Piedica emoţională

9 aprilie 2009   Tema săptămînii

Există cîteva trucuri verificate în tranziţia socio-politică autohtonă care ajută decisiv la demersuri de ridiculizare sau de îngropare a unor teme cu adevărat importante. Toate au de-a face, într-un fel sau altul, cu emoţia. Luate împreună, ele alcătuiesc ceea ce s-ar putea numi o periculoasă şi manipulantă "piedică emoţională". Voi face referire în acest text doar la trei dintre ele, în contextul discuţiilor " majoritatea, din punctul meu de vedere, false dezbateri publice " despre cum s-ar putea concretiza în viitorul imediat şi mediu ideea de "supraveghere" şi, implicit, aceea de control. Reactivarea mitului trecutului recent teribil şi readucerea în prim-plan a înspăimîntătoarei fantome a Securităţii Deşi mitul e, ca regulă, "dincolo de adevăr şi de fals", trecutul relativ recent " cel care desemnează perioada comunistă a României " e cu adevărat îngrozitor. La fel, "braţul înarmat şi murdar al regimului comunist" " aşa cum a fost denumită Securitatea inclusiv în studiile politice " a fost o instituţie terifiantă, indubitabil terifiantă. În legătură cu aceste două afirmaţii, există un "consens destul de larg" la nivelul opiniei publice româneşti, aşa încît, atunci cînd apare o problemă sensibilă cum e aceea a controlului (de pildă, prin intermediul filtrelor drastice de la aeroport sau, mai nou, prin paşapoartele biometrice), aşezarea în prim-planul agendei publice a acestor neîncheiate şi neexorcizate poveşti de istorie recentă a României temperează semnificativ sau anulează un început de dezbatere serioasă. E interesant de observat că, în momentele de acalmie publică, cei care se folosesc cu precădere de asemenea "bombe nucleare emoţionale" relativizează mult perspectiva sumbră pe care o propun în mod repetat şi chiar impun în termeni absoluţi şi nenegociali în momente excepţionale. Cunoaşteţi, spre exemplu, formulele: "au fost şi securişti buni!", "nu am murit", "ne-am descurcat noi cumva", "au fost şi securişti patrioţi", "turnătoria avea adesea raţiuni înalte" etc. etc. Cultivarea, în mass-media, a opiniilor oamenilor "cu experienţă" în detrimentul celor "cu expertiză" A avea experienţă nu e în sine un defect; poate fi însă aşa, dacă prin "om cu experienţă" înţelegem suma acelor calităţi pe care le posedă cineva care a lucrat în interiorul sau în imediata apropiere a laboratoarelor sociale de fabricare a omului nou socialist-comunist şi care perpetuează şi acum reflexele dobîndite acolo. Nu e obligatoriu " mă grăbesc să adaug, pentru a nu fi citit într-un sens tare şi pentru a nu fi înţeles greşit " ca lucrurile să stea automat aşa. Totuşi, există covîrşitor de multe indicii că oameni cu mintea formată şi deformată în aparatul de partid/propagandă/ Securitate au dovedit suficient de multă fidelitate faţă de matricea intelectuală cu care au fost amprentaţi încît să nu fim suspicioşi faţă de ei. Ei bine, o parte dintre oamenii aceştia sînt rulaţi de mass-media sau conduc mass-media (fie şi prin intermediari); producţia de discursuri care afirmă teama şi care produc teamă reprezintă un exerciţiu de rutină pentru ei. Doar ignoranţa şi prostia nu mai sînt " decît în mod excepţional " explicaţii pentru seria de dezbateri emoţionale, nu de puţine ori isterice pe care le putem privi la televizor sau " nu chiar aşa de rar " chiar citi în presă. Oamenii cu experienţă (doar cu "experienţă") de la noi se disting uşor de oamenii "cu expertiză" " primii produc sau denunţă temeri, panici colective; ceilalţi obişnuiesc să discute calm inclusiv despre chestiuni urgente şi presante, nu se feresc " dimpotrivă " să facă uz de înlănţuiri logice coerente. Primii folosesc şi atacă emoţia; ceilalţi, de regulă, "atacă" intelectul, raţiunea, logica şi, în fond, bunul-simţ. Senzaţionalismul Sfîrşitul tranziţiei nu e suficient să fie doar "interesant"; el trebuie să fie de-a dreptul senzaţional. Să arunce în capul celor care îl trăiesc, ca o cascadă, tone de news alert-uri şi de breaking news-uri, să răscolească viscere, să frisoneze, să inducă fibrilaţii, să captiveze, să năucească, să impresioneze, să stoarcă (lacrimi, dacă se poate!) etc. etc. A, şi să nu uit: să îngrozească! Ideea unei scanări a ochiului în aeroporturi îngrozeşte! La fel aceea a unei discrete (deşi, inexistente, sic!) camuflări a "cifrei diavolului" într-un paşaport biometric! Nu e chiar confortabilă o supraveghere cu camera video! Un chestionar la bancă a cărui completare echivalează cu transcrierea unei jumătăţi de roman scurt poate fi o sursă semnificativă de stres! Toate acestea, repetate şi îngroşate, pot să îngrozească. Şi totuşi... Citez: "Paşaportul electronic românesc nu conţine acest cod de bare. Există un cip şi o antenă. Pe fila informatizată sînt tipărite datele titularului, fotografia, mai multe tipuri de fotografie, avem un MLI, unde se regăseşte fotografia în miniatură. Cipul nu este vizibil, iar în acesta se găsesc imaginea facială, amprentele titularului şi datele de identitate. Nu există absolut nici un cod de bare". Pe codul de bare, au spus diverşi lideri religioşi din sau afiliaţi BOR, s-ar regăsi teribila "cifră a diavolului". Argumentaţia, clară şi distinctă, îi aparţine dlui Viorel Popa, inspector la Centrul naţional unic de personalizare a paşapoartelor biometrice. În dezbaterea " covîrşitor inutilă, întreţinută, repet, şi de o falangă semnificativă din BOR " cu privire la chestiunea prezenţei "cifrei diavolului" în paşapoartele biometrice, o asemenea perspectivă a fost într-o minoritate dezarmantă. A fost, în schimb, în locul argumentelor, agitată fantoma Securităţii (o Securitate, de această dată, de "substanţă" vestică, pro-americană, pro-NATO, bla-bla-bla). Am avut, săptămîni întregi, cohorte de "oameni cu experienţă" care şi-au expus ostentativ opinii despre o chestiune pe care era evident că nu o cunoşteau dincolo de limitele înguste ale prejudecăţilor lor. Am avut, de asemenea, o voluptate a mass-media de a cultiva, de regulă necritic, o problemă falsă în fond. Dau doar un singur exemplu " cel mai recent! ", dar situaţiile similare sînt mai multe. În fond, aşa cum se poate vedea în tot acest text, dau tîrcoale, dilematic, unei teme " aceea a controlului (e o temă care include şi sub-tema "controlul controlului")! " care nu poate fi tranşată cu uşurinţă. "Piedica emoţională", care e de obicei accesată cînd e vorba de această chestiune, e într-adevăr redutabilă. Conştientizînd-o, e cu atît mai urgentă invitaţia la a discuta raţional. Sau măcar, atunci cînd eşti depăşit de datele "hard" şi "soft" ale unei probleme profunde precum e aceasta, la a te instala într-o tăcere strategică şi, în cele din urmă, poate fertilă. Repet şi accentuez: poate fertilă!

Mai multe