Play. Pause. Play.

Am schimbat mileniul şi milieul de pe televizor, am învăţat ce e ăla curent indie şi cum să ne bîţîim pe dubstep, am început să mergem la concerte la care ni se oferă dopuri pentru urechi, să alergăm artiştii după autografe în culise sau să facem vacanţe întregi la festivaluri de afară. S-au schimbat multe în muzică, aşa cum o ştiau părinţii noştri, cum o cînta sau o asculta Maria Tănase însăşi. Numai că printre toate, undeva, acul pick-up-ului se învîrte ca odinioară – artiştii din zilele noastre, „palpabili“ şi diverşi, se întîlnesc uneori într-un punct comun, care, întîmplător sau nu, poartă numele „Maria Tănase“. Învîrt acordurile de demult ca în pîlnia aceea în care zahărul devine vată, le reinventează, le împrospătează şi ni le oferă gata pe băţ, să nu uităm, să nu uite nici ei.

Sărbătorirea Mariei Tănase în muzica celorlalţi artişti nu ţine de date precise – Rona Hartner, Loredana, cîntăreţi de muzică populară interpretează frecvent, în concertele lor, melodiile care odinioară îi aparţineau Mariei. Însă probabil una dintre pietrele de hotar pentru conştientizarea faptului că Maria Tănase şi muzica ei au o influenţă majoră asupra artiştilor şi a ceea ce ascultăm noi astăzi a fost lansarea discului Maria T. În 2005, Alexander Bălănescu (vioară), James Shenton (vioară), Katie Wilkinson (violă) şi Nicholas Holland (violoncel), adică Balanescu Quartet, împreună cu Steve Arguelles (tobe), au scos primul omagiu consistent adus Mariei Tănase. Un român care trăieşte la Londra de ani buni, împreună cu alţi trei englezi, cîntă Maria Tănase la instrumente cu coarde! Ascultaţi şi reascultaţi live (chiar de două ori anul ăsta, la Bucureşti), ţi se pare că, în orice clipă, Maria Tănase ar trebui să apară pe scenă, alături de ei, şi nimic nu ar fi ciudat. De altfel, artista chiar apare în cîteva visual-uri, realizate special pentru concertele live, de către Klaus Obermaier.

„Pentru mine, vocea ei, ca o catifea, aduce mai degrabă a Billie Holiday, decît a Edith Piaf“, declara Alexander Bălănescu într-un interviu pentru cotidianul britanic The Guardian. „Inspiraţia pentru albumul Maria T se trage din cîntecele cunoscute ale Mariei Tănase, dar şi din ceea ce am citit şi găsit despre viaţa ei – din aura pe care a creat-o în jur, din atmosfera Bucureştiului, oraş atît de legat de ea. Intenţia mea nu a fost să fac transcrieri sau aranjamente muzicale ale materialului original, ci să dezvolt prin prisma mea un limbaj nou, dar, în acelaşi timp, să rămîn fidel sursei. Am folosit, uneori, celule ritmice din melodii, ca piese de rezistenţă în construcţie; i-am folosit vocea, am alăturat bucăţi de înregistrări vechi, muzicii live, de cvartet.“ Balanescu Quartet a reuşit, cu reinterpretarea melodiei „Lume, lume“/„Life and Death“, să atragă atenţia internaţională asupra Mariei Tănase şi, în 2011, cîntecul a făcut parte din coloana sonoră a celui mai recent film al lui Wim Wenders – Pina, despre viaţa coregrafei şi dansatoarei Pina Bausch, iar secvenţa acestui dans e una dintre cele mai melancolic-usturătoare din tot filmul.

Tot în 2011, am asistat la conferinţa de presă pe care Nigel Kennedy (tot englez!) a susţinut-o în calitate de invitat al Festivalului Internaţional „George Enescu“. Kennedy tocmai interpretase la bis un omagiu adus Mariei Tănase, o alăturare de ritmuri din piesele ei, arcuite săltat pe vioară, iar povestea pe care a spus-o jurnaliştilor prezenţi în sală invoca descoperirea muzicii Mariei Tănase, la o micuţă casă de discuri din Polonia, unde se dusese ca să scotocească după ritmuri klezmer.

Dacă Nigel Kennedy a descoperit-o oarecum recent pe Maria Tănase, Sanda Weigl îi cîntă muzica încă de la vîrsta de 3 ani: „Aveam 4 ani cînd mama m-a dus să o văd live în concert pe Maria Tănase, dar deja îi fredonam prin casă cîntecele, pentru că le auzeam la radio. Vocea şi felul ei de a interpreta muzica populară românească şi pe cea ţigănească au fost două dintre cele mai importante elemente care au contribuit la dezvoltarea mea ca artist. Nu mi-amintesc detalii de la concertul pe care l-am văzut live în Grădina de Vară, dar în memoria mea rămîne o scenă destul de mică, pe care Maria era acompaniată de acordeon, două viori şi-un ţambal.“ Sanda Weigl trăieşte de 40 de ani în afara ţării, iar în ultimii 20, muzica Mariei Tănase răsună în cluburile şi sălile de spectacole din New York, datorită concertelor pe care artista de origine română le susţine acolo. A declarat deseori că, datorită muzicii româneşti şi a cîntecelor vechi lăutăreşti, nu a uitat să vorbească limba română; în vară, Sanda Weigl a cîntat la Bucureşti alături de Balanescu Quartet, dar şi singură, melodii din repertoriul Mariei Tănase, iar finalul a fost, ca de obicei, melodia sa de suflet – „Cîntecul pe care îl cînt de cînd aveam 4 ani şi la fiecare concert, întotdeauna a capella, este «Mîine toţi recruţii pleacă».“

