Politicienii şi jurnaliştii au agenda mică

Sistemul şi emanaţii săi habar nu au ce mai fac şi cine mai sînt cetăţenii României de azi. A reconfirmat-o premierul României, pe 19 martie 2013, la postul BBC, cînd i-a indicat pe romii noştri ca principal factor de risc pentru sistemul de securitate socială din Marea Britanie. Curat simptom de hipogonadism instituţional. Oboseală, iritabilitate sau lipsă de concentrare? Ce-i mînă în lupta declaraţiilor publice şi oficiale?

Cînd vine vorba de romi, politicienii şi jurnaliştii arată cît de subdezvoltate le sînt gonadele. Dar asta nu-i împiedică să comunice tabloid şi senzaţionalist. Iar romii, în ciuda pauperităţii generalizate, hrănesc numeroase guri de politicieni şi jurnalişti din ţara asta. Dacă eşti politician şi nu ai program, dai vina pe romi, pensionari, persoane cu dizabilităţi sau mămici. Dacă eşti jurnalist şi nu ai reuşit să cuprinzi întregul tablou instituţional şi social, dai vina tot pe romi şi ceilalţi năpăstuiţi. Iar dintre toate păturile de năpăstuiţi, romii sînt cel mai uşor de arătat cu degetul şi învinuiţi de eşecul progresului naţional. Pentru că, nu-i aşa, toţi am fost bătuţi de romi cînd eram mici, dar toţi avem cîte un prieten rom. Care e OK!

După anii 2000, presa şi politicul au avut, prin diferite mecanisme, cam aceeaşi agendă. Un punct important de pe agendă a fost legat de situaţia etniei rome, în sensul demonizării şi decontării unor eşecuri instituţionale legate de convieţuire şi securitate societală. Pînă să aderăm oficial la Uniunea Europeană, conform relatărilor din presă, romul din România era un găinar şi un scandalagiu notoriu. Monitorizările noastre de presă (disponibile pe site-ul activewatch.ro) arătau clar o tendinţă perversă a jurnaliştilor de a sublinia că hoaţa nu era doar hoaţă. Era o pirandă şi avea cîţiva puradei.

Lucrurile au luat o turnură şi mai ciudată, imediat ce România a devenit membră a Uniunii Europene. Cazul Mailat din 2008 a fost judecat de presa din România înainte ca justiţia din Italia să se pronunţe. Jurnaliştii de la Bucureşti, abonaţi la o singură sursă de ştiri din Italia, renumită pentru derapaje facistoide, au sugerat dihotomia român-ţigan. Iar publicul europoid din România a răspuns favorabil. Pentru toată lumea, era evident că un posibil criminal din România, încă nejudecat, nu putea fi decît „ţigan“. În nici un caz român elevat şi cu respect pentru valorile democraţiei. Şi bulgărele de zăpadă a crescut exponenţial, pentru că şi arena publică de dezbatere şi-a schimbat coordonatele. Dezbaterea virtuală, sub formă de comentarii online protejate de anonimat, a început să-şi arate găunoşenia. Publicul consumator de presă online a devenit tot mai agresiv. Ethosul naţional urlă şi astăzi în subsolul articolelor electronice, în timp ce paradigma „rom-ţigan vs român“ consumă multe energii şi biţi.  

În urmă cu doi ani, am realizat două studii de caz în presa electronică, unul privind iniţiativa 668/1.09.2010 (cunoscută drept „Iniţiativa Prigoană“, de înlocuire a denumirii oficiale de „rom“ cu „ţigan“) şi altul privind mediatizarea fenomenului cerşetoriei în mass-media româneşti. Online-ul românesc a spumegat imnuri naţionaliste şi fasciste, orbit de ură virtuală. Practic, o parte dintre cetăţenii digitalizaţi ai ţării au juisat la unison pentru o delimitare semantică netă de o etnie constituantă, fără să caute cauzele unor fenomene sociale indezirabile într-o democraţie sănătoasă. Filmul urii virtuale rula nestingherit şi nemoderat, în timp ce politicienii români invocau responsabilitatea comună a statelor membre în procesul de integrare a romilor, în timp ce locuitorii ţării erau supuşi la măsuri de austeritate greu de tolerat. Se pare că o executare silită de către bancă era mai uşor de gestionat în Berceni decît alterarea imaginii de către „cerşetorii ţigani“ de la Berlin.

Fără pretenţii de political corectness şi respectînd dreptul fiecărui individ de a-şi organiza viaţa în funcţie de propriile valori şi percepţii, lansăm, totuşi, cîteva întrebări retorice. Romii din România sînt needucaţi pentru că au predispoziţie genetică sau culturală, ori pentru că, după doi ani de camere de supraveghere la examenul naţional de Bacalaureat, rata de admitere este de 50% pentru toţi absolvenţii de clasa a XII-a? Romii din România sînt infractori din fire pentru că „aşa sînt ei“, sau pentru că Poliţia Română încă nu a dat de urma a 2339 de persoane (conform statisticilor oferite de Poliţia Română pe site-ul oficial) suspectate de crime, jafuri, înşelăciune sau trafic de fiinţe umane? Unii romii din România sînt nesimţit de bogaţi şi aroganţi pentru că „le place aurul“ sau pentru că statul român găzduieşte în Guvern şi în Parlamentul naţional indivizi care nu-şi pot justifica averile şi interesele?

Traiul în România e complex, greu şi arbitrar. Păcat că nu vedem pădurea din cauza unor aparate reproducătoare mici, din politică şi presă. Pentru că, da, principalul simptom al hipogodanismului este chiar subdezvoltarea aparatului reproducător extern. Aşadar, pierderea raţiunii şi a rezonabilităţii este, oarecum, explicabilă.

Ionuţ Codreanu este coordonator de proiecte de cercetare media la Active Watch.

Foto: L. Muntean