Plictiseală la porţile Paradisului

În luna lui Cuptor, la amiază, ne aflam tolăniţi pe nisipul fiebinte al plajei Paradeisos din Thasos. Zecile de corpuri seminude, întinse aproape nemişcat pe plajă, creau imaginea unui cimitir al viilor morţi. Pentru a contracara acest duh pernicios de acedie, ne-am suit în barcă și am luat-o către insula Koinyra, o insulă sălbatică, propice filozofiei radicale, fără ocolişuri. Am acostat într-un mic golfuleţ creat de stînci, ne-am aciuiat sub un măslin uriaş, am deschis o fiolă de Amethystos roșu şi am purces a filozofa simpotic. Personajele simpozionului sînt: Cristi (Cr), pentru care tristeţea este o rostogolire spre nimic - me on, Ion (I), pentru care tristeţea este modul de a-şi refula pesimismul acid, Clement (Cl), pentru care tristeţea este indestructibil legată de recluziunea socială, Mihai (M), pentru care tristeţea este un neajuns de toamnă înaintată.

Cr: Dragi simpotes, izolaţi în miezul zilei pe această insulă nelocuită, ca nişte pustnici, astăzi vom vorbi despre plictiseală şi despre ceea ce părinţii neptici numeau acedie. Termenul grec akedia, a=fără şi kedos=îngrijire, subliniază mai bine magnitudinea tragică a fenomenului plictiselii, pentru că desemnează în acelaşi timp şi dezgustul, nepăsarea, descurajarea, trîndăvia, şi este strîns legată de tristeţe, aşa cum spune Ioan Cassian. Acesta explică că akedia se manifestă printr-o nelinişte şi o moleşeală care vin la vremea amiezii asupra monahului, ceea ce arată că simpla traducere prin trîndăvie este o brutală limitare a sensului akediei, pierzîndu-se evident sensul esenţial de angoasă existenţială. Privind astfel în profunzime, plictiseala nu este un fenomen superficial contingent, nici conjuctural, ci unul conjugal, care ţine de existenţa în comuniune a omului.

I: Exact! Plictiseala şi apoi neliniştea, tristeţea, apar atunci cînd nu te mai regăseşti pe tine prin comuniunea cu celălalt, pentru că omul nu poate exista cu adevărat decît prin relaţie cu celălalt, cum spunea teologul Ioannis Zizioulas. Pros ti -ul, care desemnează relaţia la Aristotel, este elementul integrator al ousiei. Plictiseala nu e un fenomen banal, că m-am plictisit de un lucru, de o situaţie, ci e un hău neexistenţial în care cazi. Chiar şi etimologia e sugestivă, pentru că plictiseala vine de la cuvîntul pletto=a (mă) plictisi în neogreacă, care în greacă veche înseamnă a (mă) lovi. Mai mult expresia populară în neogreacă pentru a mă plictisi este variemai, care vine din greacă veche de la varo şi care înseamnă a lovi (cu greutate)!

Cr: Omul se plictisește atunci cînd pierde dimensiunea sa erotică! Şi aici nu mă refer la eros în accepţiunea mundană, ci la un dar al lui Dumnezeu, anume la aceea putere nativă intrinsecă a omului de a iubi cu fervoare, prin care acesta iese din sine către celălalt şi se revarsă energetic în el. Viaţa dezerotizată aduce plictiseală, tristeţe, nelinişte, adică acedie.

Cl: Erotokrite, m-ai omorît cu acest eros adus în discuţie la orice simpozion. O fi totul profund cum vrei să spui tu, dar înainte de toate totul este concret. Cu siguranţă, nici eu n-aş vrea să reduc fenomenul plictiselii la o problemă superficială efebă, de genul, nu-mi place, m-am plictisit, dar asta nu înseamnă să eludăm natura concretă a fenomenului şi negreşit cea conjuncturală. Plictiseala este o stare emoțională negativă care reclamă nonsensul din viaţa ta, anume faptul că ceea ce faci nu se potriveşte cu tine, cu principiile tale, cu aspiraţiile tale. Apoi apare şi tristeţea în urma conștientizării realităţii concrete crunte: incongruenţa dintre idealurile tale şi modul tău de a trăi. Te simţi exclus, ostracizat de societate.

