Pîinea cea de toate zilelele a păreriștilor: post-adevărul
De vreo 15 ani, de cînd așa-numitele televiziuni de știri au invadat piața, România pare o țară în care părerismul bazat pe fast thinking și competențe universale a devenit nu doar obsesie națională, ci și panaceu politic. Așa și este, doar că, în ultimii ani, studiourile TV și ziarele nu mai primesc orice fel de păreriști. Ci doar pe cei care vorbesc „pe linie“, linia post-adevărurilor agreate de partide.
O clasificare a celor ce se spun la TV și în ziare arată că minciunile pure și simple sau idioțeniile flagrante sînt destul de rare. În locul lor avem alte tipuri de deturnări:
1. Vorbele cu încărcătură emoțională. „Ponta dezamăgește“, titrează Evenimentul zilei după ultimul sondaj electoral, explicînd că „nu reușește să capitalizeze electorat în ultimele șase luni“. Asta, în condițiile în care Victor Ponta a pus pe roate un partid care a ajuns la 11-12% (cam scorul revelației USR) de la nimic, în cîteva luni. De fapt, asta e principala îngrijorare a PSD-Dragnea, care-și vede electoratul canibalizat de Pro România. Și atunci, de ce să nu fii pretențios și să ceri de la Ponta mult mai mult?
În aceeași gamă, din „ziarul online craiovean independent“ Jurnaldecraiova.ro aflăm: „Klaus Iohannis distruge total PSD-ul cu ultima lui declarație!“ De fapt, nu era declarație, ci decizie politică, anume aceea de a nu-i numi pe Lia Olguța Vasilescu și Mircea Drăghici ca miniștri. Știrea e de prin ianuarie. În aprilie, PSD n-o duce chiar senzațional, dar nu e nici distrusul PNȚCD.
2. Aproximațiile sintactice. Vedem una tot în exemplul de mai sus. Nu simțiți că lipsește ceva din „Ponta dezamăgește“? „A dezamăgi“ e verb tranzitiv, cere un compliment direct, care răspunde la întrebarea „Pe cine?“. Formularea vine probabil de la comentatorii de sport, dar acolo e vorba de o elipsă. Cînd spui „Mutu a dezamăgit“, complementul lipsește, dar e clar că e vorba de suporterii echipei. La Victor Ponta, nu e. Dezamăgește electoratul propriu? Pe cel advers? Analiștii politici? Ziarul care a dat titlul? Dar, sigur, dacă nu spui îl bagi pe Ponta mai tare-n cofă.
3. Vorbitul la viitor. „România e în pragul dezastrului din cauza guvernării Z“, spune totdeauna partidul W, de opoziție. Astfel de afirmații sînt la îndemînă, fiindcă viitorul nu e verificabil. Adesea, se cristalizează în scenarii. Un exemplu de pe site-ul rusofil ActiveNews: „Iar se preface guvernul PSD că încurajează natalitatea – și în realitate construiește o piață pentru tehnologii și business-uri extrem de controversate moral.“ Prin articol citim despre fertilizarea in vitro, despre care ni se spune pe puncte că nu e bună. Nimic despre celelalte tehnologii controversate (clonare? inginerie genetică? implantare de cipuri?…) și, mai ales, nimic despre PSD. Căutînd în urmă, am aflat că o doamnă parlamentar PSD a depus un proiect de lege pentru fertilizarea in vitro prin 2014-2015. De atunci, nimic. Un ONG pe nume SOS Infertilitatea spune că sîntem singura țară europeană fără o lege a fertilizării in vitro. Probabil celelalte au fost deja transformate în piețe pentru tehnologii malefice de către PSD.
4. Maximalizarea/minimalizarea faptelor. Se văd foarte bine în discuția despre implicarea procurorului general, Augustin Lazăr, în poliția politică a anilor ’80. Antena 3, care a popularizat tema, produce pe bandă enunțuri gen „Mărturiile care îl înfundă pe Augustin Lazăr“. Dar procurorul general are și prieteni necondiționați, ca Ziare.com, care strigă: „Marea manipulare“.
O investigație Dela0.ro a stabilit faptele: Lazăr a semnat cel puțin o decizie care a împiedicat punerea în libertate a unui deținut politic. Semnătura era formală, fiindcă eliberările condiționate erau stabilite de Securitate. Lazăr nu a fost nici torționar, nici promotor activ al poliției politice. Dar a semnat.
5. Analogiile care te păcălesc. Într-o ediție „istorică“ a emisiunii sale, Mihai Gâdea face dezvăluiri „fără precedent“ despre statul paralel. E un balaur? Nu, crede Mihai Gâdea, fiindcă are mai multe capete (?!). E hidră? Da, că are, dar fiți atenți: Gâdea desenează pe flipchart un bloc. La ultimul etaj locuiește Traian Băsescu. Diverși oameni din servicii și putere sînt plasați la diferite ferestre, după negocieri cu Ciuvică și ceilalți sicofanți din studio.
De fapt, „statul paralel“, expresie pusă în circulație în România de PSD, e în sine o analogie/metaforă vizuală, prin adjectivul folosit. Analogiile nu au nevoie de alte analogii, dar, bineînțeles, media trebuie doar să dezvolte și să țină calde poncifele propagandiste ale politicienilor. Sînt blocurile vizualizări relevante pentru sintagma respectivă? Ca să o luăm în serios, sub ea ar trebui să stea o teorie politologică. Dar politologii nu desenează blocuri.
În ultima vreme, în România, vînătoarea de fake news a ajuns sport național. E pasionant, fiindcă ele, fake news-urile, în sensul de minciuni propriu-zise, scot capul rar. Dar post-adevărul e, dialectic, un gen care amestecă adevărul și neadevărul. Și, de multe ori, al doilea rămîne nerostit, ca premisă subterană. Acolo trebuie să căutăm.
Iulian Comanescu este analist media.
Foto: Journolink, flickr