Povestea lungă şi conflictuală a unui festival de buzunar

23 decembrie 2014   Tema săptămînii

Ediţia acestui FILB s-a născut din cîteva eşecuri. În primul rînd, am sperat pînă tîrziu, spre sfîrşitul verii, că-l vom putea avea oaspete de onoare pe scriitorul israelian David Grossman. De fapt, nici nu mai ştiu a cîta ediţie la care sperăm să ajungă David Grossman a fost aceasta. Poate la anul… După Grossman, care tocmai îşi pregătea de lansare noul roman, a renunţat şi scriitorul indian Joydeep Roy-Bhattacharya, care încercase să obţină cetăţenia americană în timp util, dar nu a reuşit. Eram în plin Euromaidan, cu cei doi scriitori importanţi care ne seduseseră şi ne abandonaseră, într-o depresie profundă, cînd nu mai ştiu care dintre noi patru a început să facă liste, nişte liste haotice, în care aruncam fiecare toate numele de scriitori care ne treceau prin cap. Încet, încet, s-a strîns un grup de 20 de scriitori străini, din care am început să eliminăm – „prea scump“, „prea ocupat“, „sigur nu vine“, „nu se potriveşte“ etc. Eu primisem cel mai recent roman al lui Andrea Bajani, în care vorbeşte despre relaţia dintre un tînăr scriitor şi bătrînul său maestru, Antonio Tabucchi, în cazul de faţă. Ne-am amintit despre poziţia critică a lui Bajani faţă de stereotipiile care umbresc gîndirea italienilor de rînd, ştiam despre stîngismul fundamental al lui Tabucchi, aşa că deja se conturase un profil „de protest“ al ediţiei. Ne-a venit apoi ideea de a-l invita pe Immanuel Mifsud, scriitorul maltez căruia urma să-i apară traducerea romanului În numele Tatălui (şi al Fiului), unde sînt nişte pasaje destul de dure despre război şi despre partidul socialist maltez care şi-a devorat copiii, aşa cum îi stă bine oricărui partid socialist. Deja se contura un soi de temă a festivalului, deşi nu era încă destul de clar. Mai încercaserăm, cu ani buni în urmă, să ne mulăm pe o temă de tipul „Scriitorii şi puterea“, însă unii dintre invitaţi au preferat să-şi vadă de treabă, fără a se plia pe ce voiam noi. Atunci a venit Vasile Ernu cu ideea de a-l invita pe Serghei Jadan, un scriitor care venea chiar din Euromaidan, moment în care ne-am dat seama că trebuie să situăm conflictul undeva la bazele acestei ediţii. De aici şi pînă a-mi aminti de acel poet palestinian pe care-l cunoscusem, cu ani buni în urmă, undeva prin Marea Britanie, la Norwich, n-a fost decît un pas. Între timp, Najwan Darwish devenise mult mai cunoscut şi mai tradus, ba chiar urma să-i apară un volum de poeme în cadrul NYRB Poets, ceea ce nu-i lucru uşor. Însă el rămăsese la fel de protestatar, de inflexibil şi… de bun. Apoi mi-am amintit de acel jurnalist, scriitor şi surfer brazilian care făcea un festival de literatură în favelele din Rio, încercînd să demonstreze nu calităţile formatoare ale literaturii, ci, mai curînd, faptul că violenţele şi corupţia au „urcat“, lăsînd în urma lor o zonă gri, care poate fi ocupată, de ce nu, de o treabă neutră, dacă nu chiar benefică. Cu Toni Marques am vorbit mult despre violenţele poliţiei faţă de oamenii săraci, despre abuzuri şi despre o nouă generaţie de scriitori care încearcă să lupte cu aceste fenomene, de-a dreptul înspăimîntătoare. Vi-l amintesc pe Paulo Linsa, autorul celebrului Ciudad de Deus… Pe lîngă asta, am vorbit despre o Brazilie a clasei de mijloc care devine din ce în ce mai hip, unde Penguin cumpără Companha das Letras şi iniţiază o serie de autori brazilieni contemporani, pe care-i trimite să scrie prin toată lumea, poate pentru a scăpa de subiectele braziliene… Marius Daniel Popescu, scriitorul român de expresie franceză, s-a potrivit ca o mănuşă temei, dat fiind că el e în conflict cu toată lumea, iar romanul lui pune în scenă chiar tensiunea dintre moarte şi viaţă, dintre lumea veche, a partidului unic şi cea a lumii noi, tensiunea dintre poezie şi proză, dintre obiect şi cuvînt.

Într-un fel, cam aşa s-a închegat festivalul: după ce ne-am dat seama că despre conflict vom vorbi, totul a devenit mai uşor, pentru că – aşa cum a strigat Viktor Erofeev în plin tîrg de la Ierusalim: totul e conflict; chiar şi în partea de pace din Război şi Pace tot conflict e. E conflict între mamă şi fiu, între amant şi amantă, între cititor şi literatură… lumea e conflict!

Drept care, am simţit nevoia de a muta conflictul, şi în partea pur literară, şi anume să inventăm o seară SF&F, mai întîi pentru a testa publicul, pentru a vedea cîţi „generalişti“ vor veni în ultima seară, în al doilea rînd pentru a arunca mănuşa literaturii mainstream – cred că am reuşit, pentru că pe scenă au fost patru scriitori inteligenţi, plini de umor, care au ţinut sala la fel de bine ca în cea mai reuşită seară mainstream.

Cît despre backgroundul acestei ediţii, păi acolo să vezi conflict: vize venite exact în ziua lecturii scriitorului, bilete de avion promise şi dispărute, sosiri neaşteptate, tastaturi trîntite, scriitori dispăruţi peste noapte plus un coşmar personal avut, cîndva, în timpul festivalului: se făcea că stăteam în picioare în faţa propriului mormînt şi-i spuneam cuiva, o siluetă feminină parcă: „Săracu’, slab scriitor, dar a fost un foarte bun organizator de festival literar“! 

Bogdan-Alexandru Stănescu este scriitor şi editor; preşedinte al Festivalului Internaţional de Literatură Bucureşti (FILB).

Mai multe