Petricuţa Petrichii Petruţii Petrii

De fiecare dată cînd păşesc într-un sat românesc pentru a face cercetare de teren, nu pot scăpa de sentimentul că mă aflu într-o altă lume... De la cele mai mici, pînă la cele mai mari lucruri, totul pare altfel, viaţa în sine are un alt ritm, mai lent, şi căreia agitaţia urbanului îi pare aproape necunoscută. Tot la capitolul altfel putem încadra numele... Cred că puţini mai au cunoştinţă despre cum sau care sînt numele oamenilor într-un sat oarecare. Sîntem mult prea obişnuiţi cu formula în care ne dăm mîna şi rostim întîi prenumele şi apoi numele, în general aşa cum apar ele în buletin. Pentru mine ca etnolog, situaţia rămîne neschimbată cînd trebuie să mă prezint sătenilor pe care vreau să-i intervievez. Însă pentru ei apare confuzia... Întîi mi se spune numele - aşa cum sînt ei cunoscuţi sau cum li se adresează consătenii - şi abia apoi, după ce îmi manifest nedumerirea, mi se spune numele oficial, adică cel din buletin. Într-o comună pe care am studiat-o mulţi ani, comuna Rîşca, jud. Cluj, numele unei persoane este cel după care este cunoscută în sat, iar ceea ce înţelegem noi ceilalţi, outsider-ii comunităţii respective, prin nume, acolo se numeşte porigla sau poricla. Ceea ce înţelegem noi prin poreclă se numeşte ciufală. În orice sat de la noi, numele are o aplicare locală, adică serveşte pentru identificare în interiorul comunităţii respective, şi nu mai are vreo aplicare pentru cei care s-au mutat la oraş. Pe de altă parte, trebuie să arate în primul rînd apartenenţa, iar aceasta se defineşte în general pe linie masculină: soţia aparţine soţului, copiii, la fel: Mariana lui Nelu Culii, Măriuca Petrii a lui Iosifu Bătrînului, Petrea lui Iosifu Bătrînului, Gheorghica Petrii etc. Numele în sat este de fapt o succesiune de trei prenume, acoperind trei generaţii - numele femeii exprimînd apartenenţa faţă de soţ, dar şi faţă de socrul acesteia. În cazuri rare, numele se defineşte pe linie feminină: dacă într-o gospodărie sînt numai femei, văduve sau divorţate, sau dacă o femeie a fost remarcată prin ceva în interiorul comunităţii, cum este cazul unei crîşmăriţe: Viorica Viorichii, Nuţu Crîşmăriţei... Sînt multe situaţii - o particularitate locală - în care ginerele, şi nu nora, se mută în casa socrilor. În acest caz, ginerele va lua numele socrilor: "Deci aici este unu' Naşu', care o avut doi ficiori, unu-i şogoru' îi zice Nelu' Naşului, el stă aici, deci... el o fost ca un fel de ginere, că căsîle îs făcute pe locul lui socru-so". Am întîlnit însă o situaţie interesantă în care numele era reprezentat de o succesiune de patru prenume - al ego-ului, al tatălui, al bunicului şi al străbunicului -, mergînd astfel temporal pînă undeva în a doua jumătate a secolului al XIX-lea: Petricuţa Petrichii Petruţii Petrii. Evident, în cazul de folosire al aceluiaşi prenume, era necesară individualizarea fiecăruia, şi acest lucru se realizează, în comuna studiată, prin diminutivare (Gheorghica lui Gheorghe). Nu mică mi-a fost mirarea să constat că o persoană foarte tînără - la data interviului avea 29 de ani - îşi ştia practic toţi moşii, pînă la a şaptea generaţie: "Ştiu cel mai bine despre moşii mei. La tata i-o fost numele Mihai. La bunicu', Gheorghe. La străbunicul, la tata lui Gheorghe, Iosif. La tata lui Iosif i-o zis Bătrînul. Ăla zice c-ar fi trăit cam 131 de ani. 131 de ani se zice, deci io nu ştiu, numa' o rămas aşa... din tată-n fiu... Mă! Că de-aia i-o zis Bătrînul. Deci nu i-o fost numele Bătrînul. Numele exact nu mai ştiu cum i-o fost; am ştiut, da' mi-o sărit din memorie. Da' ştiu că Bătrînul o fost ficior de-a lui ficiorul lui Cristea. Ăla care-o vinit şfondatorul satuluiţ... deci ficior de-a lui feciorul lui Cristea. Deci dacă le numărăm, nu ştiu cîte generaţii... deci îi Cristea care-o venit. Feciorul lui Cristea probabil s-o născut aici sau o fost copil mic în momentul cînd o făcut mutaţia sau migraţia sau cum să-i zicem. Indiferent. Mutaţia de-acolo, că s-o mutat. Cristea. Copilul lui Cristea, Bătrînul, Bătrînul o fost. Da, o fost a treia generaţie, o fost copilul lui Cristea. Dup-aia o fost Iosifu Bătrînului, a patra generaţie, dup-aceea o fost Gheorghe, a cincea, o fost tata, a şasea, şi io a şaptea generaţie. Aşa şi merge după anul de înfiinţare a satului, c-amu nu pot zice că o generaţie îi o sută de ani, deci exact un secol. Bătrînul o trăit 130, o fi trăit numa' el, n-o trăit toţi, de-aia i-o şi zis Bătrînul..." Ciufala este o altă modalitate de denominaţie, dată în zeflemea, după care o persoană este cunoscută în sat, dar pe care persoana în cauză în general nu şi-o cunoaşte. Aceasta poate fi o simplă stîlcire a numelui (Mărie pentru o lele Măriuca), poate face referire la un defect fizic (Mutu', Şchiopu') sau, pur şi simplu, un alt nume apărut din context (Splendica): "Splendica o botezat-o Isica. Isica zicea către ea: ŤTu eşti faină!». Că el aşa face, gesticulează. ŤTu, zice, eşti faină! Eşti frumoasă! Eşti cum trebuie! Da eşti un pic, zice, eşti bleagă! Un pic eşti proastă!». Apoi se supăra. ŤEşti altfel, eşti splendică!». Ş-apoi, Splendica i-o rămas numele."