Plămîn al cetăţii – formă şi spirit

Noţiunea de cetate greacă era materializată în cel mai înalt grad de agorá. În greacă, acest cuvînt înseamnă „adunare” şi desemnează în special adunarea poporului, apoi „loc de adunare”, loc al pieţei (lat. forum) sau centrul cetăţii greceşti, totodată centru social, politic şi comercial. Agorá întrupa în asemenea măsură noţiunea de polis încît, în Periegeza sa, Pausanias ezită să dea numele de cetate unei localităţi din Phokida deoarece „acest oraş nu are nici birouri ale administraţiei, nici gymnazii, nici teatre, nici agora, nici fîntînă”.

Agorá era situată la o răscruce importantă a reţelei urbane. Originea acestui spaţiu definitoriu al oricărei polis geceşti, esenţă spirituală şi metonimie a acesteia, se pierde în negurile legendare. Astfel, se presupune că prima agorá de la Atena a fost construită de către eroul mitic Theseu şi era situată pe panta nordică a Acropolei. La acea vreme, conţinea deja edificiile fundamentale, determinante pentru rolul jucat de acest spaţiu public, în acelaşi timp „formă şi spirit”: Eleusinion, templul marilor zeiţe de la Eleusis, şi Prytaneul, sediul magistraţilor în funcţie, locul în care i se putea oferi cea mai mare cinstire unui cetăţen sau unui străin, locul în care Socrate merita să cineze zilnic, pe bani publici, pentru serviciile aduse cetăţii. Mai tîrziu, avînd nevoie de o agorá mai mare, aceasta a fost instalată într-o parte a zonei cunoscute sub numele cartierului Kerameikos. Probabil că nu întîmplător dezvoltarea acestei zone începe în secolul al VI-lea î. d. H. şi se leagă de numele lui Solon, legiuitorul Atenei. Faimosul Pisistrate şi-a lăsat amprenta asupra acestui spaţiu identirar al anticei Atene. Din vremea sa datează monumente ilustrative pentru ceea ce reprezanta agorá în cetatea antică: pe lîngă propria reşedinţă a tiranului, fîntîna cu nouă guri (Enneakrunos sau Callirhoe), Templul lui Apollo Patroos (ocrotitorul), Altarul celor Douăsprezece Zei, vechiul buleuterion (casa sfatului) înălţat pentru bulé (sfatul) care tocmai se crease; la sfîrşitul secolului al V-lea, prin reformele lui Cleisthene, peisajul arhitectural se completează cu noi edificii semnificative: un nou buleuterion, tholosul (edificiul circular al prytaneului), tribunalul heliaiei, templul lui Hephaistos, cunoscut, în general, sub numele de Theseion (deoarece coincidea cu altarul ce servea drept mormînt lui Theseu), sanctuarul Mamei zeilor (Metroon, în a cărui incintă se aflau şi biroul arhivelor şi marele chiup cunoscut sub numele de „butoiul lui Diogene”, filosoful cinic). Tot aici se aflau Stoa lui Zeus Eleutherios şi Stoa Basileios. Porticul (stoa), de la care s-a tras numele filosofilor stoici, reprezenta un element arhitectural definitoriu pentru agorá.

Schimbări, apogeu, monotonie

Este important de remarcat că instalarea monumentelor culturale în agorá de la Atena este posterioară edificiilor administrative, politice şi judiciare. Primele divinităţi joacă un rol în viaţa politică. Tiranii vor da amploare manifestărilor religioase care pun în valoare sentimentul naţional, marile sărbători desfăşurîndu-se, în general, în Agorá.

Pînă în secolul al IV-lea, greceasca agorá a păstrat pretutindeni caracteristica sa primordială de plămîn al cetăţii, nefiind niciodată închisă, sufocată, privată de schimburi cu restul oraşului. În piaţă se desfăşurau principalele activităţi ale vieţii publice; funcţiile sale sînt multiple şi evoluează de-a lungul secolelor. Astfel, agorá, care la început putea să fie doar o simplă esplanadă, va adăposti ulterior toate marile monumente ale cetăţii. Agorá din Atena demonstrează în ce măsură însumarea acestor monumente este legată de istoria şi politica oraşului.