Şi Maria Răducanu interpretează în spectacolele sale melodii care i-au aparţinut marii artiste. Întîlnirea Mariei Răducanu cu Maria s-a petrecut tot pe la vîrsta de 3 ani: „Cînd o auzeam pe atunci la radio, o rugam pe mama să dea volumul mai încet, spuneam înfricoşată: «Mamă, iar cîntă nebuna asta!» Era modul meu inocent de a reacţiona la un fel de a cînta neobişnuit, mult prea pasional, chiar agresiv. Apoi, mult mai tîrziu, mai exact pe la 20 de ani, m-am trezit cîntîndu-i din piese, pe scena Festivalului de Jazz de la Sibiu.“

Mai mult, anul acesta, Maria Răducanu a participat, împreună cu Niko Meinhold (clape), Chris Dahlgren (bas) şi Michael Griener (tobe) – muzicienii din cvartetul din care face parte –, la un turneu prin Germania (Berlin, Stuttgart şi München), pentru a marca centenarul Maria Tănase: „A fost un omagiu original şi sincer, n-am încercat să cîrpesc o Marie Tănase din imitaţii şi jumătăţi de măsură, ci să-mi păstrez maniera proprie, de-a lungul unui repertoriu care n-a fost format exclusiv din piesele imortalizate de ea, a cuprins şi alte teme folclorice româneşti, şi tangouri interbelice, şi jazz, şi fado. Cred că Mariei Tănase i-ar fi plăcut.“ Maria Răducanu are, ca majoritatea artiştilor inspiraţi de muzica Mariei Tănase, o legătură specială cu ea: „Ca om, mă simt legănată cînd ascult Maria Tănase. Ca artist, mă inspiră şi mă sprijină.“

De fapt, nu e greu să te îndrăgosteşti de acordurile de dor şi durere, melancolice şi pline de viaţă, în acelaşi timp, ale muzicii Mariei Tănase. Probabil una dintre cele mai mari surprize internaţionale în acest an aniversar a venit de la o trupă din Portland, SUA, destul de îndrăgită şi pe aici. Pink Martini, cu Storm Large la voce, a inclus pe cel mai recent album, Get Happy, lansat în această toamnă, şi o interpretare a melodiei „Pînă cînd nu te iubeam“, culeasă din folclor de Anton Pann, dar adusă în atenţia publicului prin interpretarea Mariei Tănase.

La categoria reinterpretări, dar de astă dată voci masculine, nu e de trecut cu auzul nici ce au făcut în urmă cu vreo patru ani băieţii de la Urma – au luat ca pretext „Blestemul“, au folosit refrenul („Cine iubeşte şi lasă / Dumnezeu să-i dea pedeapsă“) şi au creat o piesă nouă, în sound-ul şi atmosfera formaţiei. „Singura asemănare, voită, de altfel, e folosirea refrenului. Am făcut alegerea asta în primul rînd pentru că dezamăgirea, tristeţea şi furia cauzate de un abandon în dragoste/prietenie nu sînt marcă înregistrată. În al doilea rînd, mă săturasem să văd piesa asta masacrată în zeci de mii de chipuri, de tot soiul de manelişti şi piţipoance care suspinau înfiorat, făcînd playback în cadrul emisiunilor de circ şi divertisment. Nu în ultimul rînd, pentru că sînt ferm convins că Mariei i-ar fi făcut plăcere să asculte această piesă, în care Estul şi Vestul indică aceeaşi direcţie, spre inimă“, declară Mani Gutău, solistul trupei Urma.

Însă poate cel mai neaşteptat omagiu adus muzicii Mariei Tănase anul acesta este spectacolul „încropit“ în două zile de Radu Afrim (regie), Vlaicu Golcea (muzică), Uţu Pascu (sound design) şi Adi Bulboacă (video), împreună cu tinerii absolvenţi de la Gala „HOP“. „A fost ideea lui Radu“, spune Vlaicu Golcea. „Cred că sinceritatea este marele atu al acestui spectacol. E un spectacol profund urban, care sună a astăzi. Şi mai cred că este interesant să redescoperi cîntece pe care le ştii aproape pe dinafară, într-un context care te va pune pe gînduri.“ „Hai Iu Iu No Hey You You“ adună 18 tineri actori şi două dansatoare (Andrea Gavriliu şi Ioana Marchidan), într-un show în care muzica Mariei Tănase e vie, „carnală, nu este piesă de muzeu care se ascultă cu evlavie condescendentă. Am încercat să transpun acest sentiment în sunetul muzicii electronice şi în universul pe care aceasta îl conţine.“ Dansuri care par rupte dintr-un club modern, strigături populare alternate cu insinuări frivole, mişcări tribale şi voci aspre sau dulci, după caz; iar peste toate, muzica Mariei Tănase.

S-au schimbat multe în muzică, dar la numele Mariei Tănase ne poticnim pe pauză, numai ca să putem da iarăşi play. 

Cătălina Miciu scrie cronici culturale pe gingergroup.ro. 

Ilustraţie realizată de George Roşu (georgerosu.blogspot.com, facebook.com/georgerosu)