Pliketis
Bine că a mai ieşit lumea în stradă în iarna vrajbei noastre (cum frumos a observat un protestatar), bine că Congresul american a vrut să dea S(t)OPA la tot Internetul, bine că UE şi copiii săi, printre care şi România, semnează ACTA (care chiar va da stop la tot Internetul şi tuturor magazinelor de obiecte la un euro), că aşa s-a reactivat lumea pe Facebook. Vara a fost o mare plictiseală, din cînd în cînd cîte o poză cu elevi beţi la Vama Veche, cîte un link amărît aruncat în scîrbă etc. Nici toamna n-a părut mai dinamică. Dar a venit această iarnă a manifestului şi a prezenţei.
Plictiseala pe Facebook are program. Marţi nu e o zi bună de plictis că e ziua favorită de reţea. În schimb, vineri pe la 4-5 deja dai cu tunul şi nimeni nu mişcă. Fluxul informaţional se reduce vizibil, nimeni nu introduce informaţie nouă, nimeni nu comentează cu patos şi mînie revoluţionară nimic. Facebook arată exact ca birourile din care au fugit utilizatorii săi. Pe la 10 seara, zi de zi, lumea se activează iar, ieşim puţin pe stănoagă să mai schimbăm o vorbă, să tragem o sinteză a zilei trecute, să privim încrezători spre viitor. Şi cînd îţi dai seama de acest ritm al reţelei sociale, te apucă maxima plictiseală. De aceea iarna vrajbei a picat la fix, zici că Mark Zuckerberg a trimis ţestoasele în stradă peste protestatari. Deodată predictibilitatea reţelei (din care se naşte şi plictisul) s-a dus la vale, ritmul s-a accelerat, informaţiile se ciocnesc, la fel şi exponenţii diferitelor ideologii. Iar suveranul Facebook ne lasă să-i umflăm burta de balenă şi să muncim în cîmpurile digitale spre marea lui desăvîrşire. Cu cît sîntem mai agitaţi şi mai logoreici, cu atît Facebook e mai profitabil.
Nu toţi stau în reţea să se agite. Unii o fac doar pentru jocurile stupide în care îţi creşti vaci inexistente şi iei poţiuni magice fără efecte, alţii doar să-şi pună ultima poză cu prăjitura mîncată sau, cum fac mamele mai ales, să vadă ce face copilul la facultate. Ca şi cum Facebook ar fi oglinda studentului. Cum arată şi o regulă Pareto, 20% produc 80% din conţinut, fie el agitat, ironic sau metaforic. Restul de 80% sînt pasivi. Cînd eşti pasiv la nivelul conţinutului nu înseamnă că eşti pasiv la nivelul căutării şi explorării. Pe Facebook toţi sîntem celebri pentru 15 prieteni, 15 minute sau 15 stalker-i. Nu există utilizator care să nu fi urmărit cu atenţie pe altcineva, să ia poză cu poză şi status cu status, să caute legături, conexiuni, să facă scenarii. Mai interesant este că există oameni plătiţi să facă asta, de serviciile de informaţie ale statului sau ale unor entităţi private, care nu zic nimic, doar amuşinează profilurile utilizatorilor. Cred că pentru aceia nu numai Facebook, dar tot Internetul e o mare plictiseală.
Sînt şi zile lipsite de sens, cînd stai pe Facebook doar pentru a da refresh, poate a mai apărut ceva nou. Sînt ore cînd bate vîntul prin reţea. Atunci îţi aminteşti cît de mare şi complex e Internetul, că Facebook e doar o fază şi o insulă perfidă, mai degrabă Alcatraz decît laguna albastră. Suferim toţi de sindromul Stockholm pe Facebook, iar cei care recunosc asta, şi încep să lupte împotrivă, se trezesc marginalizaţi. Închiderea fabuloasă într-un singur joc identitar e afacerea secolului nostru, atît de plictisit de postmodernitate. Iar cînd te plictiseşti, mai bine o faci în interior, între pereţii reţelei de socializare, decît timonier pe marea largă a Internetului.
Plictisul e fecund, zicea poetul, dar nu şi pe Facebook. Aici plictiseala nu duce niciunde, te trezeşti în aceeaşi rotaţie de mesaje, link-uri şi poze cu pisici, aceleaşi meme, aceleaşi dileme. Aştept ziua Exodului şi voi fi primul care o va consemna. Problema e că de partea cealaltă a mării se află Google+. Acolo să vezi plictiseală!
Constantin Vică este specialist în etica noilor tehnologii, Universitatea Bucureşti.
Foto: V. Eftenie