Pînă la începutul secolului al V-lea, aici îşi desfăşira şedinţele ekklesia (adunarea poporului, formată din toţi bărbaţii adulţi, care au împlinit vîrsta de optsprezece ani). Toţi membrii acesteia aveau dreptul egal de a se adresa adunării şi de a participa la vot, care se realiza prin ridicarea mîinii. Adunarea era condusă de sfat (bulé), tras la sorţi pentru o ziua respectivă. Adunarea alegea strategii (comandanţii militari), servea drept tribunal pentru crimele grave, care atingeau securitatea statului, şi, în principal, adopta decrete, reglementînd astfel toate sferele adminiistrative, afacerile externe, operaţiunile navale şi militare, aprovizionarea cu grîne. Adunarea funcţiona total democratic. Democraţia, ale cărei baze au fost puse de Cleishene în anul 508 î. d. H., îşi are originea în Atena secolului al V-lea. Este vorba de o democraţie directă, nu reprezentativă, care ajunge democraţie totală în vremea lui Pericle.

La începutul secolului al V-lea, agorá suferă schimbări notabile. Reprezentaţiile teatrale, a căror origine se afla în cult, sînt mutate, adunarea părăseşte piaţa, iar agorá va fi ocupată din ce în ce mai mult de activităţile comerciale şi de poporul mărunt. Lovită de războaiele medice, Atena reconstruieşte totul într-o altă viziune urbanistică. Din acest moment, agorá nu mai este numai o noţiune morală: ea se materializează şi devine elementul cel mai important al compoziţiei urbane. Agorá Atenei se împodobeşte cu un mare număr de porticuri care trasează din ce în ce mai mult limitele sale spaţiale.

Apogeul instituţiei agorá precede doar cu puţin dezitegrarea sa. Astfel, dezvoltarea economică antrenează înmulţirea zonelor comerciale, a antrepozitelor. Privată de raţiunea existenţei sale politico-religioase şi culturale, agorá se rupe progresiv de restul cetăţii. Expresie a cetăţii-polis greceşti, agorá moare odată cu acesta, golită de sens, iar rolul său de odinioară dispare definitiv la întîlnirea cu civilizaţia elenistică şi romană. Piaţa, în care se aplică de-acum scheme sistematice, va fi din ce în ce mai închisă, iar agorá, care, la început, înlocuise Acropola în viaţa cetăţii, devine un loc foarte monoton. În acest moment istoria arhitecturală a pieţei publice agorá o întîlneşte pe cea a forum-ului din perioada tîrzie.

Piaţă, centru politic, loc de plimbare

În studiile sale referitoare la agorá şi la forum, Roalnd Martin subliniază paralelismul strîns care exista la origine între cele două forme, atît în funcţia, cît şi în modul lor de formare.

În acest sens, forul roman (forum „loc de tîrg”), era iniţial loc deschis, amenajat drept piaţă de desfacere a produselor. Acesata a devenit repede centrul afacerilor publice şi particulare, fiind în acelaşi timp loc pentru pieţe, prăvălii, întruniri, spectacole în aer liber, plimbări întruniri politice. În jurul pieţei centrale se ridică principalele monumente: bazilici (construcţii monumentale, iniţial cu scop social şi juridic, apoi, cu scop cultural), temple, curii (locul în care se ţineau şedinţele senatului, dar şi principala adunare a orşelor din provincie şi din Italia) şi, uneori, prăvălii, pieţe.

Forul era situat în centrul oraşului, acolo unde se intersectau străzile principale (decumanus maximus – axa principală est-vest şi cardo maximus – axa principală nord-sud). Era un spaţiu obţinut în urma unui ritual religios, în care îşi dădeau mîna preotul şi topometrul. Această tradiţie funcţina încă în epoca imperială. În marile centre urbane, exista un for central, destinat numai vieţii publice, precum Forum Romanum din epoca imperială. În acest caz, s-au creat fora suplimentare, cum erau, la Roma, Forum piscastorium („piaţa de peşte”), Forum olitorium („piaţa de ulei”), Forum vinarium („piaţa de băuturi”), Forum boarium („măcelăria”). Toate oraşele din provincie şi din Italia îşi făceau un punct de onoare din a avea un for asemănător celui din Roma.

