Poezie şi formule fixe

I-am întrebat pe cîţiva oameni (dar numai doamnele au răspuns), de vîrste (a doua şi a treia...) şi meserii diferite (în general din sfera celor intelectuale) cîte ceva despre obiceiurile lor legate de scris: atît cel de mînă cît şi cel electronic; atît cel oficial, cît şi cel personal.

Mai scrieţi de mînă, scrisori sau în general?

Nu. (N. M., artist plastic, 40 de ani)

Nu, nu mai scriu, deoarece toţi prietenii şi toate cunoştinţele mele au adrese de e-mail şi aşa este mai rapidă comunicarea. (Irina Pascu, profesoară, 45 de ani)

Nu prea! Foarte rar, cînd trebuie să răspund la o scrisoare al cărei trimiţător nu are adresă de e-mail. (Ioana Copaci, pensionară, 71 de ani)

Scrisori – nu. Dar îmi ţin tot felul de carneţele şi agende îmi care-mi trec numere de telefon şi adrese, dar şi lucruri pe care le am de făcut în timpul săptămînii şi de care nu vreau să uit. Uneori mai ţin şi cîte un jurnal zilnic. Se întîmplă să mai scriu sub semnătură cîte o dedicaţie pe o carte tradusă de mine, pe care o fac cadou rudelor sau prietenilor. (Ligia Caranfil, bibliograf, 44 de ani)

Scrisori de mînă, adresate familiei sau prietenilor – mai deloc, cu excepţia cărţilor poştale; e-mail-ul e mai rapid. Pe de altă parte, trimit şi cer să mi se trimită cărţi poştale din toate colţurile lumii, de la prieteni şi rude. Fiind stabilită în Anglia, chiar am început să colecţionez vechi cărţi poştale, trimise din Europa de Est, „naufragiate“ în anticariatele englezeşti, pentru un proiect profesional. Mai trimit încă, familiei şi prietenilor, felicitări pentru zilele de naştere şi cărţi poştale de Crăciun, dar nu întotdeauna. (Carmina Drace-Francis, cercetătoare, 44 de ani, Liverpool, Anglia)

De mînă mai scriu, nu însă scrisori. Scriu la întîlniri, la discuţii, telegrafic, inginereşte, nu procesul-verbal, nici „minuta“ întîlnirii, scriu pentru mine. Nu scriu niciodată pe laptop, mi se pare nepoliticos şi cred că pierd mai mult din ceea ce comunică cel din faţa mea. (Dana Drăgoiu, ingineră, 52 de ani)

Care sînt formulele dvs. de adresare în scris?

Nu am formule. Mă adresez diferenţiat, în funcţie de corespondent. (Ioana Copaci)

Depinde de destinatar, dar, în general, acestea: „Dragă x“, „Bună ziua“, „Suflet drag“, „suflete“, „(Stimate/stimată) domnule/doamnă etc. (Irina Pascu) În română: „Dragă...“, „Bună...“; în engleză: „Dear...“, „Hello...“ sau „Hi...“. (Carmina Drace-Francis)

Încep cu „Bună“, sau „Dragă“, depinde cui îi scriu. Termin cu „Mulţumesc“ dacă este cazul, „Pe curînd“, sau „Te pup“ dacă este cineva apropiat. (N. M.)

Depinde cui mă adresez, dar chiar dacă este o comunicare de afaceri, detest formulările excesiv de politicoase care mi se par pompoase, în special dacă nu-l cunosc şi nici nu l-am văzut vreodată pe omul respectiv. Cred că poţi fi politicos, punct; fără să sari calul. Încep cu „Bună ziua“ de cele mai multe ori, extrem de rar „Stimate/ă domn/doamnă“. Dacă sînt între prieteni, mă adresez exact ca şi cum le-aş vorbi. (Dana Drăgoiu)

În mesajele electronice folosesc aceleaşi formule de adresare ca în scrisorile pe care le scriam de mînă pe vremuri: ca introducere: „Dragă prietene/prietenă,“ „Dragă cutare“, „Dragă Domnule“, „Dragă Doamnă“, „Stimate domn“, „Stimată doamnă“, ca formule de final: „Cu cele mai bune gînduri“, „Salutări de la“, „A voastră“, „Cu prietenie“, „Cu profundă recunoştinţă,“ „Cu drag şi cu dor, a voastră Ligia.“ (Ligia Caranfil)

Cum vă scriaţi altădată scrisorile sau cărţile poştale?