M: Obsesia preanesfinţiţilor pentru eros grăieşte despre ceva frustrări. Mi-aduc aminte de superbul cîntec grecesc popular Erotevmenaki sapio karavaki, adică iubiţelul meu, corabie putredă! Dar să trecem la lucruri serioase. Nu, nu sînt de acord, plictiseala este în primul rînd o stare conjuncturală care ţine evident şi de starea interioară a fiecăruia. Sunt persoane mai anxioase care cad mai uşor în plictiseală sau sînt dominate de o plictiseală cronică care ajunge la depresie. Plictiseala consemnează sciziunea dintre eul tău şi lumea înconjurătoare. Te simţi ca un corp străin în tot mecanismul cosmic şi ca o self-defence te închizi în tine, de fapt într-un eu imaginar creat paralel faţă de eul real şi trăieşti acolo ca-ntr-o hologramă. Ceea ce spun cei doi răspopiţi sînt nişte idei total nepractice care nu ajută deloc pe cel ce suferă de acestă boală. Chiar Ioan Cassian, îi sfătuieşte pe monahi, pentru a alunga acedia, înainte de comuniunea erotică cu Dumnezeu prin rugăciune, să citească Scriptura, să facă lucru de mînă. Aţi văzut că pînă şi marele ascet Antonie cel Mare îi lăsa pe ucenici din cînd în cînd să joace glinţă? Glumesc evident, era alt joc, dar tot cam aşa ceva...

I: Noi nu excludem aceste realităţi concrete ale plictiselii, spunem doar că aceasta îşi are cauza într-o rupere de Dumnezeu şi de oameni, o rupere a comuniunii în iubire cu ei. Omul este o fiinţă eminamente erotică şi de aceea nu-şi găseşte împlinirea decît odihnindu-se în frumosul celuilalt şi mai ales în cel al lui Dumnezeu. Lipsa iubirii în relaţiile interpersonale produce acel dezgust de viaţă, acea plictiseală care în limbajul duhovnicesc se numește acedie. Şi de la această cauză ajungem la probleme concrete provocate de plictiseală. Sciziunea aceea interioară despre care vorbiţi este în primul rînd o despărţire de Dumnezeu. Da, cunoaştem şi vedem în viaţa de zi cu zi care sînt efectele acestei boli, căci este o boală. Psihiatrii contemporani sînt terifiaţi de acest flagel numit plictiseală, care produce tulburări nervoase ce pot duce chiar la sinucideri. Este semnificativ faptul că țările scandinave, care au nivelul de trai foarte avansat, au numărul cel mai mare de sinucideri puse pe seama plictiselii colective.

Cl: Pîn’ la Dumnezeu te mănîncă sfinţii! Pînă să ajungă omul la frenezia iubirilor voastre extatice, e bine să muncească, să facă ceea ce îl împlineşte, să caute un mediu uman adecvat cerinţelor lui, să citească, să se relaxeze şi astfel fuge şi plictiseala. Se plictisesc în primul rînd puturoşii...

M: D’aia Toma de Aquino a explicat acedia grecească prin trîndăvie şi parcă aşa chiar a şi tradus-o, de fapt acum nici nu mai există acest păcat al acediei în teologia ascetică romano-catolică. A fost înlocuit cu trîndăvia, oameni concreţi, poate din acest motiv pe acolo prin occident sînt mai muncitori, pe cînd grecii, tot insistînd ca voi cu acedia asta ca duh de nelinişte, îşi iau trei pauze de lucru pe zi bînd trei frappe-uri ca să alunge duhul neliniştii! Şi uite unde au ajuns, la deficit 200%! Nah, cu acedia voastră, grecofililor!

Cr: Nu sînt de acord cu aceste limitări semantice şi nici cu aceste traduceri greşite ale termenului acedia. Trîndăvia, lenea, sînt rezultatul acediei, nicidecum acedia. Evagrie spune că este plictiseala care-l cuprinde pe călugăr la amiază, iar Ioan Scărarul vorbeşte despre moleşeala languroasă, lăuntrică ce-i vizitează la amiază pe asceţi, dar insistă şi pe neliniştea sufletească dublată de tremur, dureri de cap, febră şi dureri de intestine. Sunt stări pe care le avem şi noi, nu numai monahii. Aşadar vorbim despre un gol interior, de un sentiment profund al vacuităţii, de un plictis apăsător secondat de o asfixie lăuntrică şi de o stenahorie ineluctabilă.

I: Eu zic că pe toropeala asta ar trebui mai degrabă să ne hidratăm decît să filozofăm şi aş scurta acest dialog concluzionînd că plictiseala este un fenomen duhovnicesc ce ţine negreşit de relaţia noastră cu Dumnezeu şi cu oamenii. O relaţie în iubire! Altfel s-ar putea să ne plictisim şi-n Rai!

Vremea amiezii trecu, dar zăpuşeala nu. În tăcere am săvîrşit simpozionul şi, înfierbîntaţi de soare, sensuri şi tanin, am zis că bine ar fi să ne răcorim puţin la apă. Marea de un albastru străveziu ne-a îmbrăţişat tandru trupurile, iar noi în adîncurile noastre am grăit: dacă dragoste nu e, multă plictiseală e!

Cristian Chivu este dr. în teologie al Facultăţii de Teologie Thessalonic şi doctorand al Facultăţii de Filozofie a Universităţii „Aristotel“ din Bucureşti, secţia Limbi clasice.