Forum Romanum a fost amenejat, încă din epoca regalităţii (sec. al VII-lea î. d. H.), între colina Palatină, Capitoliu şi Esquilin, într-o zonă mlăştinoasă, asanată treptat prin Cloaca Maxima (canalele romane). Pe margini au fost ridicate tabernae (prăvălii), la mijloc s-a stabilit comitium (locul de adunare) şi, treptat, i s-au adăugat temple şi bazilici. Templul rotund al Vestei, în care se păstra focul sacru al cetăţii şi al cărui cult era asigurat de către fecioarele vestale, este unul dintre cele mai vechi, reprezentînd o vatră comună a cetăţii. Se pare că, încă de la început, forul s-a aflat la intersecţia dintre cardo (strada care se va numi Via Sacra) şi decumanus (arteră constituită din Argileta şi strada Etruscilor). Treptat, în vremea republicii, forul îşi pierde importanţa de centru comercial, pentru a fi mai ales centru politic, fără a înceta totuşi să fie un loc de plimbare.

Forul era înţesat de edificii publice importante: tabularium (arhivele), aflat pe Capitoliu, Porticus Deorum Consentium (dedicat celor doisprezece zei olimpieni), Templul lui Saturn, în subsolul căruia se păstra de către senat tezaurul public (aerarium), Templum Castorum (dedicat Diocurilor, sub a cărui cella funcţiona ponderarium „biroul oficial de măsuri şi greutăţi”), regia pontificis (reşedinţa marelui preot), Curia Senatus şi comitium (locul destinat adunărilor), Atrium Minervae porticat, destinat odihnei dintre şedinţe, Carcer Tullianum (închisoarea de stat, în care au zăcut captivi marile căpetenii ale popoarelor învinse, precum Iugurtha sau Vercingetorix, iar, mai tîrziu, Sf. Petru), Basilica Iulia, Basilica Aemilia etc. Un punct principal din forul roman îl reprezenta rostra, tribuna de pe care îşi rosteau discursurile oratorii, punct fierbinte al vieţii publice şi simbol al libertăţii şi democraţiei. Tribuna era încrustată cu ciocurile de bronz (rostra) ale corăbiilor vrăşmaşe capturate în războaie, ca şi celebra Columna Rostrata. Poate nu întîmplător tribuna era flancată de miliarium aureum (borna de aur aşezată în anul 20 î. d. H. de către împăratul Augustus lîngă Templul lui Saturn, pentru a servi drept kilometru 0 al Imperiului Roman) şi de umbilicus Romae („buricul Romei” – piatră care marca centrul lumii romane).

Din secolul al III-lea î. d. H., forul s-a transformat mai ales într-o arenă de lupte politice. Comitia, al căror loc de adunare se afla în for, reprezintă unul dintre cele trei organe ale statului roman din timpul republicii. În adunarea poporului, elementul de bază în constituia cetăţenul, care se bucura de toate drepturile, respectiv dreptul de vot (ius suffragii) şi dreptul de a fi ales magistrat (ius honorum). Comiţiile sînt locul marilor dezbateri politice, de voturile lor depinzînd numirea magistraţilor, deci, indirect, recrutarea membrilor sensatului şi adoptarea legilor. Ele au şi atribuţii judiciare importante, autoritatea lor fiind superioară celei a senatului şi chiar a magistraţilor. Votul în comiţii nu era individual, ci colectiv, fiecare curie, centurie sau trib neavînd decît un vot, vot care reprezintă majoritatea care s-a manifestat în secţii. Avem, aşadar, de-a face cu o democraţie reprezentativă.

Forul – un spaţiu cu multe glasuri – amuţeşte în epoca imperială, odată cu pierderea libertăţii. Glasul oratorilor este închis în şcolile de retorică şi se mai aude slab prin tribunale, pledînd cauze private. Odată cu oraşul de marmură al lui Augustus, Forul, ca instituţie şi simbol am mentalului colectiv roman, înfloreşte în clădiri şi scade în virtuţi, întîlnindu-şi destinul cu greceasca agorá.

Florica Bechet este profesor doctor la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti, director al Institutului de Studii Clasice din Bucureşti, autoare de lucrări de specialitate şi de traduceri din greaca veche şi latină. A particilat la The Septuaginta Translation Project, patronat de Colegiul Noua Europă. Ultimul volum publicat este Lexicologie semantică latină, Editura Universităţii din Bucureşti, 2008.