La fel. (Irina Pascu)

Povesteam mai mult despre mine şi ce mi se părea important în jur. (N. M.)

Şi odinioară mă adresam diferit, cu adecvare la persoana cu care comunicam. Scriam în tot felul: şi sentimental, şi glumeţ, şi detaliat, şi telegrafic... (Ioana Copaci)

Cu un efort voit de exprimare literară, cu epitete, descrieri, umor, chiar şi cu mici desene. Urmînd totuşi structura clasică: data şi locul de unde expediam corespondenţa, adresarea cu „Dragă“, „Dragii mei“, „Dragele mele“, conţinutul urmat de o formulă de încheiere: „Cu drag“, „Cu dor“, „Vă pup“, „Vă îmbrăţişez“. (Carmina Drace-Francis).

Formule de adresare nu aveam în scrisori, începeam direct. Altădată – adică în şcoală, liceu, facultate – scriam şi cărţi poştale, şi scrisori; le scriam cu emoţie, era un eveniment, un ritual. Erau cărţi poştale pentru bunici, cîţiva prieteni. Era l’embarras du choix în faţa stativelor colorate, îmi trebuia acea carte poştală sau „vedere“ – ce cuvînt, „vedere“... –, care să exprime locul în care eram şi ce simţeam eu acolo. Era concentrarea în cîteva cuvinte a tot ce aş fi vrut să scriu, spaţiul pe care puteai scrie era mic. Erau timbrul, cutia poştală şi întrebarea dacă va ajunge, dacă vor citi, dacă se vor bucura cu mine, pentru mine. Scrisorile erau către oameni speciali. Scrisorile erau suflet pe hîrtie, îmi erau necesare – să le primesc şi să le scriu. Era îndoiala cînd împătuream hîrtia: e ce am simţit, ce vreau să spun...? Aveam senzaţia că, dacă lipesc plicul, nu mai pot să-l rup şi să rescriu, aberant, evident, dar probabil venea din acest ritual, era doar o dată, fiecare scrisoare era unică, nu trebuia corectată pentru că ar fi fost, de fapt, alta. Cred însă că cel mai aşteptat moment era acelaal căutării în cutia de scrisori sau cel al venirii poştaşului; era o mare emoţie, pe vremea aceea puteai primi multe scrisori deodată, eu poate aşteptam una anume. Era înfrigurarea cu care citeam numele expeditorului, cu care recunoşteam scrisul; era nerăbdarea cu care sfîşiam plicul; cititul era alt ritual, citeam de mai multe ori, zîmbind, cu inima bătînd repede, cu mîinile tremurînd. (Dana Drăgoiu)

Cum vă scrieţi mail-urile? Dar sms-urile?

În cazul mail-urilor, semnătura este o formulă fixă, automată, eventual fără numele de familie. Sms-urile le scriu foarte concis (chiar cu prescurtări/doar consoanele) cînd este urgent, cînd nu am timp, cînd fac şi altceva în acelaşi timp, scriu elaborat cînd mesajul trebuie să fie clar, folosesc cuvinte întregi, de cele mai multe ori. (Irina Pascu)

În cazul mail-urilor folosesc aceleaşi formule. În ce priveşte sms-urile – foarte scurt şi la obiect. Nu le folosesc decît strict pentru situaţia în care nu pot vorbi la telefon sau persoana care-l primeşte nu este de găsit. (N. M.)

Despre mail-uri am spus deja. Sms-uri nu-mi place să scriu. Cînd sînt obligată totuşi să scriu cîte un sms, caut să fiu cît mai concisă. Fac economie atît de bani, cît şi de timp, atît pentru mine, cît şi pentru destinatarul meu. (Ligia Caranfil)

În cazul e-mail-urilor personale, încerc să păstrez regulile minime ale corespondenţei tradiţionale. În ce priveşte stilul: amestec creativ româna cu engleza, comunic faptele esenţiale, uneori cu comentarii umoristice; pot scrie voit „dezlînat“, anapoda, neîngrijit, superrelaxat. Lipsa diacriticelor poate fi şi ea folosită stilistic (enormităţi de genul tzara, tzuica). (Carmina Drace-Francis)

„Bună ziua“ sau „Bună cutare“ sau direct, în funcţie de cui mă adresez şi de a cîta oară în ziua respectivă fac asta. Dar fiecare mail este unic ca formulă de adresare, e particularizat pentru acea persoană, nu folosesc expresii standard. Mă chinui să nu devin robot. În mail-uri sînt extrem de scurtă şi comunic exact ce am de spus, fără înflorituri.

