Pin-it

12 august 2015   Tema săptămînii

„Nu poţi opri valurile, dar poţi învăţa să faci surfing“, „Dacă aprinzi lanterna pentru altul vezi şi tu mai bine drumul“, „Provocarea modernităţii este să trăieşti fără iluzii, dar să nu devii deziluzionat“ – vă sînt desigur cunoscute aceste tipuri de mesaje. Facebook-ul sau Pinterest-ul sînt pline de asemenea imbolduri motivaţional-inspiraţionale menite să mobilizeze, să dea încredere, să inspire. 

Azi, inspiraţia este un produs de consum la mare căutare: avem reviste speciale

shortcut-uri inspiraţionale (

), infografice specifice („Inspiration Infographics“), cursuri motivaţionale sau de gîndire creativă, cărţi specializate care îţi arată drumul către maximă inspiraţie (în 10, 15 sau 40 de paşi), modele standard despre cum să faci un eseu motivaţional la Bac. Inspiraţia nu mai este ceva relativ incontrolabil. Se ajunge la ea rapid – se descarcă şi se cumpără. 

În multe din aceste variante moderne de tip fast-food-uri inspiraţionale afli că, dacă vrei să fii inspirat, e bine să pui totul sub semnul întrebării, să urci dealuri şi pe urmă munţi, să rămîi mereu concentrat pe scop, să fii deschis la posibilităţi (spune „poate“) şi, nu în ultimul rînd, să fii

adică să imiţi, să construieşti pornind de la ce există, de la clasici. Imită deci, ca să fii original. În fond, fiecare mare descoperire ştiinţifică s-a bazat pe ceea ce s-a făcut anterior – omul a reuşit să construiască aparate de zbor imitînd zborul păsărilor. În fond, nişte sociologi au spus că societatea este ca un corp omenesc sau ca o piesă de teatru şi aceste analogii au fost considerate extrem de creative şi au făcut istorie în domeniu. În fond, arta s-a uitat mult timp la natură pentru inspiraţie, iar acum se uită mai atent şi inserează în registrul specific de expresie problemele sociale ale lumii contemporane. 

Nu doar Pinterest-ul, ci şi o vorbă din bătrîni zice: inspiraţie fără transpiraţie nu merge. Doar inspiraţia, fără raţionalitatea organizării, nu duce la mare lucru. Pentru ca inspiraţia să se transforme în ceva palpabil – o operă de artă, o poezie, un nou gadget revoluţionar, un nou regim politic –, ideea trebuie adusă la viaţă cu răbdare, meticulozitate, sudoare. Dacă pentru romantici inspiraţia ţinea doar de resortul creaţiei artistice, postromanticii au început să o caute şi în altă parte. Sociologii au urmărit atent cum se întîlneşte inspiraţia creatoare cu raţionalitatea organizării şi mobilizării mulţimilor pentru a declanşa, de exemplu, iraţionalităţile revoluţionare ale luptelor bazate pe credinţe şi convingeri. Începînd cu Weber, ei au distins în clasificările lor între raţionalii dominaţi de reguli, organizaţi, rutinieri şi charismaticii vizionari prin inspiraţie şi animaţi de înnoire. Primii au ajuns mai tîrziu să se identifice cu birocraţii pragmatici, eficienţi, organizaţi, iar ceilalţi cu revoluţionarii care vor asumare de riscuri, transformări, evadări din şabloane. Dacă ne uităm la politică, dintre Ludovicii regatelor clasice şi Dantonii revoluţiilor romantice, inspiraţia charismatică a aparţinut ultimilor. Urmaşii Dantonilor au perpetuat căutările vizionare şi luptele înflăcărate, uneori utopice. Cine are, în general, cîştig de cauză: charismaticii sau birocraţii, pragmatismul eficient al primilor sau vizionarismul căutător al celorlalţi? Ne putem da un răspuns uitîndu-ne la criza din Grecia sau la întreaga construcţie a Uniunii Europene, pornită de la un ideal şi ajunsă pe mîinile unor birocraţi. 

„Să fii inspirat e foarte bine. Să inspiri e şi mai bine“ este un alt îndemn bun de un

Dar cine, în carne şi oase, mai inspiră astăzi masele? Cine ne mai mobilizează, ne mai provoacă, ne adună, ne scoate din rutinele cotidiene? Charismaticii de azi sînt în mare parte vedetele – Lady Gaga, Robbie Williams sau Smiley –, sportivii sau actorii celebri de la Hollywood sînt cei care strîng uşor zeci de mii de oameni pe stadioane sau milioane în faţa ecranelor de cinema. Dascălii, umiliţi de sistem, nu îşi mai dau silinţa, părinţii nu au timp sau pleacă în străinătate să facă un ban, oamenii Bisericii nu îşi adaptează discursurile, politicienii, în mare parte, sînt modele de „aşa nu“. În consecinţă, singuri, deşi împreună, căutăm inspiraţie şi motivaţie printre panourile virtuale ticsite de imagini, texte şi clipuri. Şi dacă dăm peste ceva deosebit apăsăm, în spirit democratic, pe butonul de

pentru a-i ajuta pe alţii în găsirea motivaţiei şi inspiraţiei de zi cu zi.  

Să creştem mici!,

Mai multe