolanilor“ îşi propune să inducă cititorilor ideea victoriei listei lui Mille în faţa celei a liberalilor. Evocaţi şi ilustraţi cu porecla de notorietate „şobolani“, liberalii sînt legaţi cu cozile de o goarnă, suspendaţi cu capul în jos. Nu întîmplător sînt trei şobolani, fiind o aluzie la cei fraţi Brătianu (Ion I.C., Vintilă şi Dinu). La scrutinul din 1933, o caricatură din ziarul Mişcarea (al PNL – Gh. I. Brătianu) îl prezintă pe preşedintele PNL I.G. Duca trîntit la pămînt în urma unei lovituri primite în cap de „trei linii în picioare“, semnul electoral al PNL – Gh. I. Brătianu, cu textul „Dl Duca află rezultatul alegerilor“.

Aşa cum ne putem lesne imagina, discreditarea adversarilor politici (şi mai ales a partidului guvernamental) este tema principală a campaniilor electorale din interbelic. În acest sens, cu precădere prin intermediul foilor de partid, fiecare formaţiune (sau alianţă) foloseşte caricatura pentru a se impune în faţa celorlalte. Dincolo de acest aspect care ţine de normalitatea competiţiei politice, o serie de teme revin cu recurenţă. Pentru că, dincolo de mobilizarea partizană, caricatura joacă un rol important şi în accentuarea unor fenomene şi disfuncţionalităţi, pentru a le combate sau a forţa revizuirea.

Astfel, în mai multe momente am identificat caricaturi pe tema amenajării sistemului politic. Este cazul unor reprezentări care ilustrează limitele democraţiei electorale, „democraţia mimată“ cum o descria Mattei Dogan. Dincolo de libertăţile de exprimare şi de procedurile tipice unui regim democratic, exista un element care avea o influenţă decisivă asupra competiţiei: regele numea înaintea scrutinului un prim-ministru „provizoriu“ care organiza alegerile, pe care partidul său le cîştiga negreşit. Nu de puţine ori, presa a denunţat această practică. În contextul alegerilor din 1928, după ce Iuliu Maniu fusese numit preşedinte al Consiliului de Miniştri, calitate în care promisese „alegeri cu adevărat libere“, ziarul independent Adeverul publică o caricatură cu titlul „Examen“. Aceasta îl înfăţişează pe liderul ţărănist adresîndu-se de la catedra unei clase unor elevi, liderii principalelor trei partide de opoziţie, Alexandru Averescu (Partidul Poporului), Nicolae Iorga (Partidul Naţionalist-Democrat) şi Vintilă Brătianu (PNL). La întrebarea „profesorului“ despre alegerile libere, elevii răspund într-un glas: „Să le fac eu şi să mă aleg tot eu“. Pentru a induce ideea superiorităţii funcţiei, Maniu este desenat deasupra celorlalţi, cu degetul arătător ridicat. Însă scopul este de a blama nu numai formaţiunea lui Maniu, ci partidele politice în ansamblul lor, ca beneficiare, prin rotaţie, de pe urma acestui sistem.

O altă temă de campanie este legată de „prima majoritară“, introdusă prin legea din 1926, în baza căreia partidul care obţinea peste 40% din voturi primea automat jumătate din totalul mandatelor. În 1933, o caricatură publicată în ziarul independent Lupta ridiculizează competiţia politică drept un joc de copii. Liberalul I.G. Duca are în mîna stîngă, sub forma unui cal de lemn, prima electorală, la care tînjesc alţi patru lideri ai momentului: Iuliu Maniu (PNŢ), Octavian Goga (Partidul Naţional Agrar) şi Constantin Argetoianu (Uniunea Naţională), alături de Alexandru Vaida-Voevod (Frontul Românesc). Cum este vorba despre o gazetă independentă, iar nu de o foaie de partid, caricatura îşi propune să critice nu numai sistemul electoral, ci întreaga clasă politică, prin ridiculizarea reprezentanţilor ei de vază.

Un alt subiect general, mult mai prezent în paginile jurnalelor, este cel al abuzurilor de la alegeri. Caricaturile denunţă aspecte precum intimidarea alegătorilor, violenţele, frauda, excesele autorităţilor.

Violenţa electorală constituie una dintre temele curente ale vremii, jandarmii, ca şi agitatorii politici, principalii factori de instabilitate şi constrîngere, fiind desenaţi la fiecare scrutin cu o bîtă în mînă, simbol sugestiv . În campania din 1926, o caricatură din Dimineaţa ilustrează dialogul dintre un comisar şi jandarmul care aduce „La secţie“ (titlul ilustraţiei) un votant: „Ce-am făcut, dle comisar? L-am bătut şi eu…“, iar replica comisarului este: „Cum ţi-ai permis să-l baţi, nenorocitule?… Nu ştii c-au trecut alegerile?“. Desenul sugerează că jandarmul continuă să îl bruscheze fizic pe cetăţeanul reţinut, mîna lui imensă fiind viguros încleştată pe braţul acestuia.

În final, amintesc chestiunea listelor electorale neactualizate, adică a morţilor care votează… pentru a îngroşa scorul partidului guvernamental. O caricatură apărută în 1932 în foaia liberală Mişcarea sub titlul „Fiecare cu votanţii lui“ îi prezintă într-un cimitir pe abia numitul preşedinte al Consiliului de Miniştri, ţărănistul Vaida-Voevod, alături de Armand Călinescu (ministrul de Interne), plimbîndu-se cu carneţelul în mînă şi luînd notiţe. Dincolo de gard, doi cetăţeni se întreabă ce caută acolo demnitarii, concluzia la care ajung fiind că „numără mormintele, ca să ştie cîte voturi o să ia guvernul“.

Caricatura electorală din perioada interbelică stă sub semnul diversităţii, atît a temelor, cît şi a desenului. Satira şi reprezentările umoristice din foile de partid şi din gazetele independente vizează critica oamenilor politici şi denunţarea unor obiceiuri şi reguli, iar pentru cititorul de astăzi contactul cu aceste caricaturi constituie o dovadă în plus că (unele dintre) metehnele electorale de azi au în spate o lungă tradiţie.

Domnica Gorovei este cadru didactic asociat la Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea Bucureşti.

Articolul este parte a unei cercetări mai ample, derulate la iniţiativa şi sub coordonarea prof. dr. Cristian Preda, în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Politice a Universităţii Bucureşti. Autoarea le mulţumeşte masteranzilor care s-au asociat proiectului şi au lucrat pe interbelic, Mihai Chirvăsuţă, Octavia Petre şi Aura Păuşan.  

1 Am preluat datele din Cristian Preda, Rumânii fericiţi. Vot şi putere de la 1831 pînă în prezent, Polirom, Iaşi, 2011.

2 Aspect evidenţiat şi de Alexandru Nicolaescu şi Sorin Radu, „Caricatura electorală – formă a discursului electoral al Partidului Ţărănesc în alegerile parlamentare din mai 1926. Studiu de caz“, Transilvania, nr. 2, 2011, p. 6.