Concis, cu poante, dar sper că nu am un stil „al meu“, nu ar fi ceva cu care să mă laud; nu cred că cineva poate fi identificat prin cum îşi scrie sms-urile... Îmi doresc să nu fiu identificată după sms-uri. (Dana Drăgoiu)

Neformal, pentru că eu comunic cu prieteni, şi, deci, la modul cel mai personal, iar cum prietenii mei sînt foarte diferiţi, şi modul de comunicare se schimbă mereu de la unul la altul.

Sms-urile au uneori au caracter de urgenţă şi sînt concise, alteori sînt expresia unui gînd instantaneu către cineva drag şi atunci sînt mai libere şi mai colorate, glumeţe sau tandre, amare sau voioase, după caz. (Ioana Copaci)

Credeţi că s-a pierdut ceva din… poezia scrisului, în noile formule de comunicare electronice?

Nu s-a pierdut nimic din poezia scrisului, dar mi se pare curios cum s-au diversificat astăzi uneltele de scris, cînd toată lumea preferă sms-urile şi mail-urile, tastatura computerelor şi laptopurilor. E curios cîtă grijă se acordă hîrtiei şi plicurilor destinate corespondenţei. Dacă te uiţi în librăriile noastre, ai să găseşti o mulţime de exemple: superbe mape de scrisori, minunate agende telefonice şi tot soiul de caiete şi caieţele de însemnări cu ştaif, viitoare jurnale intime de fetiţe răsfăţate. Ca să nu mai vorbim de marea varietate a cernelurilor, a stilourilor şi mai ales a pixurilor şi creioanelor. (Ligia Caranfil)

Da, s-a pierdut plăcerea exprimării şi a discursului elaborat. Nu mai au răbdare nici expeditorul şi nici destinatarul să deschidă plicul, să despăturească scrisoarea, să parcurgă pagini întregi de mărturisiri. Lumea nu se mai exprimă pe sine. Ceea ce a rămas este doar o iluzie a comunicării, a apropierii. (Irina Pascu)

Da. Sînt convinsă că s-a pierdut ceva din „poezia scrisului“. De n-ar fi decît urma grafologică atît de personală şi care de cele mai multe ori trădează starea nervoasă, starea sufletească a celui ce scrie. Impersonalitatea, neutralitatea scriiturii electronice se răsfrînge şi asupra stilului exprimării. Dar cînd nu eşti presat de timp şi vrei să te adresezi cu adevărat personal, se pot găsi şi pe calculator modalităţi de expresie personalizate pentru că, pînă la urmă, cuvintele contează, nu suportul pe care scrii. Iar cuvintele sînt atît de modelabile, pot căpăta o coloratură inepuizabilă! (Ioana Copaci)

Nu mai există „presiunea“ de a produce un text elaborat stilistic, cu o structură echilibrată, tradiţională. Comunicarea electronică este aproape instantanee, nu mai ai, de exemplu, emoţia de a deschide un plic găsit dimineaţa în căsuţa poştală, mai ales dacă are lipit pe el un timbru exotic. O pană de electricitate sau un virus în computer te pot lăsa în aer, izolat şi disperat...(Carmina Drace-Francis)

S-a pierdut tot. Tot ce aveam sau exprimam în scrisoare sau bileţel sau „vedere“. Tot. Nu e comunicare, este un fel de SOS. Ce emoţii să am cînd plouă cu mail-uri, scrisoarea era una pe lună... Ce ritual îndeplineşti cînd dai ping...? Cred că Romulus Vulpescu a spus că limba unui popor este un ca un organism viu, dacă primeşte prea multe lovituri, va muri. Toată această comunicare scurtă, cu prescurtări aberante, stupide, reprezintă lovituri de moarte date limbii române. Evident că am mobil, evident că scriu sms şi chat şi altele, dar n-am uitat să scriu corect.

Ştiu ce mă doare că s-a pierdut: aşteptarea. Aşteptarea scrisorii, a vederii, aşteptarea semnului. Acum totul este instantaneu; sigur că sînt şi avantaje, dar nu mai este un ritual. Aşa simt – că e strigăt de ajutor. (Dana Drăgoiu)

a consemnat Iaromira POPOVICI