Pîine, circ, secrete
- argument -
O pagină Internet citează, ca exemplu străvechi de atitudine conspiraţionistă, un verset biblic: „Îţi ştiu necazul tău şi sărăcia, tu însă eşti bogat […]“ (Apocalipsa după Ioan, II, 9). Sînt cuvintele Domnului, adresate, prin intermediul lui Ioan, episcopului de Smirna. Pasajul s-ar referi, potrivit autorului acestei pagini, la vigilenţa lui Dumnezeu, demnă de o adevărată birocraţie fiscală, care ştie prea bine că în spatele sărăciei afişate se ascund averi nedeclarate, altfel spus, la deconspirarea de către Dumnezeu a unei conspiraţii. Textul vorbeşte, de fapt, despre bogăţia sufletească a creştinilor din Smirna, în opoziţie cu sărăcia lor materială.
Conspiraţionismul înseamnă adesea un abuz al interpretării. Pentru conspiraţionist, refuzul evidenţei, al explicaţiei clare şi logice devine marca „adevăratei“ inteligenţe.
Conspiraţionismul e adoptarea halucinatorie a sloganului „aparenţele înşeală“, a cititului printre rînduri, a gîndirii „critice“. Epistemologic vorbind, conspiraţionismul e o teorie enigmistică a adevărului: ocultul, obscuritatea devin, pentru conspiraţionist, criteriile înseşi ale adevărului.
Mai mult decît un portret individual, conspiraţioniştii par să aibă o identitate gregară. Cu toţii – indiferent de nivelul de educaţie, de vîrstă, de origine socială sau naţională – au un limbaj comun, aceleaşi idiosincrasii, simpatii şi antipatii previzibile (politice şi nu numai), adesea cu iz naţional-socialist şi antisemit. E interesant faptul că teorii conspiraţioniste despre vreun complot comunist sau rusesc sînt rare. Cele mai multe teorii vizează capitalismul, americanii, evreii, Biserica (Vaticanul) şi, în general, Occidentul. Ceea ce trimite la originea „revoluţionară“ – a conspiraţionismului modern, cel puţin –, fie că e vorba de propagandă sovietică sau de Revoluţia Franceză. Pentru oprimaţii mai mult sau mai puţin închipuiţi, conspiraţia e otravă şi balsam totodată – le alimentează ura de clasă şi le confirmă, măgulitor, cele mai sumbre bănuieli: cei bogaţi conduc într-adevăr lumea şi sînt, aşa cum şi-au închipuit, malefici, le vor răul. Conspiraţionismul e, aici, un alt chip al propagandei.
O contradicţie a conspiraţionismului este că pretinde să deţină secrete ultime, care însă circulă liber peste tot – pe Internet, prin tabloide, prin gura tîrgului. „Misterul“ conspiraţionist e de o transparenţă copleşitoare, iar conspiraţionismul, ca ezoterism, o alcătuire imposibilă.
Nu e de neglijat nici factorul
al conspiraţiei. Conspiraţia e o ficţionalizare a realităţii. Consimţind la un scenariu conspiraţionist devii parte din el, eşti coautor sau măcar spectator vigilent, observator perspicace al thriller-ului care este, pentru unii, lumea în care trăim.
Ilustraţie realizată de Ion BARBU