Poveste cu fial deschis
Atestat documentar pe la 1450, satul Grid se întinde la poalele munţilor Făgăraş, fiind ultimul, care închide, practic, un lanţ de sate, înglobat administrativ, alături de Veneţia de Sus şi Veneţia de Jos, în comuna Părău. Satul a avut, de-a lungul timpului, o dinamică culturală autentică, fapte susţinute şi de activitatea Societăţii "Tinerimea română", ca şi de construirea, în anul 1933, de către săteni, a unei săli de teatru (impropriu numit cămin cultural, clădirea fiind gîndită şi proiectată ca spaţiu de desfăşurare a actului scenic, cu toată "recuzita" specifică). Interesant de menţionat în acelaşi sens este păstrarea formelor arhaice de colinde, dramatizate, care se cîntau alternativ, pe echipe. Din toate acestea, azi, nu se mai întîmplă nimic. Dacă în anul 1859 statisticile indicau aproximativ 1100 de locuitori, iar în 1950, aproape 1760, în prezent satul nu numără mai mult de 400, în majoritate vîrstnici. Azi, gridanii trăiesc din amintiri... Şi totuşi... prin uşa întredeschisă a sălii de clasă se aud versuri din "Turcă"... Postmodernitatea se revendică de la tradiţie?! PE VREMURI, A FOST MINUNAT... Şcoala din Grid este o clădire mică, dar mîndră, în ciuda schelelor reci de metal care o împresoară, ştirbindu-i frumuseţea. Intrăm, făcîndu-ne loc printre saci de ciment şi moloz, şi încercăm să ajungem la o clasă din care răzbat glasuri de copii: "Taci, fiule, nu mai tîngui, / C-a trecut de miez de noapte / Şi s-or scula trei preoţi / Şi mi-or bate toaca-n cer....". În momentul în care întredeschidem uşa, 15 perechi de ochi curioşi se aţintesc asupra noastră! O mînă de copii vioi şi foarte curioşi repetă pentru serbarea de Crăciun. Sînt vizibil ruşinaţi de prezenţa noastră la mica lor reprezentaţie, dar doamna învăţătoare nu-i lasă să stea prea mult pe gînduri, căci timpul nu mai are răbdare... Gheorghe Boeriu (68 de ani) ne povesteşte de "turca" din vremea lui. Pregătirile începeau cu aproape o săptămînă înainte de Crăciun. Turcaşii îşi alegeau "vătaful", "crîşmarul mare", "crîşmarul mic" şi cinci feciori "de rînd" şi închiriau o casă al cărei proprietar devenea "gazda turcii", unde se strîngeau să repete colindele şi să împodobească turca. "Aceasta era îmbrăcată într-o faţă de masă ţesută la război de care se prindeau baticuri şi panglici colorate, curele ţintuite şi peste 30 de clopoţei. Gătirea turcii lua mai mult de o săptămînă - feciorii se schimbau des, Ťmanechinul» neputînd să stea înţepenit mai mult de două-trei ore. Se fixau coarnele şi între ele se înşirau peste o sută de inele şi se aranjau fălcile care, trase de sfori, se izbeau una de alta, bătînd după muzică." În seara de Ajun, turcaşii mergeau din casă în casă, întîi la mai-marii comunităţii (preot, învăţător, primar), apoi la ceilalţi săteni. "În casă intra mai întîi vătaful, cu o măciucă cu flori sculptate la preducea în mînă, apoi crîşmarul mare, crîşmarul mic şi ceilalţi feciori. Ultimii erau colindătorii care, împărţiţi în două echipe, îşi dădeau replică şi cîntau pe rînd, ca într-un dialog pe versuri şi muzică. În timp ce se cînta colinda, se juca turca. La sfîrşit, vătaful mulţumea gazdei cu vorbe meşteşugite şi tot alaiul pleca la casa următoare. Unul dintre tineri, numit Ťiapă», era de la început însărcinat să ia darurile de pe masă şi să le vîre în desagi - un colac mare, împletit, o bucată de carne şi bani (Ťgalbini»)." Interlocutorul nostru a ţinut să precizeze faptul că în anul 1942, pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, s-a organizat un concurs pe tema obiceiurilor de Crăciun, prilej cu care turca din Grid a obţinut premiul I. Valeria Cornea (83 de ani) - care a avut mult de suferit de pe urma "dosarului" de la Securitate al fratelui său, Gheorghe Urdea-Slătinaru, fruntaş luptător anticomunist, încadrat în grupul de Rezistenţă din munţii Făgăraş, activitate care s-a soldat cu ani grei de temniţă şi cu persecutarea întregii familii - ne povesteşte despre un alt obicei de Crăciun - furatul portiţei. "Dacă nu erai atent, rămîneai fără poartă! Mai ales dacă în casa respectivă locuia o fată, se fura portiţa şi se ascundea pe unde nu gîndeai. Pînă o găseai, stăteai fără!" Se mai furau şi alte obiecte din ogradă: car, plug cu rotile, diferite unelte. Gospodarul începea noul an căutîndu-şi prin sat acareturile. Viorica Urdea (72 de ani) îşi aminteşte cum, de Bobotează, se sfinţea apa din vale, din care sătenii păstrau tot anul şi o foloseau ca să îndepărteze farmecele, obicei care se păstrează şi azi. Victoria Coman (69 de ani) ne povesteşte despre "poteca iubirii": "Dacă doi îndrăgostiţi erau vecini, în noaptea de An Nou băiatul presăra grîu, paie sau fîn de la poarta fetei pînă la el, mărturisindu-şi astfel deschis iubirea". Pe vremuri - ne spune Valeria Urdea (86 de ani) - "oamenii se întîlneau de sărbători, petreceau şi aşteptau copiii cu Steaua, de Anul Nou. ŤInterpreţii» erau în număr de patru - împăratul Irod şi cei trei Crai de la Răsărit -, aveau săbii de carton învelite în hîrtie colorată, iar Steaua era făcută dintr-un ciur, îmbrăcat tot în hîrtie împodobită cu steluţe din poleială. Copiii se luau la întrecere care să aibă cea mai frumoasă stea, astfel încît Ťconfecţionatul» se făcea pe ascuns şi lua destul timp". CU MASCĂ, FĂRĂ MASCĂ... Pe vremuri nu exista Crăciun fără spectacol. Teatrul a fost pentru sătenii din Grid propriul mod de exprimare spirituală, iar "nevoia de teatru" a constituit întotdeauna un subterfugiu. Dispoziţia gridanilor pentru "joc" este o trăsătură definitorie - ei pot produce spectacol instantaneu, transmiţînd bună-dispoziţie generală. Munca în echipă printr-o organizare perfectă, liber-consimţită, a stat la baza acestor proiecte teatrale asumate, "teatrul din Grid" devenind în timp o instanţă de "producţie teatrală" ce a asigurat longevitatea acestui fenomen. Memoria colectivă păstrează încă ecourile acestor iniţiative locale, de la teatrul popular, la piese scrise de săteni, pînă la teatrul cult. Această emulaţie era susţinută şi de studenţii sosiţi "acasă" în vacanţă, care au preluat exemplul părinţilor, continuînd tradiţia. Mai pot depune mărturie cei care au jucat odinioară într-o piesă de Moli